ZONA PLEXULUI SOLAR

Această zonă cuprinde partea corpului care se întinde în spate de-a lungul celor cinci vertebre lombare, iar în fată porneste din dreptul buricului si urcă până la piept.
Aici găsim ficatul, stomacul, splina, pancreasul si duodenul.
Este deci regiunea care cuprinde cea mai mare parte a sistemului digestiv.
Zona plexului solar este cea prin care resimtim activitatea noastră emotională si afectivă. Este regiunea dorintelor, a emotiilor si a intelectului.
 

 

Persoanele care au probleme în această zonă sunt cele care pun accentul mai ales pe împlinirea dorintelor fizice în detrimentul ameliorării fiintei lor spirituale.
Asteptând prea multe din partea altora, ele vor mai degrabă să fie iubite în loc să încerce a iubi. Există un dezechilibru între capacitatea lor de a da si a primi, fiind predispuse la a cere în permanentă dovezi de atentie, afectiune si iubire din partea altora si ignorând, în acelasi timp, propria implicare afectivă intr-o relatie de iubire biunivocă.
Acest dezechilibru se traduce prin trăirea unor emotii negative de dusmănie, posesiune, ranchiună, gelozie, invidie si chiar ură.
Pe de altă parte, putem întâlni probleme în această zonă la persoanele care sunt incapabile să-si exprime si să-si satisfacă propriile dorinti si necesităti afective. Ele trăiesc un sentiment de frustrare si mânie reprimată, simtindu-se în permanentă atacate, si adoptând tot timpul o atitudine defensivă.
O altă cauză a tulburărilo prezente în această zonă o reprezintă tendinta de a folosi intelectul în scopuri egoiste, pentru realizarea propriilor interese si nevoi materiale în loc de a-l pune în slujba iubirii si acceptării celorlalti.
Intelectul este în strânsă legătură cu emotiile.
Utilizarea gresită a intelectului creează emotii negative cu efect devastator asupra sănătătii.
Rolul intelectului este de a servi la achizitionarea de noi cunostinte, la usurarea întelegerii naturii realitătii si a vietii, la dezvoltarea constiintei individului si la ameliorarea sa.
Folosirea intelectul în scopul de a-i  domina pe altii sau de a-i transforma după modelul si criteriile dorite si stabilite de noi, este în neconcordantă cu legile armoniei vietii si această transgresiune se întoarce împotriva noastră si ne face rău.
În loc de a rationaliza, diseca, analiza tot timpul, în încercarea de a ne impune modul nostru de a gândi, ar fi mai bine dacă i-am accepta pe ceilalti asa cum sunt, cu sentimentul că fiecare are dreptul să se exprime asa cum crede de cuviintă.
Astfel vom fi scutiti de a resimti întreaga încărcătură nefastă a emotiilor distructive induse de folosirea nejudicioasă a activitătii intelectului.

 

REGIUNI SI ORGANE SPECIFICE ZONEI

REGIUNEA LOMBARĂ
NERV SCIATIC
FICAT

 

STOMAC
PANCREAS
SPLINĂ

 

BOLI SI TULBURĂRI SPECIFICE ZONEI

ARSURI DE STOMAC
CALCULI BILIARI
DIABET
GASTRITĂ
HEPATITĂ
HIPOGLICEMIE
INDIGESTIE
INTOXICATIE ALIMENTARĂ
MONONUCLEOZĂ
PANCREATITĂ
SCOLIOZĂ
ULCER




REGIUNEA LOMBARĂ

Durerile care apar în regiunea celor cinci vertebre lombare exprimă existenta unui sentiment de neputintă în fata unui aspect al vietii actuale. Această stare de spirit induce o atitudine de deprimare, amărăciune si disperare. Ideea că ar trebui să cerem ajutorul altora ne diminuează si mai mult în propriii ochi si accentuează emotiile negative trăite ca urmare a sentimentului de neputintă.

SOLUTIA: Să restabilim contactul cu sursa de energie creatoare care este în noi si să redefinim cu claritate prioritătile propriei existente. Apoi să actionăm în consecintă.
E bine, de asemenea, să formulăm cu claritate ceea ce dorim de la ceilalti, în loc să-i lăsăm să ghicească care ne sunt nevoile.



NERV SCIATIC

Acest nerv porneste din zona lombară a coloanei vertebrale, traversează fesele, coapsele si gambele si se termină în regiunea tălpilor. Este cel mai lung nerv al corpului.
O nevralgie a nervului sciatic indică frica fată de viitor datorată unei accentuate insecurităti financiare. Tulburările apar adesea atunci când atitudinea noastră fată de bani si de posesiunile materiale este eronată sau disproportionată. Starea de îngrijorare cu privire la situatia noastră financiară se manifestă prin tendinta permanentă de a ne autoconvinge că banii si bunurile materiale nu au o asa mare importantă.

SOLUTIA : Constientizarea faptului că adevărata securitate este dată de atitudinea de echilibru, armonie interioară si încredere în noi însine si nu de cantitatea bunurilor si posesiunilor noastre materiale. Este bine să ne autoevaluăm starea noastră de dependentă fată de bani si să realizăm că banii sunt doar un mijloc si nu un scop în sine.



FICAT

Dacă problemele noastre sunt legate de buna functionare a ficatului atunci înseamnă că avem mari dificultăti în a-i accepta pe ceilalti, că suntem mai degrabă înclinati să ne criticăm semenii, să-i judecăm, să-i condamnăm si să ne exprimăm nemultumirea fată de acestia. Urmarea este trăirea unei permanente stări de mânie si insatisfactie. O mânie refulată, care s-a acumulat în timp, generează o...  criză de ficat.
De asemenea atunci când bucuria de a trăi ne este umbrită sau " interzisă" de propria noastră gelozie, invidie sau iritabilitate fată de ceilalti, sentimentul de tristete care însoteste aceste manifestări induce adesea tulburări hepatice .
 

SOLUTIA: Să întelegem că ceea ce criticăm la altii este de fapt partea din noi însine pe care refuzăm să o acceptăm. Cheia rezolvării situatiei este cuvântul a accepta...Acceptarea este de fapt prima treaptă pe calea iubirii neconditionate, adică a adevăratei iubiri. Ea trebuie să înceapă cu noi însine si să se reverse asupra celorlalti. A ne accepta, a ne iubi pe noi însine asa cum suntem, ne deschide calea acceptării si iubirii a tot ceea ce ne inconjoară.
Adeseori tulburările hepatice exprimă un refuz de a face eforturile necesare pentru a evolua, absenta dorintei de a merge mai departe pe calea evolutiei noastre personale.
Dorinta sinceră de a ne accepta asa cum suntem, creează premisele afirmării dorintelor noastre fără frica de a avea nevoie de aprobarea altora pentru a fi fericiti...


STOMAC

Problemele de stomac sunt expresia incapacitătii noastre de a accepta si asimila noi idei, a dificultătii noastre de a  "digera"  anumite evenimente, persoane sau situatii. Refuzul nostru de a privi deschis, fără prejudecăti si reticente lumea care ne înconjoară, ne pune în situatia de a ne închista într-o atitudine de teamă si repulsie permanentă care naste frustrare si disconfort.

SOLUTIA: Să întelegem si să acceptăm că există în viată situatii conflictuale, că uneori trebuie să trăim evenimente care ne contrariază si ne nelinistesc. Toate aceste aspecte ale vietii trebuiesc acceptate si integrate experientei noastre de viată. Toate situatiile prin care trecem  au valoarea lor căci ne permit să învătăm o lectie de viată. A ne opune acestei energii a vietii care curge neîncetat prin existenta noastră înseamnă a crea blocaje interioare si a ne priva de sansa de a deveni mai constienti, mai stăpâni pe propriile noastre energii creatoare.


PANCREAS

Problemele de pancreas sunt legate de felul în care întelegem să abordăm relatia fundamentală în viată: a da si a primi ca expresie a iubirii.
Pancreasul este o glandă care, prin secretia insulinei, ajută la echilibrarea procentului de zahăr din sânge. Zahărul este simbol al manifestării iubirii, afectiunii, recompensei, tandretii...

VEZI: Boli si tulburări legate de pancreas - HIPOGLICEMIE, DIABET, PANCREATITĂ.




SPLINĂ

Dacă avem probleme legate de acest organ care are drept functie producerea hemoglobinei, a anticorpilor si pigmentilor biliari, atunci înseamnă că bucuria de a trăi ne-a părăsit si că avem mari dificultăti în a ne exprima firescul trăirilor de zi cu zi.
Suntem adesea exagerati în felul în care ne exprimăm grija pentru detalii, obosim usor si devenim deprimati cu aceeasi usurintă si mai ales suntem obsedati de o anumită idee fără a-i putea da de capăt.
Toate acestea ne creează o stare de lipsă de bucurie, o existentă ternă si dezolantă, desi în societate afisăm adesea o mască surâzătoare si nonsalantă ca si cum viata ar fi pentru noi o glumă, când în realitate trăim de fapt o dramă.


SOLUTIA: Să recunoastem că avem dreptul si datoria fată de noi însine să fim fericiti si să ne bucurăm de viată, să ne acceptăm si să ne exprimăm dorintele fără a ne simti vinovati de a le avea.


 



HOME