CORA

                                                                           is watching you !

                                                                     Coruptia: accident sau maladie incurabilã ?
 

România doreste sã adere la institutiile Uniunii Europene, dar din pãcate strategia sa de extindere, ca si diverse alte fenomene de naturã socialã si legislativã întârzie atât reforma cât si  integrarea noastrã. Raportul anual de tarã al Comisiei Europene ne plaseazã pe un loc codas, subliniind si efectele nocive ale coruptiei si infractionalitãtii economice. Este indiscutabil cã România se confruntã cu o serie de fenomene negative deoarece concetãtenii nostri nu mai respectã legile si nu mai au cultul adevãrului. Existã pretutindeni douã forme de coruptie din care una, activã, în sectorul public si alta, pasivã, individualã, la nivelul fiecãrui supravietuitor al comunismului. În sectorul public sunt cele mai multe cazuri, deoarece functionarii statului, încã anesteziati moral de comunism, suferã azi de complexul unor inegalitãti care-i împinge cãtre înavutirea ilicitã. Majoritatea reusitelor actuale sunt produsul unor întelegeri oculte între gestionarii patrimoniului public, ca si al agresivitãtii manageriale a unor ambitiosi, în cele mai multe cazuri, mostenitorii unor pozitii de fortã si chiar capitaluri, preluate de la fostul regim. Rezultatele acestei conspiratii la nivel national este economia paralelã care, dupã calcule minimale, reprezintã aproape 40 % din PIB. În aceste conditii de totalã amoralitate se pune întrebarea dacã deficitul moral actual (cu toate implicatiile sale) poate fi urmarea unor accidente istorice, sau este caracteristicã românilor.
    Istoria prezintã încã din vremuri imemoriale perioade în care o societate divizatã politic si debusolatã moral, oferã imaginea unei lumi anarhice, în care coruptia si alte patologii sociale sunt reprezentative.  Astfel de situatii s-au întâlnit frecvent dupã confruntãri brutale între diverse centre de fortã, care au determinat în cele din urmã diminuarea respectului pentru factorii institutionali si o acutizare a înfruntãrilor etnice, sociale si chiar religioase. Disparitia Imperiului Roman este o probã concludentã privind consecintele decãderii morale. Structurile acestui imperiu s-au uzat lent, sucombând sub efectul deleter al degenerãrii moravurilor. Bizantul prezintã fenomene de descompunere identice. Dupã o lungã suprematie, ajunsã la apogeu sub Justinian (527-563) si în ciuda unor victorii militare si a unor realizãri deosebite pe plan legislativ, imperiul era zdruncinat, obosit si dezorganizat. Capitala imperiului a fost scena unor tulburãri sângeroase. Revolta Nika, de exemplu, a fãcut ravagii timp de sase zile. Au existat mineriade si acum cinsprezece secole, dar represiunea generalului Belizarie a fost cumplitã. Dupã Justinian, toti succesorii sãi au fost amenintati de rãscoale si tulburãri interne care au dus la o coruptie maximã si la decadentã. Instabilitatea politicã si socialã au avut tendinta de a se croniciza, mai ales în zonele periferice ale continentului european. În România, domnitorii pãmânteni au fost eliminati la începutul secolului XVIII. Vlad Georgescu în Istoria Românilor analizeazã diminuarea treptatã a autoritãtii în Principate. Fiind la intersectia unor imperii în miscare, românii au dovedit initial o rezistentã remarcabilã. Apoi, între secolele XVI si XIX ele au fost protectorate otomane. Perioada care urmat eliminãrii domniilor pãmântene, denumitã frecvent Epoca fanariotã, a avut o profundã influentã asupra substantei etnice a românilor, dar mai ales asupra celei spirituale. Pe lângã faptul cã am fost teatrul unor înfruntãri militare între cele trei imperii ce-si disputau suprematia la marginea Europei, specific perioadei fanariote a fost exploatare economicã fãrã milã a Principatelor. Celei otomane i s-a adãugat jaful fanariot. Astfel resursele tãrii au fost secãtuite.  Prestigiul boierilor pãmânteni a scãzut considerabil. Dregãtoriile erau cumpãrate de la domn asa cum domnia se cumpãra de la turci. Toti urmãreau îmbogãtiri rapide, care se obtineau doar prin coruptie, care s-a generalizat repede. Urmãrile perioadei fanariote pe planurile moral si social au fost dezastroase. Se poate spune cã aceasta reprezintã începutul unui regres moral care a atins în special pãturile privilegiate, marcând profund societatea româneascã. Circumstantã a fost si Ortodoxia, care mereu fiind de partea puterii, nu a putut fi un sprijin moral credibil, eficient si durabil. Este prima oarã când nepotismul, coruptia, abuzurile si jaful organizat au pus amprenta pe mentalitatea românilor. Secolul fanariot a avut o influentã devastatoare asupra
moralitãtii, mai ales în ce priveste relatia cu legea. Efectele avea sã aibe bãtaie lungã.
    Secolul XIX cunoaste însã un reviriment. El se explicã prin influenta conceptiilor liberale de naturã revolutionarã si francmasonicã asupra generatiei de la 1848. Aceasta a contribuit la modernizarea institutiilor din Principatele Române. Se poate spune cã într-un secol, între 1848 si 1938, elitele conducãtoare au remodelat partial mentalitatea cetãtenilor, contribuind la constituirea statului national si la adoptarea unei legislatii moderne, comparabilã cu cea din tãrile civilizate. Ultimul rãzboi mondial a reprezentat un adevãrat dezastru deoarece puterile occidentale au abandonat rãsãritul Europei înfavoarea totalitarismului comunist, care, începând din 1948, si-a aplicat nestingherit  metodele asiatice, inumane, de asuprire. Consecintele acestei perioade sunt azi încã perfect vizibile. Proprietatea, libertatea, initiativa, în general mentalitatea românilor, au fost distruse si înlocuite cu stalinismul impus prin ce mai sângeroasã represiune. Dar efectele cele mai nocive au fost înregistrate în domeniul spiritual. Românii au fost supusi unei spãlãri generalizate a creerelor, care explicã azi tarele aparent genetice de care dau ei azi dovadã. Ele se materializeazã, între altele, în pierderea memoriei colective si în relatia cu legea si legalitatea. Calitatea a fost înlocuitã cu cantitatea. Astãzi încã mai purtãm povara unui sistem industrial aberant, constituit în dispretul eternelor legi ale economiei. Salariile erau mizerabile, dar aveau meritul de a promova o mizerie generalizatã. Lozinca Ei se fac cã ne plãtesc, noi ne facem cã lucrãm a dominat economia socialistã, pervetind durabil si relatia românului cu munca. Urmarea cea mai gavã a acestor ani este, încã azi, un antagonism ireductibil între stat si individ. Statul marxist a fost considerat principalul dusman al individului. Acesta, anihilat pe plan material, s-a rãzbunat permanent prin deconsiderarea notiunii de avut obstesc. O uriasã infractionalitate economicã a fost consecinta fireascã a degradãrii raporturilor dintre stat si individ.
    Coruptia devenise generalã, marea majoritatea a functionarilor din toate sectoarele vietii publice, industrie, agriculturã, economie, servicii si administratie pretindeau eternul ciubuc pentru orice activitate. Nu este un paradox afirmatia cã românul a ales legitima apãrare, atunci când, sufocat de o administratie brutalã, coruptã si incompetentã a renuntat la legalitate în folosul propriu si împotriva statului.
    Un popor este produsul istoriei sale. Etnogeneza noastrã a fost onorabilã, dar dupã încheerea ei am fost supusi nãvãlirilor barbare de care ne salvau doar codrii si muntii. Loviturile pe care le-am primit în decursul secolelor, au deformat anumite însusiri despre care au vorbit istoriografii. Ei au scris despre români ca fiind mincinosi, hoti cruzi, si primitivi. Ne-au fost recunoscute inteligenta si puterea de adaptare. Perioadele fanariotã si comunistã au degradat definitiv morala maselor, la care, din pãcate, nu s-a putut opune nici Biserica Ortodoxã, derivã de care Biserica Catolicã a fost scutitã. Caracteristica principalã a românilor a fost pasivitatea. Am opus calamitãtilor istorice doar o rezistentã defensivã  în care resemnarea a jucat primul rol. Am avut o istorie tristã, mereu supusã unor puternici factori externi. Fiind un popor mic, nu am contribuit decât în micã mãsurã la fãurirea propriul nostru destin. Cu toate acestea, înclin sã cred cã au dreptate cei care afirmã cã actuala coruptie este mai mult o formã de protest decât o caracteristicã nationalã, datoratã în mare parte trecutului comunist. Nu ne rãmâne decât sã nãdãjduim ca puterea politicã sã înceapã în sfârsit revirimentul moral de care avem atâta nevoie. În  afara lui, revenirea noastrã în lumea civilizatã a Europei nu va fi posibilã.
 

BACK

HOME