Iov este cartea din Biblie care cuprinde
în ea toate doctrinele adevăratei biserici creştine, toată "ştiinţa
mântuirii", cum ar zice E.G. White (Faptele Apostolilor, Cap.45, pag. 422, Ed Sfânta
Speranţă, Loma Linda , CA), tot ceea ce este necesar pentru om ca să
fie mântuit. Sunt multe ştiinţe, spre exemplu chimia, fizica, matematica,
anatomia, etc. Dar ştiinţa ştiinţelor este ştiinţa mântuirii
pentru că ea merge cu înţelegerea dincolo de ceea ce simţurile noastre
şi instrumentele noastre ajutătoare pot să ne poarte. Ştiinţa
mântuirii vorbeşte despre lucrurile veşniciei.
"Marto, Marto", spune Domnul Isus, "pentru multe lucruri te
îngrijorezi şi te frămânţi tu, dar un singur lucru trebuieşte."
Luca11: 41.
Acest Iov,
posibil strănepotul lui Avraam prin fratele său Nahor, rămas în Caldeea,
(vezi Iov1: 1; Geneza22: 20-21) era un om neprihănit înaintea lui Dumnezeu şi
a oamenilor. În pasajul biblic menţionat, unul din prietenii săi
povesteşte experienţa avută în timpul unei nopţi... Un duh cu o
figură necunoscută, a apărut înaintea lui şi, fără
să ţină seama că omul s-a speriat, a început să-i
vorbească. Acel duh care trezeşte groaza în oameni nu este altcineva
decât Satana. În cele spuse de duh lui Elifaz din Teman, şi pe care
acesta le povestea acum lui Iov, sunt multe din doctrinele diavolului dar, cu
această ocazie, aş dori să ne oprim doar la două din ele.
Satana îl acuză pe Dumnezeu că a stabilit legi aspre, reguli de vieţuire
dure pentru toate fiinţele create de El, legi pe care nimeni nu le poate ţine.
Iată versetele din Biblie aşa cum le reproduce Elifaz: (v.18, 19)
"... dacă găseşte El greşeli chiar şi la îngerii Săi, cu
cât mai mult la cei ce locuesc în case de lut, care îşi trag obârşia
din ţărână ..." În alte cuvinte, dacă îngerii, care
sunt mult superiori oamenilor în putere şi înţelepciune, nu pot păzi
cele zece porunci date de Dumnezeu, cu atât mai puţin, spune
Satana, voi care sunteţi atât de limitaţi, voi care sunteţi făcuţi
din ţărână. Aceste porunci sunt prea aspre, prea grele ca să poată
fi ţinute. Aceasta ar fi o primă idee.
A doua acuzaţie pe care o aduce Satana lui Dumnezeu este că Dumnezeu nu ne iubeşte.
Vorbind despre oameni în versetul 20, el spune: "De dimineaţă
până seara sunt zdrobiţi, pier pentru totdeauna, şi nimeni nu ia seama la ei".
Cu alte cuvinte nimănui nu-i pasă de suferinţele omului, nu-i pasă
că omul moare şi încă după o viaţă chinuită, plină
de suferinţe.
La acuzaţia că Dumnezeu nu iubeste fiinţa umană, este suficient
să ne amintim de Ioan 3: 16: "Fiindcă atât de mult a iubit
Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să
nu piară, ci să aibă viaţă veşnică." Isus Hristos
a lăsat slava cerească şi a venit jos, pe Pământ. A luat trup ca al nostru,
a trăit în condiţiile de viaţă în care trăim noi, dar necălcând
niciuna din porunci, deci fără păcat. A făcut mult bine oamenilor
din timpul acela ca apoi să fie lovit, chinuit, omorât. Şi încă moarte de
cruce! Prin aceasta El, Cel nevinovat, a plătit "ca un miel de jertfă", cu
sângele Său, cu viaţa Sa pentru păcatele noastre.
El a primit moartea care ni se cuvine nouă. Nici o fiinţă care
păcătueşte, călcând deci poruncile lui Dumnezeu (căci păcat
este, în primul rând, călcarea legilor lui Dumnezeu, 1Ioan3: 4), nu poate să
locuiască vreodată în apropierea unui Dumnezeu neprihănit şi iubitor
precum şi a îngerilor necăzuţi, într-o lume a iubirii, a ordinei şi armoniei.
De aceea "plata păcatului este moartea" (Romani 6: 23, Ezechiel
18: 20) Prin moartea Lui, Cel fără vină, am primit noi, cei vinovaţi,
posibilitatea de a fi iertaţi şi a avea din nou acces la viaţa veşnică
în tovărăşia fiinţelor cereşti şi a Tatălui. Iertarea păcatelor
oamenilor prin jertfa Lui înlocuitoare, ne oferă nouă, o nouă şansă
de alegere: vrem să trăim ca mai înainte de a cunoaşte aceste adevăruri
ori, alegem să ducem o viaţă în ascultare de Dumnezeu aşa cum a cerut
Dumnezeu de la început primilor noştri părinţi Adam si Eva.
Pentru răzvrătire şi neascultare, Satana şi o treime din îngeri au fost
aruncaţi pe pământ şi nu li s-a mai ingăduit să se întoarcă
în ceruri. În Ezechiel 28: 16, Dumnezeu spune lui Satana: " ... ai
păcătuit; de aceea te-am aruncat de pe muntele lui Dumnezeu, şi te nimicesc,
heruvim ocrotitor ..." Şi în versetul 18, adaugă: "
.. Prin mulţimea nelegiuirilor tale, .. ai spurcat locaşurile sfinte; de aceea,
scot din mijlocul tău un foc, care te mistue, şi te prefac în cenuşă pe
pământ."
Iar în Apoc.12: 9 stă scris: " .. Satana, acela care înşeală
întreaga lume, a fost aruncat pe pământ; şi împreună cu el au fost aruncaţi
şi îngerii lui." În versetul patru; " Cu coada trăgea
după el a treia parte din stelele cerului, şi le arunca pe pământ."
Dacă, deci, îngeri au fost izgoniţi din ceruri pentru aceste motive, am putea
noi, oamenii, pentru aceleaşi motive: răzvrătire şi neascultare, să
fim primiţi în ceruri?
Mă mai întreb: după o atât de mare jertfă şi dragoste arătată
nouă de către Isus Hristos, Domnul nostru, putem noi să rămânem
indiferenţi şi să continuăm să vieţuim în neascultare, în păcat,
aşa ca până acum? Ori putem noi să credem că, dacă am acceptat
cândva iertarea de păcate, în jertfa Domnului Isus, prin botez, suntem liberi
să fim iarăşi neascultători, călcători ai voii Tatălui
nostru ceresc? Nu facem noi jertfa Lui inutilă în dreptul nostru?
Bătrânul Ioan, ucenicul iubit al Domnului Isus ne spune:
"Copilaşilor, vă scriu ca să nu păcătuiţi. Dar dacă
cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel
neprihănit. El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi
nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale intregii lumi." 1Ioan2:1, 2. Uimitor
cum intreaga lume creştină protestantă, contemplând probabil şi acest verset
din Sfânta Scriptură, gândeşte că odată botezat, deci iertat prin jertfa
lui Isus, putem deacum să păcătuim pentru că Dumnezeu este bun şi
ne va ierta, indiferent de păcatele ce le facem. Cu alte cuvinte cele zece porunci
nu mai au importanţă. Sau, aşa cum spune sloganul, odată iertat, pentru
totdeauna iertat. Pot să păcătuesc fără grije, Dumnezeu
tot mă va ierta pentru că m-am botezat, am acceptat pe Isus ca Mântuitor,
ca jertfă pentru păcatele mele. Dar oare numai ei gândesc astfel?
Oare adventiştii de ziua a şaptea, când păcătuesc cu bună ştiinţă
odată şi apoi încă odată, nu speră ei că vor fi oricum
iertaţi pentru că Dumnezeu este bun?
Să cercetăm Scriptura,
fără prejudecăţi şi să vedem ce spune Cuvântul Domnului.
Păcat împotriva Duhului Sfânt.
1Ioan 5: 16 "Dacă vede cineva pe fratele
său săvârşind un păcat care
nu duce la moarte, să se roage; şi Dumnezeu îi va da viaţa, pentru cei ce n'au
săvârşit un păcat care duce la moarte. Este un păcat care duce la moarte; nu-i zic să se
roage pentru păcatul acela. Orice nelegiuire este un păcat dar nu este un păcat
care duce la moarte".
Iată deja o problemă pentru cei botezaţi care consideră că odată iertaţi
sunt pentru totdeauna iertaţi şi că, prin urmare, se poate să păcătuim căci
nu ne pierdem mântuirea. Există deci, conform Sfintelor Scripturi, un păcat pe
care, dacă un credincios îl comite, nu i se va ierta.
Să privim şi alte pasaje ale Scripturii; Evrei 10: 26, 27 "Căci, dacă
păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului,
nu mai rămâne nici o
jertfă pentru păcate, ... " Traducerea românească a acestui verset a omis un
cuvânt ce se găseşte în originalul scris în limba greacă: cuvântul mereu. Căci
dacă păcătuim mereu cu voie ... În limba Engleză, spre ex. în versiunea
NIV găsim scris "If we deliberately keep on sinning after we have
received the knowledge ..." adică, chiar şi după botez, dacă continuăm să tot
păcătuim cu voia, traducere care sună mai aproape de original, nu mai rămâne nici
o jertfă pentru iertare.
Încă un citat: Faptele Apostolilor 7: 51 "Voi totdeauna vă
împotriviţi Duhului Sfânt". Orişicine, încă înainte de a face un păcat,
chiar în momentul când e pe punctul de a comite un păcat, aude şoapta Duhului Sfânt
care îi spune că nu este bine, nu trebue făcut acel lucru. Dacă nu urmăm acea delicată
voce, pe care adesea o numim a conştiinţei, şi continuăm să facem cu bună ştiinţă păcat
după păcat, după un timp acel glas nu se va mai auzi. Este Duhul Sfânt care,
la un moment dat, urmare a continuei păcătuiri cu voia, ne părăseşte. Dacă în
mod repetat nu vrei să-L asculţi, într-o bună zi nu-L vei mai auzi. Inima
îţi este oricum împietrită în felul tău de a fi. Este stilul tău de viaţă
şi Duhul Sfânt va înceta să te mai îndemne fără folos, te părăseşte.
Ascultaţi cum tratează Domnul Isus personal această problemă. Matei12: 31,
32. "De aceea vă spun: Orice păcat şi orice hulă vor fi iertate
oamenilor; dar hula împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată. Oricine va vorbi împotriva
Fiului omului, va fi iertat; dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt, nu
va fi iertat nici în veacul acesta, nici în veacul viitor". Remarcăm două idei
aici: întâi Domnul vorbeşte despre păcat şi hulă apoi, vorbeşte despre hula
împotriva Duhului Sfânt. Pentru a înţelege ce vrea Domnul Isus să ne spună
trebuie să citim ceea ce însuşi Domnul a citit când era în trup ca al nostru,
aici, pe pământ. Numeri 15: 30, 31 "Dar dacă cineva, fie băştinaş fie
străin, păcătuieşte cu voie, huleşte pe Domnul: acela va fi nimicit din mijlocul poporului
său, căci a nesocotit cuvântul Domnului, şi a călcat porunca Lui ..." Deci păcat
cu voia = hulă, conform definiţiei Bibliei. În tot serviciul simbolic
al jertfelor aduse de poporul evreu la Sanctuar, se vorbeşte despre aducerea
unui miel ori al unui alt animal, fără cusur, ca jertfă pentru păcate fără voie.
Într-un singur loc, Levitic 6: 1-7 se vorbeşte despre jertfe pentru păcate
făcute cu voia, adică în cunoştinţă de cauză. Această dispropoţie, în
învăţătura dată poporului Israel, a fost în mod inteţionat creată
deoarece Dumnezeu cunoştea înclinaţia omenească de a căuta întotdeauna o
cale prin care să lucreze nebuneşte, riscând pierderea vieţii veşnice.
Pentru păcatul făcut fără voie, păcătosul pocăit, aducea la Templu animalul de
jertfă, îşi punea mâinile pe capul mielului şi îşi mărturisea păcatul. Astfel,
în mod simbolic, păcatul omului trecea asupra animalului de jertfă. Apoi, cu
mâna lui omora animalul. Levitic 4: 27-29 "Dacă cineva din poporul de
rând a păcătuit fără voie, făcând împotriva uneia din poruncile Domnului lucruri care
nu trebuiesc făcute şi s-a făcut astfel vinovat, şi ajunge să descopere păcatul
pe care l-a făcut, să aducă jertfă o iadă fără cusur, pentru păcatul pe care
l-a făcut. Să-şi pună mâna pe capul jertfei de ispăşire, şi s-o junghie în
locul unde se junghie arderile de tot". În continuare, preotul lua sângele
animalului jertfit pentru păcătos şi făcea ispăşirea pentru păcatul făptuit fără
voie şi astfel păcatul îi era iertat. Animalul jertfit pentru păcat era un simbol
al adevăratei jertfe pentru păcat, Domnul Isus Hristos pe crucea de la Golgota.
Lucrarea de ispăşire pe care o făcea preotul la Templu cu sângele animalului
jertfit de păcătosul pocăit, era deasemeni, simbol al adevăratului Preot,
Domnul Isus care mijloceşte la tronul lui Dumnezeu pentru iertare, cum spune
apostolul Ioan in versetele deja citate (1Ioan 2: 1, 2).
Pentru păcatul făcut cu bună ştiinţă, păcat cu voie, se cerea, conform
Levitic 6:1-7, ca, mai întâi, vinovatul să repare greşala, cu alte cuvinte,
să meargă înapoi, la cel căruia i-a greşit, să obţină iertare de la acela,
să repare răul pe care l-a făcut şi să mai şi plătească pe deasupra, în plus,
1/5 din preţul daunei, catre persoana păgubită, şi abia după aceea trebuia
să meargă cu animalul de jertfă la altar pentru a obţine iertare de la
Dumnezeu. Acest păcat cu voie, trebuia, ca şi cel fără voie, să nu mai fie
repetat, să nu devină un stil de viaţă.
Domnul Isus cunoştea atât de bine Scripturile încât, pentru păcat fără voie
foloseşte, de această dată, pur şi simplu cuvântul păcat iar pentru păcatul
cu voie foloseşte direct, cuvântul hulă, conform cu Numeri 15. Tot astfel în
versetul 32 din Matei 12, foloseşte direct cuvântul "hulă" împotriva Duhului
Sfânt în loc să spună păcat cu voia împotriva Duhului Sfânt; "dar
hula împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată."
Conform Sfintelor Scripturi este deci extrem de periculos să spui că odată botezat
eşti iertat pentru totdeauna, şi că nu mai poţi fi pierdut chiar dacă continui
să păcătueşti cu bună ştiinţă. Iată că Biblia ne arată că păcatul cu voia,
repetat, este un păcat împotriva Duhului Sfant, a Celui ce reprezintă legătura
noastră prezentă cu cerul. Acest păcat "nu se va ierta nici în
veacul acesta, nici în cel viitor: este un păcat ce duce la moarte.", fie
că eşti botezat, fie că nu eşti botezat.
Salvare prin legământul botezului
Dar oare pot eu cu adevărat
să gândesc că, după ce am încheiat legământ cu Domnul,
prin botez, să urmez pornirilor rele ale inimii nerenăscute şi
totuşi să fiu mântuit?
Un text din Vechiul Testament
spune: "Nimeni, după ce a
auzit cuvintele legământului acestuia încheiat cu jurământ,
să nu se laude în inima
lui şi să zică: "Voi avea pacea, chiar dacă aş urma după
pornirile inimii mele, şi
chiar dacă aş adăuga beţia la sete. Pe acela Domnul nu-l va
ierta ..... şi
Domnul îi va şterge numele de subt ceruri". Deuteronom 29: 19-20.
Este un lucru
teribil ca Domnul să-ţi şteargă numele din cartea vieţii.
În Noul Testament, 2Petru 2: 20-22,
Apostolul Petru vorbeşte în cuvinte
şi mai categorice adresându-se mai ales acelora care sunt în cel mai mare
pericol: "În adevăr, dacă, după ce au scăpat de întinăciunile
lumii, prin cunoaşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos, se încurcă
iarăşi şi sunt biruiţi de ele, starea lor de pe urmă se face mai rea decât
cea dintâi. Ar fi fost cu mult mai bine pentru ei să nu fi cunoscut calea
neprihănirii, decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca
sfântă, care le fusese dată. Cu ei s-a întâmplat ce spune zicala adevărată:
"Câinele s-a întors la ce vărsase", şi "scroafa s-a întors să se tăvălească
iarăşi în mocirlă".
Nu pot să mor, chiar dacă ...
În Ezechiel 18: 20-24, Dumnezeu, în iubirea lui cea mare pentru fiinţele
umane, strigă: "Sufletul care păcătuieşte, acela va muri.
.....Dar dacă cel rău se întoarce de la toate păcatele pe care le-a săvârşit, şi
păzeşte toate legile Mele şi face ce este drept şi plăcut, va trăi negreşit, nu va
muri. .... Doresc Eu moartea păcătosului? zice Domnul, Dumnezeu. Nu doresc Eu mai
degrabă ca el să se întoarcă de pe căile lui rele şi să trăiască? Însă dacă cel
neprihănit se abate de la neprihănirea lui şi săvârşeşte nelegiuirea, dacă se
ia după toate urâciunile celui rău, Nu, ci
toată neprihănirea lui va fi uitată, pentru că s-a dat la nelegiuire şi la păcat;
de aceea va muri în ele".
Încă pe acest pămant fiind, trebuie să trăim deja ca cetăţeni ai
Împărăţiei lui Dumnezeu. În Evrei 12: 14, Apostolul Pavel ne
îndeamnă: "Urmăriţi pacea cu toţi şi sfinţirea, fără
care nimeni nu va vedea pe Domnul". Cuvântul acesta: sfinţirea, se referă
la situaţia noastră de după ce, în urma hotărârii luate, şi după frumoasa mărturie
făcută în faţa multor martori, pământeşti şi cereşti, la botez, am fost spălaţi
de păcate, am fost iertaţi prin jertfa înlocuitoare, moartea Domnului Isus Hristos.
Ai fost socotit drept, curat, fără păcat. Dumnezeu te priveşte ca şi cum ai fi curat
ca Isus; curăţia Lui ţi se atribuie ţie, şi mie. De acum trebuie să
căutăm să rămânem curaţi, să nu ne pătăm iarăşi hainele, să nu ajungem să fim
la fel de necuraţi, ca mai inainte de frumoasa hotărâre de a o rupe cu
păgânătatea, de a o rupe cu păcatul. Aceasta se realizează treptat, zi de zi.
Acesta este un proces mai îndelungat numit sfinţire. În Filipeni 4: 13
ni se spune: "Pot totul în Hristos, care mă întăreşte".
Dumnezeu este gata să ne ajute în strădaniile noastre. Trebuie doar să vrem. Nu suntem
singuri, ca să zicem că nu putem. Putem totul dacă, în clipa deciziei cele dificile, în
clipa când suntem pe punctul de a păcătui, strigăm după ajutor.
Femeii prinsă asupra faptului, tocmai când păcătuia, Domnul Isus îi spune:
"Nici Eu nu te osândesc. Du-te, şi să nu mai păcătueşti." Ioan 8: 12. Odată ce a
iertat-o pentru păcatele săvârşite până în acea clipă, Isus nu îi spune că deacum poate
păcătui fără să-şi mai piardă mântuirea ci, mai degrabă o atenţionează:
"nu mai păcătui" . În cuvintele lui Pavel,
"caută sfinţirea fără de care nimeni nu va vedea impărăţia lui Dumnezeu",
vedem acelaşi îndemn iubitor: nu mai păcătui!
"Copilaşilor," ne spune Ioan, ucenicul iubirii,
"vă scriu aceste lucruri, ca să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva a păcătuit,
avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel neprihănit. El este jertfa de ispăşire
pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi."
1Ioan2:1, 2
Să căutăm să nu mai păcătuim ci, mai
degrabă să arătăm Tatălui ceresc,
Domnului Isus, că apreciem jertfa nepreţuită a Dumnezeirii, să ne arătăm
dragostea prin ascultare. "Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea
poruncilor Lui." 1Ioan 5: 3. Însuşi Domnul Isus spune:
"Dacă Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele." Ioan 14: 15
Să aducem mulţumirile noastre şi lauda buzelor noastre Celui ce ne-a iubit
încă pe când eram noi păcătoşi şi a dat pe singurul Său Fiu să moară pentru ca
nimeni să nu piară, ci toţi să avem parte de viaţa veşnică ca dar final pe care
Domnul Isus a promis că îl va da tuturor celor biruitori.
Şi El să ne ajute la aceasta pe toţi. Amin!
P.S. Înainte de a încheia această succintă prezentare, să vedem ce spune
sora E.White despre aceste fenomene ce apar astăzi şi în biserica noastră:
"But the doctrine is now largely taught that the gospel of
Christ has made the law of God of none effect; that by "believing" we are released from the
necessity of being doers of the word. But this is the doctrine of the Nicolaitans,
which Christ so unsparingly condemned. To the church of Ephesus He says, "I know
thy works, and thy labour, and thy patience, and how thou canst not bear them which
are evil: and thou hast tried them which say they are apostles, and are not, and
hast found them liars; and hast borne, and hast patience, and for My name's sake
hast laboured, and hast not fainted. Nevertheless I have somewhat against thee,
because thou hast left thy first love. Remember then from whence thou art fallen,
and repent, and do the first works; or else I will come unto thee quickly, and
will remove thy candlestick out of his place, except thou repent. But this thou
hast, that thou hatest the deeds of the Nicolaitans, which I also hate."
{BEcho, February 8, 1897 par. 6}
Nu este oare aceasta o doctrină străină de ceea ce am fost
învăţaţi?
Este o doctrină nouă, străină în biserica adventistă,
pe care nimeni nu trebue nici să
o propage, nici să o primească în locul doctrinei bisericii noastre care
spune, în acord cu Sfânta Scriptură: suntem iertaţi şi salvaţi prin jertfa lui Isus dar, atenţie:
nu împotriva dorinţei noastre ci în conformitate cu credinţa noastră
dovedită prin fapte (şi nu doar prin vorbe).
Apostolul Iacob afirmă acest adevăr foarte clar şi răspicat: "Vrei dar să
înţelegi, om nesocotit, că credinţa fără fapte este zadarnică?"
(Iacob 2: 20).
Apostolul Pavel spune şi el: "Deci, prin credinţă desfiinţăm
noi Legea? Nicidecum. Dimpotrivă, noi întărim Legea." (Romani 3:31)
Să încheiem cele spuse tot cu un citat din cartea adventistului
Iov: "Şi să ştiţi că este o judecată."
(Iov 19: 20)
Amin!
Teos Doros.
| |