CORA
is watching you !
Dl Iliescu a obtinut presedentia prin încălcarea Constitutiei, el ne mai
având dreptul de a candida pentru un al treilea mandat. Astfel România
începutului de secol, si de mileniu, va fi condusă si reprezentată în lume de un
bătrân si îmbâcsit activist de partid comunist, dublat de un trisor. El are de
dat socoteală românilor pentru multii morti (atribuiti «teroristilor»), pentru
confiscarea, în folosul exclusiv al nomenclaturii de partid, a revoltei populare
din decembrie 1989, pentru mineriade si pentru toate victimele si ponoasele lor,
inclusiv pentru odioasele multumiri publice aduse celor care, cu ranga, au
salvat România de fascism, adică tocmai de fortele democratice. În ziua de 3
noiembrie 2000, noul nostru Presedinte a recidivat, multumind din nou minerilor
pentru salvarea democratiei, sintagmă cu care dl Iliescu defineste, azi încă,
mineriadele de la începuturile perioadei post ceausiste. Dsa a mai anuntat că-l
va gratia pe Miron Cosma dacă Justitia nu-i va revizui procesul, amenintând
chiar cu noi incursiuni mineresti. Ceea ce nu l-a împiedicat să le ceară tuturor
românilor votul lor, prezentându-se drept unic recurs împotriva extremismului,
acesta fiind bine înteles reprezentat acum de contracandidatul său C.V. Tudor,
pe care uită că tocmai dsa la «făcut», apoi că l-a poftit în guvernarea PDSR
dintre anii 1992-1996, în coalitia numită patrulaterul rosu si că nu odată la
ocrotit de lege, apărându-i imunitatea parlamentară.
Iată si alte reflectii suscitate de această alegere. Dl Iliescu a devenit
deci, peste noapte, garantul democratiei românesti, campionul absolut al
integrării europene si nordatlantice, singurul recurs împotriva noptii vadimiene
care urma să se abată asupra României ca valul de întuneric si frig de după
explozia nucleară. Iată-ne în plin delir conjunctural. Toate certitudinile de
ieri par date la spate. Sunt uitate crimele fondatoare ale fesenismului, la
initierea si aplicarea cărora dl Iliescu a fost părtas, turpitudinile PDSR ca
mostenitor principal al FSN si izbânzile lor (comune) indiscutabil împotriva
tranzitiei, democratiei, a bunăstării si a demnitătii românilor. Uităm si că
atât dl Iliescu cât si numerosi tenori PDSR au de dat socoteală si justitiilor
franceză si română. Iată-ne adeptii ferventi ai reputatei metode a drului Coué.
Există deja voci, a dlui Văcăroiu printre altele, care, în interiorul PDSR,
pledează deja pentru o colaborare parlamentară cu PRM, care pentru cei mai multi
alegători PDSR, este un partid frate. Poate azi cineva să afirme că o dată cu
erodarea inevitabilă a majoritătii, asa ceva nu se va întâmpla ? S-a gândit
cineva că astfel vom avea exact ceea ce am vrut să evităm azi, si cu ce pret,
având în plus si un presedinte votat de multi români care si-au călcat pe
constiintă ? Oare am vrut să ne legăm la ochi ca să nu mai vedem că dl Iliescu
si PDSR sunt principalii responsabili ai situatiei în care România se află azi ?
Chiar crede cineva că prin simpla comparatie cu CV Tudor si cu PRM, noii stăpâni
ai României s-au transformat de azi pe mâine în parangoane ale virtutii
democratice, gata să facă ce nu au vrut să facă până acum nici în ruptul
capului, atât la putere, cât si în opozitie ?
Odată risipită mahmureala provocată de neasteptatele si suspectele
performante electorale ale PRM & CV Tudor în primul tur, a început să devină
vizibilă cacealmaua pe care ne-a tras-o PDSR. Stiind perfect că sansele sale
pentru turul al doilea sunt intacte, dl Iliescu si echipa sa au lansat o enormă
actiune de intoxicare, difuzând un mesaj potrivit căruia dsa ar fi salvarea de
extremism, singura sansă a României de a continua reforma, de a intra în Europa
si în NATO. Vadim Tudor este apocalipsa (a doua după cea reprezentată de
Conventie; cam multe apocalipse în asa de putină vreme ! Ei au si uitat că nu de
mult dl Năstase declara imprudent că PDSR are cu PRM o relatie specială,
singurul lor necaz fiind unul de imagine externă, cu alte cuvinte pe plan intern
cu PRM n-ar fi probleme). S-a început mai de mult, întâi cu discreditarea, apoi
cu diabolizarea si chiar apocaliptizarea Coalitiei, în special a Conventiei si a
PNTCD, ca si a situatiei economice, actiune bine sustinută de PD, PNL si de
cârtitele bine ascunse o vreme în PNTCD, ca si de anumite posturi de radio, de
televiziune si ziare. Apoi s-a continuat prin amestecul de rece si cald, la
vreme suflat după primul tur prin gura îpro-occidentalului” Năstase. Lansând un
memorandum de cooperare parlamentară si consultări cu o opozitiei democratică
(redusă la cea mai simbolică expresie), de care nici nu prea are mare nevoie,
apoi amenintând că dacă Iliescu nu câstigă, ori cădacă PDSR nu are sprijinul
opozitiei, va lăsa PRM grija de a guverna, vina revenind fireste opozitiei,
presiunea apocalipsei după Vadim a ajuns la cotele asteptate.
Amnezia de care a beneficiat dl Iliescu cuplată cu brusca hipermnezie
suscitată de dl CV Tudor au sfârsit prin a-i face chiar si pe cei mai lucizi să
cedeze panicii, cu premeditare provocată de o alternativă, pe cât de
înfricosătoare, pe atât de improbabilă: CV Tudor nu avea nici o sansă să câstige
alegerile prezidentiale, situatie de care PDSR era perfect constient. Până si un
spirit atât de subtil si de avizat ca Emil Hurezeanu îl vedea deja, în revista
«22», pe Vadim pe cale să devină presedintele unei Românii debusolate, având
jumătate de electorat la dispozitie. Dacă supralicitatia dlui Hurezeanu este
poate cea mai surprinzătoare, ea nu este, si de departe, izolată. Peste noapte,
li s-au găsit, dlui Iliescu si PDSR, virtuti pe care, măcar până acum, în mod
evident nu le-au avut.
Astfel am fost îndreptati, cu sau fără voie si de cele mai multe ori cu
cele mai bune intentii, către o fundătură fără iesire, prezentându-ni-se drept
orizont un racursi dintre cele mai sumare, dacă nu contrafăcute. Am fost
implorati patetic, uneori cu accente cominatorii, să ne facem datoria sfântă, să
votăm pentru Iliescu, potrivit unora pentru democratie, echilibru, dezvoltare,
reformă, integrare, chiar dacă nu sunt perfecte. Altii mai lucizi, ne-au
îndemnat să alegem răul cel mai mic. În caz contrar, vom avea un presedinte
semnând decretele cu mitraliera. Anurietata guvernare a lui Vadim Tudor cu liste
negre, procese si executii publice si internări în lagăre de muncă a fost
violent agitată pentru a ne face să uităm performantele de acelasi tip de la
activul dlui Iliescu, acestea însă cât se poate de reale: confiscarea revoltei
din decembrie 1989 si asasinatul Ceausestilor, teroristii si mineriadele,
acestea din urmă oricând repetabile, după cum sa văzut în ziua de 3 noiembrie
din declaratiile sale făcute minerilor. Se flutură drept argumente electorale
orori promise pentru a fi ocultate orori reale.
Asadar Iliescu sau Vadim ? Alegându-l pe Iliescu, am ales noi cu adevărat
răul cel mai mic ? Diferenta dintre ei este poate de nuantă, în nici un caz de
natură. A prezenta drept apă si foc două fenomene de aproape înrudite este un
abuz. De altfel, în ciuda intransigentei cu care a fost judecată o eventuală
abtinere de la vot, taxată chiar de imoralitate, 42,49% dintre români au refuzat
această falsă dilemă. Rezultatul a fost cel scontat: cu ipoteca abtinerilor,
mari, un excelent scor electoral, mai mult decât de la simplu la dublu, va
permite dlui Iliescu să se laude (si poate chiar să creadă) că a fost
plebiscitat. Astfel, împreună cu ai săi, animati de spiritul de revansă pe îl
stim, va face o bună bucată de vreme tot ce va dori. Cât despre ceea ce ne
asteaptă după alegeri, judecând după antecedente, aici lucrurile par, din
păcate, tot atât de limpezi. Admitând totusi că ar dori s-si tină nesăbuitele
promisiuni electorale, să încercăm să vedem cu ce, scum si cu cine o va putea
face ?
BACK