INAPOI LA PRIMA PAGINA
Nu stiam
Clipa sovăitoare
In urma ei,
Intunericul strică urma zilelor,
In prag ti-am lăsat un om de zăpadă.
Atât de
Pe cerul
Oare ai uitat de
Intr-o zi
Si inima
De ce îngădui
Mâna se teme să
Genunchiul răneste
Intre viată si
Si eu nu te zăresc.
Am sădit un
Dar el a
Drumurile se
La geamul tău
îti multumesc
Mângâierea ta m-a trezit si un aprig dor de viată m-a cuprins.
Si în bratele tandre
Dar pentru ochii
Te iert în
Unde-i mama?
In noapte
Târziu, pe
In marginea
tristetii noastre
cânta o
vioară.
Lacrima
crucificată în
corzile ei
îmi răneste
mâna.
Sunetul se
frânge si
noaptea
înstăpâneste
tăcerea.
între noi
iarba strivită de
ploi
si floarea de
cires
în palma ta
aspră.
Mă doare încă
urma
întârziată în fiinta
mea
Si ma adun în
mine
Când rupi din
amintire
îmbrătisarea.
Trăiesti în
fiecare
anotimp din
inima
mea.
Aseară
am aprins pe cer
o stea
si am plecat să
te caut.
că trăiai ascuns
în mine.
O pasăre
s-a izbit de
tâmpla mea
frângându-si
zborul.
naste altă
chemare!
un drura
rătăcit si
tâmpla rănită.
Incă un popas si
un rămas
Clipei ce trece
dinspre
ieri
spre
azi
si
mai departe
in
mâine!
Noaptea te simt aproape.
pierzându-le într-un calendar.
Si ninge...
Inima
speriată se
zbate în
ochii stinsi.
tânăr
zborul se
frânge!
nostru
curcubeul rănit.
Si iar m-a
ademenit
vorba înselătoare.
Pe stradă
ochiul adună
priviri frivole.
Dintr-o eroare medicală, o picătură de sânge străin, mi-a pătruns prin vene în trup. De atunci, nu mai sunt singură. Seara te simt cum adormi în bratele mele, pe care le las să amortească de teamă să nu te trezesc, iar dimineata te caut să bem împreună cafeaua.
Pe stradă trecătorii mă privesc cu tristete, auzindu-mă cum vorbesc cu mine.
Inspre seară, obositi ne asezăm în jurul cestii de ceai pe care îl sorbim în tăcere si asteptăm noaptea să ne adune.
Si asa trec anotimpuri pe lângă noi, fară să ne fi văzut, fară să ne fi spus vreodată pe nume.
Mă doare întrebarea:
Când voi pleca vei veni cu mine?
Nu mai stiam
nimic
despre tine!
noi?
Si în rugăciunea de
seară
îti mai amintesti de
mine?
aveam să aud un colind...
târziu în inima
mea.
In gânduri
înfloreste
teiul
când iarna
îmi dă
târcoale.
captivă în
trupul
înzăpezit.
Doamne
atâta gri din
cerul Tău să
cadă?
adune
lacrima din
ochiul Fecioarei.
lemnul care
Te-a răstignit.
Intre început si
sfârsit
Străbatem drumul.
moarte
Amăgim clipa.
Apocaliptic se
deschide
cerul.
Când ne-am
întâlnit
copac
crescut
între noi.
(doamnei Florica Mihala)
Nopti cu brumă
coboară
peste noi.
pustiesc.
zăresc
lumină.
că mă
astepti.
Inalt creste
muntele în
noi,
Rănind cerul
stelele
picură lumina
in
ochiul înnoptat.
Mi-am uitat
numele într-o
iubire
care nu era
a noastră.
Porti pe chip
zâmbet străin
si în trup
îmbrătisarea
mea.
Rătăcind printre
visele noastre
ascultăm
Arcangelo Corelli
Concerti grossi.
Cerul
izbăvit prin
furtună
adoarme obosit
precum
pânza unui
tablou în
asteptarea
culorii.
Astă noapte am avut un vis ciudat:
Stăteam la o cafea cu viata mea. Cu vorba tihnită mi-a cerut ceasca si privind înlăuntrul ei, mi-a spus:
Am fost bună cu tine, dăruindu-ti iubire si nechibzuită am fost, lăsându-te s-o risipesti. Ti-am dat aripi, ca zborul să-l cunosti, dar cer prea înalt ai ales...
Amintirea,
cicatrice în mine.
Când se
schimbă vremea,
doare.
In vorbele mele
înveti să te
alinti.
începi să mă
minti.
care-mi
zâmbesc
fiecare zi.
Mă strânge tot
mai tare
Cărarea.
In marginea ei
Timpul creste
Uitarea.
Singur
sub cerul tăcut
puiul de pasăre se
teme să
deschidă ochii.
strânge sub
aripioare
zâmbetul ei.
fruntea lui
vinovat sărutul.
(fiului meu)
Când vorba
nu se va
rosti
Ultima bătaie a
inimii
va fi
darul meu pentru
tine.
-
-