Crima organizată transnaţională

CORA

is watching you !

Crima organizată transnaţională - o ameninţare pentru piaţa mondială

    Astăzi, fenomenul crimei organizate atrage din ce în ce mai mult atenţia publicului, guvernelor naţionale şi organizaţiilor internaţionale. În măsura în care grupurile criminale sunt implicate în periculosul joc al proliferării armelor, în migraţia ilegală, în coruperea guvernelor naţionale şi în penetrarea sistemului financiar global - tot mai independent - crima organizată transfrontalieră este o ameninţare la adresa siguranţei naţionale. Prin spălarea banilor, prin corupţie, prin slăbirea instituţiilor statului şi pierderea încrederii cetăţenilor în existenţa statului de drept, crima organizată subminează bazele democratice şi economice ale societăţii.
    Acest fapt a determinat conducerea a numeroase state să lanseze apeluri pentru încheierea unor convenţii multilaterale, prin care să se acorde puteri mai mari şi noi sarcini autorităţilor naţionale cu competenţe în combaterea criminalităţii organizate.
    Rapoartele O.N.U. relevă faptul că ţările cu economii dezvoltate cheltuiesc aproape 2% din produsul naţional brut pentru combaterea crimei transnaţionale, în timp ce ţările în curs de dezvoltare cheltuiesc de circa şapte ori mai mult. De asemenea, se estimează că între 50 - 75 % din moneda aflată în circulaţie este controlată de economia subterană.

1. Faţa întunecată a globalizării

    Se apreciază, de către specialiştii în materie, că anii '90 au marcat începerea "erei globalizării". Mişcarea fără oprelişti, atât a oamenilor, cât şi a mărfurilor, informaţiilor şi ideilor a luat un asemenea avânt, încât numeroase state şi companii s-au dezvoltat datorită acestor activităţi transfrontaliere.
    Revoluţiile care au avut loc în ţările Europei Centrale şi de Răsărit au îndepărtat barierele ce împărţeau lumea, iar revoluţia tehnologică din domeniul informaticii şi explozia investiţiilor internaţionale şi a comerţului au grăbit procesul globalizării. Sistemele globale de comunicaţii şi transport au revoluţionat afacerile şi finanţele, tranzacţiile realizându-se din ce în ce mai mult prin reţelele de calculatoare.
    Aceste mutaţii au influenţat contextul în care operează companiile comerciale, dar, în acelaşi timp, au creat noi şi tentante posibilităţi pentru operaţiuni frauduloase în acest domeniu. De exemplu, sistemul bancar "off-shore", nu numai că a erodat capacitatea statelor de a rezista atacurilor speculative îndreptate împotriva monedelor naţionale, dar a facilitat, în mare măsură, operaţiunile de spălare a banilor. Internaţionalizarea burselor a făcut şi face din ce în ce mai dificilă urmărirea aşa-numiţilor "bani fierbinţi".
    Văzând marile oportunităţi pe care le oferă economia globală, multe ţări în curs de dezvoltare şi în tranziţie liberalizează rapid pieţele financiare, îndepărtează barierele comerciale şi îi curtează pe investitorii străini. Invariabil, acest proces a creat şi creează goluri legislative de care se folosesc grupurile crimei organizate. În ţările foste comuniste, unde s-a produs o ruptură între putere şi legitimitate, au apărut uneori "autorităţi paralele" care, de cele mai multe ori, sunt controlate de grupurile crimei organizate. Grupările care au activat pe piaţa neagră în regimurile totalitare s-au transformat în organizaţii capabile să penetreze şi să corupă componente importante ale structurilor decizionale.
    În măsura în care liberalizarea este esenţială pentru succesul tranziţiei, ea poate crea, dacă nu se iau măsuri eficiente sau prompte, un teren fertil pentru activităţi economice ilicite. Organizaţiile criminale pot înflori în condiţiile incerte ale tranziţiei iar frontierele libere, noile pieţe şi tehnologii facilitează lărgirea sferei lor de activitate.
    Comisia Europeană cu competenţă în acest domeniu consideră că fraudele transfrontaliere ar putea costa Uniunea Europeană cel puţin 68 de miliarde de dolari, iar fraudele petrecute în interiorul fiecărei ţări ar dubla această sumă.

    Există astăzi numeroase preocupări ale statelor democratice pentru a identifica şi anihila grupurile criminale transnaţionale. Acestea sunt definite ca grupări sau organizaţii:
        - predispuse la crimă;
        - structurate ierarhic sau într-un sistem complex de relaţii personale care, printr-un set strict de sancţiuni interne, pot întări aceste structuri;
        - dispuse să folosească violenţa, intimidarea şi corupţia pentru obţinerea de profituri şi pentru a controla teritorii, oameni şi pieţe;
        - care, pentru a-şi mări averile şi pentru a se infiltra în economiile legale, sunt gata să-şi "spele" procedeele ilicite;
        - capabile să se extindă în noi activităţi, care anterior erau "curate", şi peste frontierele naţionale;
        - deschise la cooperarea cu alte structuri criminale sau de presiune care au obiective similare;
        - capabile să se infiltreze în instituţiile guvernamentale, în vămi, poliţie, justiţie şi chiar în parlamentele naţionale.
    Preocuparea actuală cea mai stringentă este aceea de a anihila organizaţiile criminale. Scopul fundamental al acestora este, fără îndoială, obţinerea de profituri cât mai mari. Rata profitului provenit din activităţile crimei organizate este atât de înaltă, încât puţine afaceri legale pot concura cu aceasta. Posibilitatea grupurilor criminale de a institui "monopoluri" locale prin eliminarea fizică a concurenţei îi conferă un avantaj extraordinar la stabilirea preţurilor.
    Având capacitatea de a folosi strategii de afaceri solide, care cuprind diversificarea activităţii şi exploatarea noilor pieţe, termenul de "crimă organizată" tinde să fie înlocuit de cel de "afaceri criminale" sau "industrie criminală". De asemenea, organizaţiile criminale realizează studii sofisticate de marketing utilizând, pentru atingerea scopului lor (profitul) - corupţia, apelează la violenţă pentru a intimida sau elimina concurenţa sau autorităţile care încearcă să le stea în cale.
    Arsenalul de mijloace folosit de organizaţiile criminale este deosebit de variat, începând cu traficul de droguri, care a fost şi rămâne activitatea predominantă şi coloana vertebrală financiară a acestora, traficul de arme şi terminând cu falsificarea cărţilor de credit sau transferurile frauduloase de bani prin intermediul reţelei Internet.
    Traficul de arme, un domeniu foarte profitabil pentru organizaţiile criminale, reprezintă cea mai importantă ameninţare la adresa stabilităţii internaţionale. Livrările de armament pe piaţa neagră s-au înmulţit dramatic, creştere cauzată, în mare măsură, de arsenalele din spaţiul ex-sovietic insuficient păzite şi controlate. În prezent, când un mare număr de militari ruşi se confruntă cu dificultăţi financiare şi privaţiuni, există tentaţia de a vinde arme traficanţilor, care la rândul lor le vând organizaţiilor teroriste sau aşa-numitelor "state primejdioase" (rogue states).
    De cele mai multe ori, traficul de arme este consecinţa diminuării autorităţii statului. Colapsul acesteia şi războiul creează condiţii propice pentru tot felul de activităţi criminale. Dar, cel mai mare risc pentru securitatea globală, rezultat din căderea fizică şi morală a fostei Uniunii Sovietice şi a Armatei Roşii, este reprezentat de traficul de materiale de fisiune. Ameninţarea este cu atât mai mare, având în vedere că nu s-a putut stabili încă dimensiunea acestei pieţe şi nici rolul pe care-l joacă elementele crimei organizate. Probabil ea este mai mare decât ne imaginăm.
    Dezvoltarea exponenţială a tehnologiei informatice şi larga accesibilitate la aceasta deschid noi posibilităţi pentru grupurile crimei organizate. Ele joacă un rol important în producerea de soft-uri falsificate.
    Transferul banilor prin Internet facilitează spălarea lor, originile unor tranzacţii oneroase fiind dificil de descoperit. Din cauza fraudelor financiare, băncile şi companiile care operează cu cărţi de credit înregistrează cele mai mari pierderi. Mai mult, hackerii au reuşit să acceseze sistemele de calculatoare ale acestor instituţii financiare, obţinând mii de numere de cărţi de credit. De asemenea, mulţi dintre ei sunt angrenaţi în spionajul industrial. Pericolul criminalităţii cibernetice este în creştere din cauza accesului facil la instrumentele de hacking pe Internet. Din ce în ce mai mult, Internetul găzduieşte tot felul de site-uri de investiţii fictive şi de scheme piramidale. Fără un control permanent şi fără sisteme de securitate performante, folosirea Internetului pentru încheierea unor tranzacţii financiare ar putea, în viitor, să implice mari riscuri. Uşurinţa obţinerii tehnologiei de criptare, care reprezintă baza înfloririi comerţului electronic, permite grupurilor şi, mai ales, organizaţiilor criminale să comunice prin Internet fără teama interceptării convorbirilor.
    Căderea "Cortinei de Fier" a deschis noi oportunităţi de profit pentru organizaţiile criminale, prin angajarea acestora în traficul de oameni - activitate ce se extinde de la contrabanda cu emigranţi ilegali până la racolarea şi furnizarea de femei din ţările est-europene filierelor de prostituţie din ţările occidentale. Furtul şi contrabanda cu opere de artă, cu maşini, organe umane şi metale preţioase, tâlhăria, răpirile şi violarea drepturilor la proprietatea intelectuală sunt activităţi obişnuite ale organizaţiilor criminale.
    Ele au comis şi comit toate tipurile de infracţiuni la adresa mediului înconjurător, inclusiv depozitarea de substanţe radioactive şi reziduuri industriale în oraşe sau în împrejurimile acestora şi organizarea de reţele pentru exportul lor.

    Aproape fără excepţie, ţările în tranziţie s-au confruntat cu o puternică escaladare a activităţii organizaţiilor criminale, însă gradul în care ele au penetrat aceste societăţi diferă semnificativ. Se pare că el este invers proporţional cu succesele repurtate în implementarea reformelor democratice şi de piaţă. Totuşi, din analiza fenomenului crimei organizate, reies anumite trăsături comune tuturor societăţilor aflate în tranziţie. În primul rând, economiile centralizate adăposteau mari pieţe negre, care erau importante pentru satisfacerea nevoilor de bază ale consumatorului într-o economie care ignora oferta, cererea şi condiţiile de preţ. În acelaşi timp, piaţa neagră a avut un rol important în inocularea în aceste societăţi a tradiţiilor pieţei libere, dar lecţia cel mai bine învăţată a fost cea referitoare la modalităţile de eludare a legii.
    În acelaşi mod în care piaţa neagră a înflorit acolo unde prezenţa statului nu a fost precumpănitoare, grupurile criminale pot exploata situaţiile în care autoritatea şi resursele statului sunt slăbite şi deci vulnerabile la subversiune.
    Chiar în procesul tranziţiei, când statul nu şi-a dezvoltat pe deplin aparatul instituţional necesar pentru realizarea acesteia, sunt create oportunităţi pentru grupurile criminale. De multe ori, lupta pentru controlul activelor comerciale de stat a început înainte chiar ca statul să dezvolte cadrul legal pentru privatizare. Falimentul intenţionat, evaluarea nereală a valorii întreprinderilor, licitaţiile aranjate şi jefuirea fără scrupule a proprietăţii de stat sunt, toate, exemple ale modului în care privatizarea s-a dovedit a fi altceva decât ceea ce s-a dorit. Mai mult, s-a constatat că grupurile crimei organizate au făcut acest lucru cu un grad de profesionalism mai ridicat decât agenţiile de stat - sau, aşa cum s-a întâmplat de multe ori, reprezentanţii acestora au fost descurajaţi în a ridica obiecţii prin intimidare, ameninţare cu violenţa ori prin acte de corupţie.
    Cele enunţate mai sus induc ideea necesităţii imperioase ca reformele legislative şi instituţionale să ţină pasul cu rapidele schimbări sociale şi economice. Sistemele financiare şi bancare trebuie să lupte pentru a face faţă nevoilor pieţelor libere şi să facă acest lucru într-o manieră transparentă, în caz contrar facilitând infiltrarea organizaţiilor criminale în sectorul financiar şi obţinerea de către acestea a controlului asupra alocărilor de credite.

4. Globalizarea - legislaţiile naţionale şi aplicarea lor

    Este din ce în ce mai clar că eforturile naţionale şi internaţionale de contracarare a crimei organizate nu pot să ţină pasul cu organizaţiile criminale tot mai inventive şi periculoase. Totuşi, atunci când guvernele şi-au fixat clar scopurile, printr-o cooperare multilaterală între agenţii, au fost înregistrate unele succese.
    Angajate în lupta împotriva crimei organizate, autorităţile statului trebuie să acopere un mare număr de domenii: economic, financiar, juridic şi să depăşească barierele sociale şi lingvistice. În acelaşi timp, trebuie să respecte doctrinele democratice fundamentale cu privire la dreptul la o judecată corespunzătoare, precum şi alte drepturi civile. Dar ele se confruntă cu un grav paradox produs de globalizare: capacitatea crimei organizate transnaţionale de a exploata deschiderea frontierelor, pe de o parte şi modalităţile de aplicare a legii şi practicii judiciare, care rămân prerogativele suverane ale statului naţiune sau chiar ale guvernelor regionale şi locale, pe de altă parte.
    Statele şi instituţiile internaţionale care doresc să coopereze în lupta împotriva crimei organizate trebuie să-şi actualizeze permanent legislaţia în domeniile extrădării şi criminalităţii informatice.
    Guvernele occidentale, din ce în ce mai conştiente de provocarea reprezentată de crima organizată internaţională, au început să-şi întărească mecanismul necesar pentru contracararea acestei ameninţări. În anul 1987, G-7 a înfiinţat "Forţa de Acţiune Financiară împotriva Spălării Banilor" (F.A.T.F), care a lansat 40 de recomandări şi apelul la o mai strânsă cooperare, asistenţă juridică, limitarea secretului bancar, şi procedura de evaluare reciprocă a modului de implementare a recomandărilor. Unul dintre obiectivele principale ale G-8 este promovarea unei convenţii a O.N.U. împotriva crimei organizate transnaţionale, care să pună bazele unei cooperări internaţionale mai eficiente între autorităţile poliţieneşti şi judiciare. În anul 1997, O.E.C.D. a lansat o ofertă pentru încheierea unei convenţii prin care mita să fie scoasă în afara legii şi să fie considerată infracţiune atât pentru funcţionarul public care a acceptat-o, cât şi pentru conducerea corporaţiei care a oferit-o. În 27 aprilie 1998, cele 29 de ţări membre ale O.E.C.D. au lansat o altă iniţiativă al cărui scop era limitarea rolului "paradisurilor fiscale" în evaziunea fiscală şi în spălarea banilor.
    Convenţia O.N.U. de la Viena din 1988 (intrată în vigoare în 1990) cu privire la traficul ilicit de narcotice şi substanţe psihotropice a fost ratificată de 120 de state. Conferinţa ministerială mondială de la Neapole din 1994 asupra crimei organizate transnaţionale a avut ca rezultat "Declaraţia politică şi planul internaţional de acţiune împotriva crimei organizate" (Declaraţia de la Neapole) care a chemat la o mai strânsă colaborare între ţările semnatare.
    Cu cei 176 de membri, Organizaţia Internaţională a Poliţiei Criminale (Interpol) a devenit instrumentul cheie în lupta împotriva crimei organizate internaţionale. Interpolul, care a intensificat legăturile de acţiune cu Europolul, intenţionează să treacă dincolo de simpla urmărire a răufăcătorilor, dezvoltând baze de date referitoare la furturile de maşini, amprente digitale, bani şi cărţi de credit false. De asemenea, urmăreşte crimele asupra mediului înconjurător, spălarea banilor şi traficul de droguri şi monitorizează atent toate actele de terorism.
    La rândul său, Consiliul Europei a adoptat "Convenţia asupra spălării, cercetării, descoperirii şi confiscării veniturilor provenite din acţiuni criminale" (Strasbourg 1990), iar Uniunea Europeană, "Convenţia referitoare la protecţia intereselor financiare ale Comunităţii Europene". În lupta împotriva spălării banilor o serie de organizaţii internaţionale au prezentat un set de priorităţi: încriminarea veniturilor provenite din spălarea banilor; limitarea secretului bancar; identificarea şi raportarea tranzacţiilor care produc suspiciuni; confiscarea bunurilor şi crearea unor mecanisme de cooperare internaţională eficiente. În anul 1990, O.E.C.D. a înfiinţat "Grupul financiar de acţiune împotriva spălării capitalului" şi a prezentat 40 de recomandări în această privinţă. Convenţia Consiliului Europei cu privire la spălarea banilor, care stipulează confiscarea proprietăţii şi care a fost ratificată doar de opt state, permite transmiterea directă a dovezilor referitoare la infracţiuni.
    La Dublin, în 13 şi 14 decembrie 1996, Consiliul Europei, exprimându-şi hotărârea de a lupta împotriva crimei organizate, a insistat asupra necesităţii unei abordări coordonate şi coerente a problemei. În consecinţă, s-a proiectat, la nivel înalt, un "Plan de Acţiune pentru combaterea crimei organizate", care cuprinde 15 directive şi 30 de recomandări specifice. Programul PHARE a lansat un proiect comun, "Lupta împotriva crimei organizate în statele în tranziţie", la care lucrează împreună cu 16 ţări, iar "Acordul Schengen" a stabilit cadrul de acţiune pentru controlul frontierelor.
    Statele membre ale Uniunii Europene au ajuns la concluzia că nu poate exista o unitate reală fără dezvoltarea aşa-numitului " al treilea pilon" al Europei, care să includă o mai mare integrare a activităţilor juridice şi poliţieneşti. Principala măsură în această direcţie a fost crearea "Europol"-ului, prin intermediul căruia reprezentanţii autorităţilor poliţieneşti ale tuturor ţărilor membre îşi pot coordona investigaţiile şi acţiunile naţionale, chiar şi arestarea criminalilor care acţionează în diferite state europene. Odată cu ratificarea convenţiei, "Europol"-ul poate servi drept centru de stocare a informaţiilor.

    În mod normal, discuţiile despre crima organizată sunt asociate cu întărirea legii şi a instituţiilor de cooperare internaţională. Însă, prevenirea şi combaterea acesteia este încă un domeniu critic pentru iniţiativa parlamentară din fiecare stat democratic. Legiuitorii trebuie să ţină pasul cu evoluţia activităţilor specifice organizaţiilor criminale şi să le anticipeze.
    Criminalitatea cibernetică reprezintă un domeniu nou, vizat preponderent de structurile criminale, iar parlamentele naţionale trebuie să se alinieze schimbărilor tehnologice şi modalităţilor utilizate în acest sens de grupurile criminale. Viitoarele reglementări referitoare la "ciberspace" vor avea în vedere şi protecţia acestuia.
    În acelaşi scop, parlamentele statelor democratice sunt nevoite să ia măsuri pentru conştientizarea publicului în legătură cu pericolul crimei organizate, ajutorul său fiind esenţial în această luptă. De asemenea, având în vedere că cel mai mare duşman al crimei organizate este transparenţa, parlamentele naţionale trebuie să se preocupe de îmbunătăţirea cadrului legislativ, inclusiv a celui privitor la secretul bancar din propriile ţări, care în prezent complică foarte mult investigaţiile.
    Legislaţia împotriva asociaţiilor criminale a fost foarte eficientă în lupta împotriva grupurilor mafiote atât în Statele Unite, cât şi în Italia, ea trebuind să fie luată ca model de către statele cu legislaţii insuficient de puternice pentru a contracara conspiraţiile împotriva autorităţii de stat şi a libertăţii cetăţenilor. "Legea confiscării" a lovit organizaţiile criminale "la buzunar" şi a oferit autorităţilor un puternic instrument pentru spargerea infrastructurii organizatorice a grupurilor.
    În prezent, "euro" are o foarte mare arie de circulaţie, deci va fi absolut necesară cooperarea contra falsificării sale. În acest sens, parlamentele naţionale trebuie să ajungă la un consens în ce priveşte definiţia "falsului".
    Controlul la frontieră nu mai trebuie privit ca o problemă strict naţională, asistenţa multilaterală coordonată pentru ţările "expuse" fiind absolut necesară.
    Parteneriatul între sectoarele de stat şi cele private, precum şi programele educative reprezintă o altă abordare a problemei.
    Acţiunile publice în care să fie angajaţi specialişti din mediile academice, organizaţii de tineret, sindicate, mass-media etc., încurajarea instituţiilor civile şi ridicarea conştiinţei apartenenţei la comunitate ar putea fi chiar benefice pentru sprijinirea luptei împotriva crimei organizate.

    1. J. Drăgan, Aproape totul despre droguri, Editura Militară, Bucureşti, 1994;
    2. I. Pitulescu, Al treilea război mondial. Crima organizată, Editura "Naţional", Bucureşti, 1996;
    3. Serge Le Doran, P. Rose, Cyber-Mafia, Editura "Antet", Bucuresti, 1998;
    4. Ziegler Jean, Seniorii crimei. Organizaţii secrete contra democraţiei, Editura "Antet", Bucureşti, 1998;
    5. Salvatore Lopo, Istoria Mafiei, Editura "Polirom", Iaşi, 1999;
    6. Miclea Damian, Cunoaşterea Crimei organizate, Editura "Pygmalion", Ploieşti, 2001;
    7. George Caropozy jr., William Balsamo, Istoria Secretă a Crimei Organizate din America, Editura "Alfa", Bucureşti, 2002.