Scrisoarea enciclica "HUMANUM GENUS" a papei LEON al XIII-lea împotriva Francmasoneriei (20 aprilie 1884)

Scrisoarea enciclica "HUMANUM GENUS" a papei LEON al XIII-lea
împotriva Francmasoneriei (20 aprilie 1884)


        NOTĂ INTRODUCTIVĂ:
        Enciclica Papei Leon al XIII-lea împotriva francmasoneriei a fost scrisă acum mai bine de o sută de ani. Redactată de o minte foarte lucidă si perfect avizată, ea este unul dintre cele mai virulente rechizitorii la adresa Francmasoneriei, acest aspect fiind confirmat de altfel chiar si de către francmasoni. „Seful bisericii romane este fără îndoială personajul cel mai autorizat printre dusmanii francmasoneriei.” – scria în 1903 în revista masonică ACACIA, Marele Maestru Mason HIRAM. Aceasta este de astfel explicatia pentru efortul constant urmărit până în ziua de azi din partea masoneriei de a distruge sau cenzura acest text sau cel putin de a-l discredita cât mai mult. De altfel, se cuvine să mentionăm că textul pe care îl prezentăm aici pentru prima oară în limba română este incomplet, lipsindu-i partea finală în care sunt arătate unele mijloace eficiente de a combate francmasoneria. Acest fragment a fost însă rezumat sintetic, chiar după citatele pe care HIRAM le inserează în tentativa sa furioasă de a combate argumentele Papei prezentate în Enciclică (Revista ACACIA nr. 6, 1903).
        În acea perioadă, la sfârsitul secolului trecut, francmasoneria pornise o campanie virulentă si deja fătisă, asumată cu o uluitoare îndrăzneală împotriva Bisericii si spiritului crestin, urmărind, cum face de altfel si astăzi însă chiar cu si mai multă viclenie si înversunare, să distrugă total orice metodologie sau institutie autentic spirituală. Iată spre exemplificare un fragment semnificativ apărut în aceeasi perioadă într-un articol manifest scris de asemenea de maestrul mason HIRAM în revista ACACIA: „Francmasoneria este si va rămâne mereu o biserică: anti-biserică, anti-catolicism, biserica ereziei.” Sau: „Cine conferă în fond mandatul oficial de păstori de suflete preotilor si Papilor? Dumnezeu cumva? Atunci unde este diploma cu semnătura împuternicitului? De fapt, ei au această diplomă de la niste oameni, care o au si ei la rândul lor de la alti oameni, si asa mai departe, de-a lungul secolelor, până la apostoli. Dar oare apostolii au primit ei o diplomă sau un atestat semnat de Iisus Cristos? Papa vorbeste de revelatie, dar unde este dovada acestei revelatii? Dovediti-ne că Iisus a fost într-adevăr Fiul lui Dumnezeu!”. În aceste conditii, acest semnal de alarmă împotriva masoneriei se înscrie si el pe linia activitătii a încă sapte Papi, predecesori ai Papei Leon al XIII-lea, însă aici rigoarea si obiectivitatea argumentării, dublate de o viziune profundă si chiar inspirat vizionare asupra acestei organizatii oculte malefice asează Enciclica HUMANUM GENUS cu mult deasupra celorlalte încercări anterioare. Caracterul vizionar si aproape profetic al Enciclicii reiese pentru orice fiintă umană plină de bun simt cu evidentă si tocmai de aceea ea este în întregime perfect actuală si astăzi prin demascarea foarte multor manevre si actiuni disimulate ale francmasoneriei mondiale.
        Sunt foarte putine pasaje care sunt legate strict de contextul istoric în care acest rechizitoriu a fost redactat (despre rolul Bisericii în stat, relatia Bisericii Catolice cu societatea civilă), pe care de altfel le-am eliminat pentru a nu atenua cu nimic limpezimea si forta cu totul extraordinară a acestei analize de ansamblu asupra structurilor si directivelor vădit SATANICE ale francmasoneriei mondiale.
        Avem astfel convingerea fermă că prezentarea acestui text de referintă pentru stabilirea adevărului despre francmasonerie, organizatie satanică ocultă si suprapolitică mondială ce se opune în mod viclean si cu îndârjire oricărei miscări autentic spirituale, fie ea de natură religioasă, yoghină, filozofică, va contribui din plin pentru toti oamenii din România la o mult mai clară întelegere a complexei conjuncturi sociale, istorice si spirituale actuale, mai ales dacă se vor completa aceste informatii si cu profetiile faimoase ale indianului Sundar Singh cu privire la viitorul spiritual al României si mai ales dacă vom urmări să intuim rolul esential pe care această zonă îl va avea în viitorul apropiat pentru trezirea spirituală a întregii planete.


HUMANUM GENUS

        Iubiti frati crestini, primiti salutul si binecuvântarea mea apostolică. Din clipa în care, datorită actiunilor negative ale fortelor malefice, demonice si satanice, antidivine, umanitatea s-a separat într-o anumită măsură de Dumnezeu, căruia îi datorează chemarea la existentă si toate darurile supranaturale, ea s-a împărtit în două tabere opuse care nu încetează să se lupte, una pentru adevăr, bine, frumos si virtute, iar cealaltă pentru tot ce este contrar virtutii si adevărului. Prima parte a umanitătii reprezintă împărătia lui Dumnezeu pe pământ si este adevărata Biserică a lui Iisus Cristos, ai cărei membri, dacă doresc din toată inima să-i apartină pe de-a întregul si să actioneze în vederea desăvârsirii lor spirituale, trebuie în mod necesar să-l slujească pe Dumnezeu si pe Fiul Său Divin cu tot sufletul si cu toată vointa lor. Cea de-a doua parte reprezintă împărătia cumplită a Satanei. Sub stăpânirea si puterea sa se află toti cei care, urmând funestele exemple ale tenebrosului lor conducător si ale păcatului primordial, refuză să se mai supună Legii divine si îsi întetesc necontenit eforturile, fie pentru a-l elimina pe Dumnezeu din viata lor, fie pentru a actiona direct împotriva lui Dumnezeu. Aceste două împărătii au fost văzute cu ochiul intuitiei spirituale si descrise de Sfântul Augustin cu o mare plasticitate sub forma a două cetăti opuse una alteia, atât prin legile care le guvernează, cât si prin idealul pe care-l urmăresc si aceasta într-o exprimare deosebit de laconică dar în acelasi timp plină de sens, el a scos în evidentă în cuvintele următoare principiul constitutiv al fiecăreia:
        „Două tipuri de iubire au dat nastere la două cetăti: cetatea pământească provine din iubirea egoistă doar fată de tine însuti, dusă până la desconsiderarea si uitarea de Dumnezeu iar cealaltă cetatea cerească, provine din iubirea de Dumnezeu dusă până la desconsiderarea si uitarea egoului.” („De Civitas Dei, I XI, c.XXV)
        De-a lungul tuturor veacurilor care ne-au precedat, aceste două cetăti opuse n-au încetat deloc să se lupte una cu alta, utilizând tot felul de tactici si armele cele mai diverse, desi nu întotdeauna cu aceeasi impetuozitate. În epoca noastră, factorii răului s-au coalizat într-un imens efort destructiv, sub impulsionarea si cu sprijinul direct al unei societăti secrete răspândite într-un mare număr de locuri, foarte puternică si foarte viclean organizată, si anume societatea francmasonilor. Acestia, de altfel aproape că nici nu se mai îngrijesc să-si disimuleze intentiile si se întrec între ei în îndrăzneala de a ataca fătis sublima măretie a lui Dumnezeu.
        Ei întreprind acum prin satanicele lor actiuni ruinarea Sfintei Biserici în mod public, la lumina zilei, tinzând dacă s-ar putea, să lipsească complet popoarele de binefacerile si binecuvântările pe care ele le datorează Mântuitorului nostru Iisus Cristos.
        Cuprinsi de o profundă tristete la vederea acestor împietăti si sub impulsul milei si compasiunii, ne-am simtit de nenumărate ori împinsi să strigăm si Noi cu disperare către Dumnezeu:
        „Doamne, iată că vrăjmasii Tăi s-au întărit si cei ce Te urăsc au ridicat capul. Împotriva poporului Tău au uneltit cu încăpătânare si viclenie si s-au sfătuit împotriva Sfintilor Tăi. Da, iată că ei zis-au ’Veniti să-i pierdem pe ei dintre neamuri’. S-au sfătuit într-un gând si împotriva Ta legământ au făcut.” (Psalmul 82, 2-4)
        Cu toate acestea, în fata unei amenintări atât de presante si în prezenta unui atac atât de crud si de vehement îndreptat împotriva crestinismului, este de datoria noastră să semnalăm pericolul, să denuntăm adversarii si să opunem întreaga rezistentă posibilă proiectelor lor mârsave: în primul rând pentru a împiedica pierderea sufletelor a căror salvare ne-a fost încredintată, apoi pentru ca împărătia Domnului nostru Iisus Cristos aici pe pământ, pe care avem misiunea de a o apăra, nu numai să rămână în picioare în toată integritatea ei, ci să facă pe întregul pământ cât mai multe noi progrese si noi cuceriri.
        In vigilenta lor solicitudine pentru salvarea poporului crestin, predecesorii nostri au recunoscut si ei foarte repede acest dusman capital încă din momentul în care, iesind din tenebrele unei conspiratii satanice oculte, el se lansa la asaltul fătis. Ştiind foarte clar ce era si ce voia el, ei au dat semnalul de alarmă guvernelor si popoarelor, punându-le în gardă împotriva capcanelor si tertipurilor pregătite în mod diabolic pentru a lua prin surprindere.
        Pericolul a fost denuntat pentru prima oară de Clement al XII-lea în 1738, iar Constitutia promulgată de acest Papă a fost reînnoită si confirmată de Benedict al XIV-lea. Pius al VII-lea, a mers pe urmele acestor doi pontifi, iar Leon al XII-lea incluzând în Constitutia sa apostolică QUO GRAVIORA toate actele si decretele Papilor precedenti cu privire la acest subiect, le-a ratificat si le-a confirmat pentru totdeauna. De asemenea, Pius al VIII-lea, Grigore al XVI-lea si în repetate rânduri Pius al IX-lea au vorbit si ei în acelasi sens. Scopul fundamental si spiritul organizatiei francmasonice au fost scoase la iveală prin manifestarea evidentă a actiunilor si orientărilor sale, prin cunoasterea principiilor ei, prin expunerea regulamentelor si ritualurilor împreună cu comentariile acestora, la care de nenumărate ori s-au adăugat mărturiile propriilor săi adepti. În fata acestor fapte era cât se poate de firesc ca acest Scaun apostolic să denunte în mod public francmasoneria ca pe o asociatie satanică criminală, nu mai putin periculoasă pentru crestinism decât pentru societatea civilă. Au fost dictate împotriva ei cele mai grave pedepse cu care Biserica îi poate lovi pe cei vinovati, precum si interdictia de a se afilia la ea.
        Iritati de această măsură si, sperând că vor putea, fie prin dispret, fie prin calomnie să scape de aceste condamnări sau măcar să le atenueze forta, membrii acestei organizatii oculte i-au acuzat pe Papii care le-au formulat că au dat sentinte nedrepte si arbitrare sau că au întrecut măsura cu pedepsele aplicate. Astfel, procedând cu viclenia lor legendară, ei s-au străduit să eludeze autoritatea sau să diminueze valoarea Constitutiilor promulgate de Clement al XII-lea, Benedict al XIV-lea, Pius al VII-lea si Pius al IX-lea.
        Totusi, chiar din rândurile grupării nu au lipsit membri sau asociati care au mărturisit aproape fără voia lor: conform doctrinei si disciplinei catolice, pontifii romani nu au făcut în realitate decât un lucru perfect legitim. La toate aceste mărturisiri trebuie adăugat de asemeni asentimentul explicit al unui număr de sefi de stat care au tinut în mod ferm, fie să denunte societatea francmasonilor la Scaunul apostolic, fie să o lovească ei însisi, arătându-i periculozitatea, prin legi emise împotriva ei, asa cum s-a întâmplat în Olanda, Austria, Elvetia, Spania, Bavaria, Savoia si-n alte părti ale Italiei.
        Este extrem de important să remarcăm acum cât de mult au confirmat evenimentele întelepciunea vizionară a predecesorilor Nostri. Solicitările si atentionările lor antemergătoare si părintesti nu au avut însă din păcate pretutindeni si totdeauna succesul dorit; aceasta se datorează pe de o parte disimulării si vicleniei oamenilor afiliati acestei grupări periculoase si, pe de altă parte, a imprudentei usurinte a celor care ar fi trebuit să fie cel mai direct interesati în a o supraveghea cu cea mai mare atentie. Rezultatul acestor lucruri a fost că într-un secol si jumătate francmasoneria a făcut progrese distructive incredibile. Folosind din plin atât îndrăzneala insolentă cât si siretenia si perfidia, ea a invadat toate rangurile ierarhiei sociale si a început să aibă în interiorul statelor moderne o putere care echivalează aproape cu suveranitatea. De la această rapidă si formidabilă expansiune au rezultat în mod precis atât pentru Biserică, cât si pentru autoritatea conducătorilor de state si pentru societatea publică relele multiple pe care predecesorii nostri le prevăzuseră de atât de mult timp. La ora actuală am ajuns chiar pe punctul de a avea toate motivele să întrevedem pentru viitor cele mai serioase temeri; desigur, nu atât în ceea ce priveste Biserica, ale cărei fundamente solide nu ar putea fi cu usurintă distruse de efortul oamenilor, ci referitor la securitatea tuturor statelor în sânul cărora francmasoneria sau asociatii similare care cooperează cu ea sunt sateliti ai ei, au devenit prea puternice.
        Pentru toate aceste motive, de îndată ce ne-a fost încredintată conducerea Bisericii, am sesizat cu claritate necesitatea de a rezista în fata unui rău atât de mare si de a ridica împotriva lui atât cât ne stă în putintă autoritatea noastră apostolică. De asemenea, profitând de toate ocaziile favorabile, am tratat clar si la obiect principalele teze doctrinale asupra cărora opiniile perverse ale Lojilor masonice par să fi avut cea mai mare influentă. Astfel, în Enciclica Noastră QUOD APOSTOLICI MUNERIS ne-am străduit să combatem monstruoasele sisteme socialist si comunist. Într-o altă enciclică, ARCANUM, ne-am permis să punem în lumină si să apărăm notiunea veritabilă si autentică de familie a cărei origine si sursă este căsătoria. În enciclica DIUTURNUM am făcut cunoscută conform principiilor întelepciunii crestine esenta puterii politice si am arătat admirabilele ei armonii cu ordinea naturală, cât si cu salvarea popoarelor si a conducătorilor acestora.
        Acum, după exemplul predecesorilor nostri ne-am decis să ne fixăm în mod direct atentia asupra societătii francmasonice, asupra ansamblului ei de doctrine, planuri, sentimente si acte ale traditiei sale, pentru a pune într-o evidentă si mai izbitoare extraordinara sa putere malefică si a opri astfel proliferarea contagioasă a acestui flagel funest pentru întreaga planetă.
        Există în lume un anumit număr de grupări si secte care, desi diferă unele de altele prin nume, ritualuri, formă, origine, se aseamănă si sunt perfect de acord între ele cu privire la scopul final si principiile esentiale. De fapt, ele sunt identice cu francmasoneria, care este pentru toate celelalte axul central de la care pornesc si în care se termină. Şi desi în prezent ele au aparenta unor societăti deschise, desi organizează reuniuni publice sub ochii tuturor, desi publică ziare si reviste de prezentare a activitătii si organizării lor, totusi, dacă mergem mai profund, dincolo de aceste aparente, se poate constata că ele apartin familiei de societăti satanice clandestine si că ele păstrează mereu acest atribut. Există într-adevăr în cadrul lor o anumită categorie de secrete a căror divulgare este interzisă cu cea mai mare grijă de Constitutia lor – unele chiar sub pedeapsa cu moartea – nu numai persoanelor din afară, ci chiar unui mare număr dintre adepti.
        Acestei categorii de secrete apartin Consiliile intime si supreme, numele principalilor sefi (în special din afara gradelor cunoscute), anumite întâlniri mai oculte si interioare; de asemenea, tot aici se includ si deciziile importante care au fost luate împreună cu mijloacele si agentii lor de executie. La această lege a secretului concură într-un mod strălucit: diviziunea făcută între membri, care se ocupă unii de drepturi, altii de oficii si altii de sarcini sau îndatoriri, distinctia ierarhică, magistral organizată, pe ordine si grade, si disciplina severă la care toti sunt supusi. Cea mai mare parte a timpului în ritualurile de initiere, cei care le solicită trebuie să promită, ba mai mult decât atât, să jure solemn că nu vor dezvălui niciodată nimănui, sub nici o formă, numele tovarăsilor lor, însemnele strict secrete si înscrisurile caracteristice si doctrinele grupării. Astfel, sub aparente mincinoase si făcând din disimulare o regulă constantă de conduită, francmasonii nu precupetesc nici un efort pentru a se ascunde si a nu avea alti martori în afara complicilor lor.
        Marele lor interes fiind de a nu părea niciodată ceea ce în realitate sunt , ei joacă cel mai adesea rolul aparent nevinovat al unor persoane iubitoare de literatură sau filozofie laolaltă doar pentru cultivarea stiintelor si artelor. Ei nu vorbesc atunci decât despre zelul cu care impulsionează ei progresul civilizatiei si nu mai contenesc să tină discursuri sforăitoare despre mila lor nesfârsită pentru oamenii sărmani. Dacă ar fi să-i credem, singurul lor scop în viată este ameliorarea constantă a vietii maselor si împărtăsirea la un număr tot mai mare de oameni a avantajelor si beneficiilor spirituale care sunt atât de utile societătii civile.
        Dar chiar presupunând că aceste intentii ar fi sincere, ele sunt departe de a le epuiza toate scopurile. Într-adevăr, nu este deloc întâmplător că cei afiliati la francmasonerie trebuie să promită că vor asculta totdeauna, gata la cea mai mică atentionare, la cel mai mic semn să execute rapid si fără crâcnire ordinele date, acceptând dinainte, în caz contrar că vor suporta cele mai riguroase si mai dure tratamente, care includ până chiar si moartea. De fapt, nu rareori pedeapsa capitală este aplicată acelor membri care sunt convinsi fie să trădeze disciplina secretă a societătii, fie să reziste la ordinele superiorilor, iar aceasta se practică cu o asemenea dexteritate, încât în cele mai multe cazuri executorul acestei sentinte mortale se sustrage justitiei, stabilită să vegheze asupra crimelor si să le pedepsească. Deci, să trăiesti în disimulare si să fii învăluit de satanice tenebre, să înlăntui de tine prin legături dintre cele mai strânse fără a le face niciodată cunoscut în prealabil la ce se angajează, oameni redusi astfel la conditia de sclavi, să utilizezi în tot felul de atentate aceste instrumente pasive ale unei vointe satanice străine, să înarmezi pentru crimă mâini prin intermediul cărora îti asiguri neimplicarea directă la omor, toate acestea si multe altele sunt practici monstruoase, condamnate chiar de către natură. Ratiunea, bunul simt si adevărul sunt de ajuns ca să demonstreze că organizatia de care vorbim este într-o opozitie indiscutabilă cu justitia si cu morala naturală.
        Alte dovezi de o mare claritate se adaugă celor precedente si permit să se vadă si mai bine cât de mult îi repugnă francmasoneriei prin însăsi constitutia sa esentială, onestitatea. Oricât de mare ar putea fi într-adevăr printre oameni vicleana abilitate de disimulare si obisnuinta minciunii, este imposibil ca o cauză de orice natură ar fi ea, să nu se trădeze prin efectele pe care le produce: „Nu se poate ca un pom bun să facă roade rele si un pom rău să facă roade bune.” (Matei, VII.18.)
        Ori este evident că toate fructele produse de francmasonerie sunt dintre cele mai otrăvitoare. Iată ce rezultă din datele pe care le-am prezentat până acum, iar această concluzie ne dă ultimul cuvânt cu privire la intentiile acesteia. Actiunile francmasonilor – si subliniem că eforturile lor converg toate în acest scop – sunt cu o încăpătânare diabolică îndreptate să distrugă din temelii până la culme orice formă religioasă si spirituală autentic crestină si să-i substituie o alta, modelată după ideile lor si ale cărei principii si legi fundamentale sunt împrumutate din asa zisul naturalism.
        Tot ce am spus sau ce ne propunem să spunem trebuie să fie clar înteles ca privind secta francmasonică în ansamblul ei, care cuprinde si alte societăti surori sau care sunt aliate ei. Nu pretindem însă aplicarea tuturor acestor reflexii la fiecare membru luat individual. Printre acestia cu sigurantă că se pot întâlni unii chiar într-un număr notabil care, desi nu lipsiti de vina de a fi aderat la asemenea societăti, nu se murdăresc totusi în actiunile lor criminale si ignoră datorită naivitătii scopul final pe care aceste societăti satanice se străduiesc să-l atingă. Mai mult decât atât, se poate întâmpla uneori ca unele grupuri să nu aprobe concluziile extreme pe care logica ar trebui să-i constrângă să le adopte deoarece ele decurg în mod necesar din principii comune oricărei organizatii. Însă răul poartă cu el o mârsăvie care de la sine respinge orice constiintă curată sau produce teama. Primul principiu al „naturalismului” este ca în orice lucru trebuie să prevaleze natura sau ratiunea strict umană, prin definitie limitată (negând deci partea spirituală sau Sinele Divin al fiintei umane). După această asertiune ei fac prea putin caz de Dumnezeu sau alternează esenta oricărui demers religios prin opinii vagi si sentimente eronate. Ei neagă că Dumnezeu ar fi autorul vreunei revelatii. Pentru ei, în afară de ceea ce poate să înteleagă ratiunea umană comună nu există nici dogma religioasă, nici adevăr si nici maestru realizat spiritual în care să poti avea încredere. Şi cum misiunea proprie si specială a Bisericii constă în receptarea în toată plenitudinea lor a doctrinelor revelate de Dumnezeu si-n păstrarea lor într-o stare de puritate incoruptibilă, ca si în autoritatea stabilită pentru a le împărtăsi împreună cu celelalte ajutoare dăruite de Providentă pentru desăvârsirea oamenilor, împotriva ei adversarii au manifestat cea mai mare înversunare si au îndreptat cele mai violente atacuri.
        Faptul că membrii sectei francmasonice nu sunt cu totii obligati să renege explicit religia crestină, departe de a dăuna planului general al francmasoneriei care vizează distrugerea oricărei institutii divine pe pământ, îi serveste mai degrabă interesele. Astfel, mai ales prin aceasta masoneria poate însela mai usor oamenii simpli si fără discernământ si face posibilă admiterea mult mai multor persoane în organizatie. Mai mult chiar, prin deschiderea largă fată de adeptii care provin din cele mai diverse religii ea devine capabilă să acrediteze o eroare fundamentală a acestei epoci, si anume, dezinteresul fată de religie si mai general, fată de credinta în Dumnezeu.
        „Naturalistii” merg însă si mai departe. Angajati cu multă îndrăzneală pe calea erorii în cele mai importante probleme ei sunt antrenati logic până la consecintele extreme ale principiilor lor, fie datorită slăbiciunii naturii umane, fie prin pedeapsa dreaptă cu care Dumnezeu le loveste orgoliul. De aici rezultă că ei nu mai au certitudinea si integritatea adevărurilor accesibile doar ratiunii superioare, iluminate de Constiinta Divină, cum ar fi existenta lui Dumnezeu, spiritualitatea si nemurirea sufletului. Purtată într-o nouă aglomerare de erori francmasoneria nu a putut evita aceste pericole. Într-adevăr, desi luată în ansamblu francmasoneria admite existenta unui anumit Dumnezeu, mărturia propriilor săi membri stabileste că această credintă nu este obiectul unui asentiment ferm si al unei certitudini de nezdruncinat pentru fiecare membru individual.
        De fapt, se lasă initiatilor deplina libertate de a se pronunta într-un sens sau altul, fie pentru a afirma existenta lui Dumnezeu, fie pentru a o nega. Cei care neagă cu îndârjire această realitate sunt la fel de usor primiti la initiere ca si cei care, într-un anumit mod o admit dar, denaturând-o precum panteistii, retin din aceasta doar niste aparente absurde, pierzând esentialul adevărului existentei lui Dumnezeu. Pe de altă parte, atunci când acest fundament necesar este distrus sau numai zdruncinat, în mod automat si celelalte principii ale ordinii naturale devin confuze în mintea umană, care nu mai are atunci nici un punct de sprijin de care să se agate. Tocmai de aceea atunci nu se mai poate vorbi nici de Creatia lumii printr-un punct liber si suveran al Creatorului (DUMNEZEU), nici de guvernarea Providentei, nici de supravietuirea sufletului si nici de realitatea Spiritului esential Divin. Prăbusirea adevărurilor care stau la baza ordinii naturale, care sustin într-o măsură atât de mare o conduită ratională si practică în viată va avea cu sigurantă un impact puternic asupra moravurilor particulare si publice. Lăsăm la o parte acum acele virtuti si calităti superioare pe care nimeni fără un dar special de la Dumnezeu sau care fără Gratia Divină nu le poate dobândi sau manifesta; si atragem atentia că toate acestea sunt însusirile spirituale din care nu vom găsi nici măcar o urmă la cei care îsi fac o veritabilă profesiune de credintă din a ignora dispretuitor Mântuirea umanitătii, Gratia Divină, Sacralitatea, Beatitudinea supralumească (FRANCMASONII). Ne referim aici pur si simplu la îndatoririle ce rezultă din principiile onestitătii naturale.
        Un Dumnezeu care a creat lumea si o guvernează prin Providenta sa, o Lege eternă ale cărei prescriptii ne orientează să respectăm legile Divine universale ale firii fără a le încălca niciodată, o finalitate ultimă a evolutiei sufletului într-o regiune superioară lucrurilor lumesti, iată sursele, iată principiile oricărei justitii si onestităti. Faceti-le să dispară (ori chiar aceasta este pretentia “naturalistilor” si a tuturor francmasonilor) si va fi după aceea aproape imposibil să se mai stie în ce consta stiinta dreptătii si a nedreptătii sau pe ce se bazează ea. Cât despre morală, singurul lucru care a găsit oarecum deschidere în fata francmasonilor si-n care ei vor să fi instruit cu grijă tineretul este ceea ce ei numesc “morala civică” (morala independentă, morala liberă), sau cu alte cuvinte morala care nu lasă nici un loc ideilor religioase si crestine.
        Dar cât de insuficientă este această morală si în ce măsură este ea lipsită de soliditate, înclinându-se sub suflul pasiunilor si al instinctelor necontrolate, se poate vedea deja foarte bine prin tristele rezultate pe care ea le-a dat. Într-adevăr, acolo unde după ce s-a înlocuit morala crestină ea a început să stăpânească cu mai multă libertate si s-a constatat totodată prompt disparitia probitătii si integritătii moravurilor, s-a constatat extinderea si întărirea opiniilor celor mai monstruoase si de asemenea îndrăzneala crimelor care debordează peste tot. Aceste rele multiplicate provoacă astăzi plângeri si lamentări la scară mondială.
        Pe de altă parte, natura umană obisnuită fiind mult mai înclinată spre viciu decât spre virtute, onestitatea este absolut imposibilă dacă miscările dezordonate ale sufletului nu sunt înfrânate si controlate iar dorintele inferioare nu se supun ratiunii si bunului simt. Dimpotrivă, acum vedem cum se multiplică si cum ajung la îndemâna oricui modalitătile ce pot atâta pasiunile inferioare. Ziare si brosuri din care decenta si pudoarea sunt alungate, opere “artistice” în care se etalează cu un cinism revoltător principiile a ceea ce se numeste astăzi “realism” (iar alteori doar urâtul, dizgratiosul si dizarmonia dobândesc valente “estetice”), inventii ingenioase destinate să stimuleze si să satisfacă plăcerile materiale, într-un cuvânt totul este pus în mod diabolic de inteligent în joc pentru a dezlăntui si a cultiva în rândul oamenilor viciile si plăcerile perverse, pe fondul unui somn al virtutii si ratiunii.
        Cu sigurantă că francmasonii sunt vinovati de această stare de fapt dar în acelasi timp ei sunt si consecventi, suprimând oamenilor speranta într-o fericire spirituală, coborând ideea de fericire doar la nivelul lucrurilor perisabile, mai joase si mai degradate chiar decât orizontul terestru. În sprijinul acestor asertiuni se pot constata usor la o privire atentă fapte sigure, desi aparent incredibile.
        Francmasonii au ajuns să sustină că ar trebui utilizate sistematic toate mijloacele de a sătura multitudinea de perversiuni si vicii la nivelul maselor, asigurându-se astfel că în aceste conditii ele vor fi în întregime în mâinile lor, putându-le servi cu usurintă drept instrument docil în realizarea planurilor lor celor mai îndrăznete si diabolice.
        Francmasoneria îsi concentrează de asemenea toate energiile si toate eforturile ei satanice pentru a lua în stăpânire educarea tineretului. Francmasonii speră că vor putea să formeze usor conform ideilor lor această categorie de vârstă atât de delicată pliindu-le flexibilitatea în această directia, pentru pregătirea unei rase de cetăteni ai societătii civile după metodele promovate de ei. (A se vedea la noi eforturile sustinute de îndoctrinare a copiilor de la vârsta cea mai fragedă - “Soimii patriei” – ai francmasonului Ceausescu). Deja, în mai multe tări ei au reusit să elimine complet din educatia morală a tinerilor marile si sfintele îndatoriri care unesc omul cu Dumnezeu. Referitor la situatia politică, statul trebuie, în viziunea lor să fie ateu.
        A trecut deja mult timp de când ei actionează fătis pentru realizarea acestor doctrine, utilizându-si pentru aceasta fortele si toate resursele, creând astfel cale liberă altor francmasoni mai numerosi si mai îndrăzneti care sunt gata să tragă din aceste false principii concluzii încă si mai detestabile, cum ar fi ideile socialiste si comuniste.
        Faptele pe care le-am rezumat pun suficient de bine în lumină constitutia intimă secretă a francmasonilor si arată în mod clar pe ce căi se îndreaptă ei spre scopul lor final. Principalele lor dogme sunt într-un complet dezacord cu ratiunea, încât nu se poate imagina ceva mai pervers. Într-adevăr, a vrea să distrugi religia si biserica stabilită de Dumnezeu însusi nu este culmea nebuniei si a celei mai nerusinate profanări? Însă ceea ce este, nici mai putin oribil si nici mai putin suportabil, constă în tendinta lor fermă de a repudia binefacerile pline de compasiune si gratie divină dăruite de Domnul Iisus atât indivizilor cât si oamenilor grupati în familii si natiuni, binefaceri care, chiar după mărturia dusmanilor crestinismului sunt de cea mai mare valoare. Desigur, într-un plan atât de nesăbuit si de criminal ne este permis să recunoastem cu usurintă aici ura înversunată de care este animat Satana fată di Iisus Cristos, precum si de teribila lui dorintă de răzbunare.
        Celălalt scop diabolic, la realizarea căruia francmasonii îsi aruncă în joc toate fortele, constă în distrugerea oricărui fundament important al justitiei si onestitătii. Prin aceasta, ei se fac colaboratorii acelora care ar vrea ca omul, asemenea animalelor, să nu aibă altă regulă de actiune decât dorintele inferioare si instinctele. Acest scop duce nu mai putin decât la degradarea si decăderea umanitătii si la precipitarea josnică a disparitiei sale. Răul creste astfel mereu cu toate primejdiile care amenintă mediul familial si societatea civilă.
        Erorile satanice răufăcătoare pe care le-am semnalat anterior amenintă natiunile cu pericole dintre cele mai redutabile. Amenintarea lor, neluată în seamă, poate aduce prin forta lucrurilor un haos universal si ruina tuturor institutiilor dacă nu va fi stopată prompt. Acesta este cu adevărat scopul mărturisit si explicit urmărit prin toate eforturile lor de organizatiile socialiste si comuniste. Francmasoneria nu are dreptul să afirme că este străină de atentatele lor pentru că ea le favorizează intentiile, iar pe terenul principiilor este în întregime de acord cu ele, guvernându-le de fapt din umbră.
        Să dea Dumnezeu ca toti, si cât mai repede, judecând după fructele otrăvite ale tuturor actiunilor Francmasoneriei să poată recunoaste cu luciditate germenele si principiul relelor care ne amenintă!
        Avem de-a face cu un dusman viclean, foarte subtil si prolific în capcane satanice perfide. El excelează în a gâdila plăcut urechile popoarelor si conducătorilor lor, stiind să-i învăluie si pe unii si pe altii cu farmecul perceptelor si cu seductia linguselilor sale. El îsi bate în realitate joc si de unii si de altii, de fapt, flatându-i prin procedee similare si având tot timpul pe buze cuvintele “libertate”, “egalitate”, “fraternitate” si “prosperitate publică”. Departe însă de a fi mai fericite, popoarele coplesite de o oprimare si o mizerie crescânde, se văd lipsite si de sperantă si de credintă într-o realitate spirituală mult mai înaltă. Cu cuvintele Sfântului Augustin putem astfel afirma că: “… ei cred sau caută să-i facă pe ceilalti să se creadă că doctrina crestină este incompatibilă cu binele statului de drept, pentru că în realitate ei vor să fondeze statul de drept, nu pe fermitatea si stabilitatea virtutilor, ci pe încurajarea si tolerarea tuturor relelor si viciilor.” (Epistola 157 către VOLUSIAN, cap.5, p.2).
        Pentru a distruge acest dusman satanic puternic, sunt fără îndoială necesare mijloace divine eficiente care trebuie să fie proportionate cu un rău atât de imens ale cărui ravagii sunt deja mult prea extinse pe tot globul pământesc.
        Mai întâi însă, trebuie să i se smulgă cât mai grabnic masca francmasoneriei, scotând la iveală toate tertipurile criminale folosite de această organizatie satanică ocultă mondială pentru a seduce oamenii si a-i atrage în rândurile ei.
        Si, mai cu seamă, trebuie să se invoce cu fervoare, în comun, gratia, puterea si lumina lui Dumnezeu, a lui Iisus Cristos si a Fecioarei Maria, a arhanghelului Mihail, a Sfântului Iosif si a Sfintilor apostoli Petru si Pavel.

        Scrise cu zeci de ani înainte de unirea Românilor, ce bine se potrivesc aceste planuri cu cele ce se petrec acum la noi.
        Conducătorii francmasoneriei, încă de la mijlocul secolului trecut, au declarat că cei mai mari dusmani ai lor sunt Monarhia si Religia crestină, Tronul si Altarul. Scopul lor tainic mărturisit este distrugerea oricărui Stat crestin, pentru ca apoi să ajungă ei stăpâni asupra întregii planete.
        “Trebuie să dărâmăm credinta în Dumnezeu si să smulgem definitiv din spiritul crestinilor însusi gândul Dumnezeirii si al Sufletului, pentru a le înlocui cu socoteli si lipsuri materiale”.

Deconspirarea francmasoneriei