Site hosted by Angelfire.com: Build your free website today!

     Lista de pacate  

 

Home Dumnezeu Acatiste Rugaciuni Psaltirea Icoane Lista de pacate Alte situri Contact

 

MOD DE FOLOSIRE AL ACESTUI INDREPTAR DE SPOVEDANIE

        Având în faţă această listă de păcate, ne putem face un amănunţit examen de conştiinţă. Astfel putem descoperi mai ales păcatele ascunse, pe care le-am făcut şi nu ştiam că sunt păcate sau nu ne-am dat seama că păcătuim.

        Cel mai simplu şi mai sigur este să luaţi ceva de scris şi o hârtie şi, pe măsură ce citiţi păcatele, notaţi pe hârtie pe cele pe care le-aţi făcut. Notaţi-le nu exact cum sunt în listă, ci cum s-au întâmplat în viaţa dumneavoastră. Să nu credeţi că le veţi ţine minte pe toate. Veţi avea neplăcuta surpriză să constataţi că la Spovedanie, sub epitrahilul preotului duhovnic, nu vă veţi mai aminti mare lucru deoarece, cum zice părintele Cleopa, „diavolul ne ia mintea şi uităm”. „SCRIEŢI, CĂ ŞI DIAVOLUL A SCRIS”. Dacă veţi avea hârtia cu dumneavoastră la Spovedanie, veţi fi sigur că astfel nu rămâne nimic nemărturisit din cauza uitării. Totuşi nu trebuie prezentate preotului păcatele pe larg cum sunt scrise aici, ci cât mai pe scurt.

        Atenţie! La Spovedanie se mărturisesc păcatele care s-au mai întâmplat de când v-aţi mărturisit ultima dată şi cele care au rămas nemărturisite (fie le-aţi uitat, fie nu aţi ştiut că sunt păcate şi între timp aţi aflat). Păcatele deja mărturisite nu se mai repetă. De asemenea nu se povestesc împrejurările, ziua, ora, locul etc. în care s-au petrecut păcatele. Nu au decât foarte rar importanţă şi aceste poveşti nu vor face decât să consume din timpul de mărturisire al altor creştini şi să împovăreze pe preotul duhovnic. Eventualele explicaţii vă vor fi cerute de duhovnic.

        De asemenea, dacă nu sunteţi hotărât (hotărâtă) să spuneţi tot din diferite motive şi ascundeţi cu bună ştiinţă unele păcate, mai bine nu vă mărturisiţi, pentru că nicidecum nu vi se vor ierta cele mărturisite, ci se zice chiar că se vor dubla. De ce ne este ruşine de preot să mărturisim păcatele? Oare nu este şi el om ca şi noi? De ce oare n-am avut această ruşine atunci când am făcut păcatul?

        Cele mai importante în privinţa Spovedaniei sunt condiţiile iertării păcatelor mărturisite:

- umilinţa părerea de rău pentru aceste păcate;

- hotărârea de a nu le mai repeta;

- mărturisirea să fie sinceră şi completă;

- preotul duhovnic să dea dezlegarea păcatelor;

- împlinirea canonului (epitimiei) primit de la duhovnic.

        Preotul duhovnic la care ne mărturisim se alege. Aşa cum căutăm pentru bolile noastre cel mai iscusit doctor, tot aşa trebuie şi pentru păcatele noastre să căutăm cel mai iscusit duhovnic. Nu trebuie să schimbăm duhovnicul decât pentru motive întemeiate (ne-am mutat noi sau s-a mutat preotul, a murit preotul, este stăpânit de păcate mari etc.). Cu cât el ne cunoaşte mai bine, cu atât ne poate sfătui mai bine.

Trebuie să spunem preotului:

- când ne-am spovedit ultima dată;

- dacă atunci am spus toate păcatele;

- dacă am primit vreun canon;

- dacă am primit dezlegare la Sfânta împărtăşanie.

    Preotul duhovnic este un simplu martor care să mărturisească înaintea Judecătorului toate câte mărturisim noi la el. în ziua judecăţii el atât poate spune, cât am zis noi. Ce nu i-am spus nu-i dezlegat nici pe pământ, nici în cer.

FOLOASELE DESEI SPOVEDANII

    Primul folos al desei spovedanii este acela că păcatul nu prin-de rădăcini în noi şi se strică din suflet cuibul satanei.

    Al doilea folos al desei spovedanii este că omul care se spovedeşte des ţine minte uşor greşelile făcute de la ultima spovedanie; pe când cel care se mărturiseşte rar greu îşi aduce aminte toate câte a făcut.

    Al treilea folos al desei spovedanii este că şi dacă i s-ar întâmpla să cadă într-un păcat greu, îndată aleargă la spovedanie şi intră în harul lui Dumnezeu.

    Al patrulea folos al desei spovedanii este că pe unul ca acesta îl află moartea curăţit. După mărturia Sfântului Vasile cel Mare, diavolul merge totdeauna la moartea drepţilor şi a păcătoşilor, căutând să afle pe om în păcate pentru a-i lua sufletul. Dar la cei care se mărturisesc des şi curat nu poate afla nimic, deoarece s-au mărturisit luând dezle-gare de păcate.

    Al cincilea folos al desei spovedanii este că unul ca acesta se opreşte şi se înfrânează de la păcate, aducându-şi aminte că după puţine zile se va mărturisi din nou.

 

ÎNDREPTAR PENTRU SPOVEDANIE (LISTĂ DE PĂCATE)

 

 

1. Am deznădăjduit în ajutorul şi mila lui Dumnezeu.

2. Am zis că nu mă mai iartă Dumnezeu, că sunt prea păcătos (păcătoasă) şi tot în iad voi merge.

3. Am zis: dacă vrea Dumnezeu mă mântuieşte, dacă nu, nu.

4. Am zis că nu-mi ajută Dumnezeu, că m-a uitat Dumnezeu.

5. Am crezut sau am zis că nu există Dumnezeu, rai, iad, îngeri, draci. Am îndoială că există Dumnezeu, rai, iad etc., pentru că nu le-am văzut.

6. Am socotit Sf. Scriptură mincinoasă. Nu cred în anumite minuni, întâmplări povestite în Sf. Scriptură.

7. Nu suport să se vorbească despre Dumnezeu.

8. Am hulit pe Dumnezeu, pe sfinţi, pe Maica Domnului, Sfintele Taine etc.

9. Am avut prea mare încredere în mila lui Dumnezeu zicând: oricât aş păcătui, mă iartă Dumnezeu, că El e bun.

10. Am avut gând de sinucidere. Am fost autor moral la sinuciderea cuiva.

11. Am fumat. M-am drogat (fumatul şi drogurile sunt sinucidere). Am vândut ţigări şi/sau droguri.

12. Am înjurat. Şi de cele sfinte am zis (Grijanie, Biserică, icoană, candelă, Dumnezeu, Hristos, tămâie, morţi etc.)

13. N-am plătit lucrătorii. Nu le-am dat cât trebuia, cât m-am împăcat cu ei. Nu i-am plătit la timp. Am cumpărat ceva şi n-am plătit.

14. Am asuprit pe slugi, pe săraci, pe orfani, pe văduve, pe neputincioşi. I-am batjocorit.

15. Mi-am dorit moartea la necaz.

16. Am ucis oameni, cu voie sau fără voie. Poate din şi din cauza mea, a murit cineva.

17. În mod intenţionat, am amputat vreun membru al meu sau al altuia.

18. Am cârtit la Dumnezeu la necazuri că prea mi-e greu, că de ce am pierdut tocmai eu, că de ce sunt prigonit eu şi păcătoşii trăiesc bine, că nu-i bine, sau că e prea e frig, cald, prea plouă etc., în loc să am răbdare.

19. Am dat vina pe Dumnezeu pentru relele care mi s-au întâmplat, în loc să dau vina pe păcatele mele.

20. Am fost nemulţumit(ă) cu starea mea (mai bine era aşa decât aşa).

21. Am zis zău, să mor eu, să n-am parte de, să chiorăsc, etc.

22. Am jurat strâmb. Am jurat că voi face ceva rău.

23. Am jurat pe Dumnezeu, pe Sfânta Cruce, pe sfinţi etc. fără rost, doar ca să mă fac crezut(ă).

24. M-am jurat să mor, să orbesc, să mă ardă focul, să moară mama, copilul meu etc..

25. Am încălcat jurământul.

26. Am blestemat. Şi pe mine însumi (însămi) m-am blestemat.

27. Am fost făţarnic(ă), prefăcut(ă), linguşitor(oare), viclean(ă).

28. Am vorbit cu mai multe înţelesuri.

29. Am purtat vorba de colo-colo.

30. Am pus pe alţii să se certe sau să se bată, chiar şi numai pentru a mă distra.

31. Am păgubit sufleteşte şi trupeşte pe aproapele meu.

32. Am împiedicat pe aproapele meu să dobândească ceva bun, din invidie şi răutate.

33. Am clevetit, discutat, bârfit, ţinut contul altuia.

34. Am clevetit pe preoţi.

35. Am clevetit pe părinţii trupeşti, nu i-am respectat, nu i-am ascultat la bine, i-am înjurat, i-am bătut.

36. Nu i-am ajutat pe părinţii trupeşti, nu i-am cercetat când au fost bolnavi, nu i-am îngrijit la bătrâneţe, nu am fost îngăduitor (îngăduitoare) cu slăbiciunile şi ciudăţeniile bătrâneţilor lor.

37. Am stricat numele bun al cuiva, bârfindu-l, calomniindu-l şi discutându-l.

38. N-am înlăturat răul pe care l-am văzut venind peste aproapele meu pe cât mi-a stat în putinţă.

39. Am împrumutat cu camătă (dobândă) la persoane fizice.

40. Fiind scumpaci, am vândut cu preţ prea mare.

41. Am determinat pe alţii să-mi vândă foarte ieftin, cu mult sub preţul real.

42. Am fost la vrăjitoare, ghicitoare, spiritism. Am făcut farmece cuiva.

43. Ştiu să descânt de rău. Ştiu să fac farmece.

44. Am făcut farmece cu lucru sfânt (tămâie, agheasmă, ulei din candelă etc.)

45. Am trecut pe cei vii pe pomelnic la morţi, ca să li se întâmple ceva rău. Am „întors lumânările” pentru răul duşmanilor, i-am scris pe toacă sau pe clopot ca să li se întâmple ceva rău..

46. Am purtat aţă roşie să nu mă deochi, am uns toate cu usturoi la Sf. Andrei, am purtat pelin la Rusalii, am purtat diferite obiecte de la vrăjitoare date „ca să nu se mai prindă farmecele de mine”, am făcut focuri şi am sărit peste ele, am dat copilul pe geam şi alte obiceiuri drăceşti.

47. Am folosit numele lui Dumnezeu, al Maicii Domnului, semnul Sfintei Cruci, pentru vrăjitorie, descântece.

48. Mi-am căutat norocul în zodii, horoscoape, cu papagalul. Am purtat talismane, amulete etc.. Am crezut în destin.

49. Am fost la persoane cu puteri „paranormale”, „sfinţi”, cu aşa-zise descoperiri de la Dumnezeu care sunt de fapt de la diavolul mari înşelări.

50. Am crezut că sufletul, după ce iese din om, trece în diferite animale (reîncarnare).

51. Am fost la masoni (masoneria este o religie păgână şi un sistem antihristic). Fac parte din organizaţii care au legătură cu masoneria.

52. Am participat la ritualuri ale sataniştilor.

53. Am fost la cei care se ocupă cu spiritismul (vorbirea cu morţii) şi cu hipnoza.

54. Am batjocorit, lovit, bătut pe cineva. Pe părinţi, pe preoţi.

55. Am judecat pe alţii ce fac, ce zic, de ce sunt aşa şi nu altfel etc.

56. Am presupus, bănuit pe alţii. Mereu sunt suspicios.

57. Am fost iscoditor (iscoditoare).

58. M-am preocupat şi am urmărit în amănunt viaţa altora, dincolo de ceea ce implică datoria şi dragostea faţă de ei.

59. Am luat ceea ce se cuvenea altuia.

60. Am păcălit, înşelat pe cineva. Am vândut marfa rea ca marfă bună.

61. Am nedreptăţit pe cineva. Am luat din animalele, recoltele altora.

62. Am împrumutat ceva şi n-am dat înapoi.

63. Am ascuns în casa mea lucruri străine.

64. Am găsit lucruri străine şi, ştiind ale cui sunt, nu le-am dat înapoi.

65. Am furat ceva. De la stat (averea publică), sau de la om? De la biserică? De la străini sau de la părinţi, de la rude? Păcatul acesta nu se iartă până nu înapoiem lucrurile. Dacă nu mai putem‚ să facem milostenie.

66. Am mutat hotarul ca să iau din terenul vecinului.

67. Am ascuns furtişagul altuia. Am în casă vreun lucru de furat.

68. Am vândut sau am cumpărat lucruri despre care bănuiam sau ştiam că sunt de furat.

69. Am falsificat acte, semnături etc. pentru a-mi însuşi ce nu-mi aparţinea.

70. N-am întors paguba făcută aproapelui, chiar şi fără voie.

71. Din răutate, am stricat avere străină (semănături, pomi, maşină etc.).

72. Am înşelat statul, depunând declaraţii de venit false.

73. Am moştenit cu bună ştiinţă avere agonisită prin păcate. N-am făcut milostenie multă din ea.

74. Am dat sau am luat şpagă (mită). Am primit mici „atenţii” la serviciu sau am luat mici „comisioane” pentru treburi care erau de datoria mea şi pentru care primesc salariu.

75. Am câştigat bani prin metode necinstite.

76. M-am lăcomit la avere, zgârcindu-mă la milostenie.

77. Din cauza zgârceniei, nu m-am hrănit şi nu m-am îmbrăcat cum trebuie.

78. Sunt necumpătat(ă) în cheltuieli. Dau bani pe lucruri de lux, care nu sunt strict necesare.

79. Am jucat jocuri de noroc.

80. N-am ajutat biserica şi pe săraci după putere.

81. Dacă mi-au venit în gând păcate, m-am îndulcit gândindu-mă la ele, în loc să le alung imediat.

82. Am căutat momentul potrivit pentru a face un păcat (exemplu: hoţul care caută să fure, curvarul care caută femeie, etc.).

83. Am pârât pe cineva cu scopul de a-i face rău.

84. Am minţit împotriva cuiva cu scopul de a-i face rău (mărturie mincinoasă împotriva aproapelui).

85. Am mâniat sau am scârbit pe cineva cu vorbe sau fapte urâte. L-am făcut să mă urască.

86. Port ură pe cineva. Ţin minte răul. Aş vrea să mă răzbun. M-am bucurat de răul altuia.

87. Doresc răul cuiva. Doresc altora boală, necazuri, moarte, etc.

88. Am căutat mijloace să desconsider pe cineva înaintea altora.

89. În timpul rugăciunii m-am gândit la altceva.

90. Am vorbit în timpul slujbei. M-am foit, m-am mişcat de colo-colo prin biserică.

91. Nu mi-a fost gândul la slujbă. M-am uitat ce fac alţii, cu ce sunt îmbrăcaţi.

92. Am mâncat, am băut ceva pe ascuns.

93. M-am lăcomit la mâncare. Am mâncat cu nesaţ. Mi-am îngrăşat trupul cu mâncăruri peste măsură.

94. M-am făcut rob (roabă) pântecelui, dând importanţă foarte mare mâncării.

95. M-am ameţit la cap cu băuturi alcoolice. M-am îmbătat. Am şi vărsat după aceea.

96. Am vrut să fiu deasupra tuturor cu ceva anume dacă nu cu totul.

97. Am făcut din sărăcia sau din bogăţia mea un motiv de laudă.

98. M-am mândrit, m-am fălit, m-am trufit, m-am dat mare, m-am îngâmfat, m-am înfumurat, mi-am admirat singur însuşirile.

99. M-am mândrit şi m-am lăudat cu copiii mei, cu familia mea, cu fraţii mei.

100. M-am lăudat. Am o părere bună despre mine. Mă cred a fi cineva în comparaţie cu alţii. Nu mai e nimeni ca mine.

101. Îmi place să mă laude alţii. Când fac o faptă bună, aştept laude de la alţii şi nu plată de la Dumnezeu.

102. Am flatat pe alţii cu laude ca să-mi asigur stima lor şi să obţin diferite foloase.

103. Am fost fără răbdare şi fără ruşine şi am întrerupt pe cel ce vorbea, fără să-i ascult părerea până la capăt.

104. Mă îndreptăţesc în orice lucru şi accept foarte greu un sfat sau o părere de la alţii.

105. Am insistat pe părerea mea, fără să respect şi să iau în seamă părerile altora, având astfel impertinenţă şi siguranţă de mine însumi (însămi).

106. Mi-am exprimat părerea sau judecata fără să-mi fi fost cerută.

107. Am fost insistent(ă), cerând mereu explicaţii de la alţii pentru probleme pe care le puteam rezolva singur(ă).

108. Am considerat unele învăţături de credinţă greşite pentru că nu le-am putut înţelege cu mintea mea omenească.

109. Am încredere mare în mine, în loc să am în Dumnezeu.

110. M-am crezut mai bun(ă), mai credincios(oasă) ca alţii, socotindu-i pe ei mai răi, proşti, necredincioşi, etc.

111. Am desconsiderat pe cei fără experienţă sau neştiutori, pe cei inferiori mie în educaţie, ştiinţă, avere etc.

112. Am ambiţie, încăpăţânare, obrăznicie, neruşinare, iubire de sine.

113. Mă stăpâneşte întristarea şi deprimarea din cauză că altul este înaintea mea.

114. Iată formele prin care se manifestă păcatul mândriei: SLAVĂ DEŞARTĂ, LAUDĂ, PREŢUIRE DE SINE, FASTUOZITATE, LĂUDĂROŞENIE, AROGANŢĂ, IFOS, ÎNFUMURARE, ÎNDRĂZNEALĂ, ÎNĂLŢARE DE SINE, MEGALOMANIE, IUBIRE DE SLAVĂ, IUBIRE DE SINE, EGOISM, COCHETĂRIE, IMPORTANŢĂ DE SINE, AUTORITARISM, IUBIREA DE STĂPÂNIRE, EXHIBIŢIONISM, OBRĂZNICIE, NECUVIINŢĂ, INSOLENŢĂ, LAŞITATE, IMPERTINENŢĂ, ÎMPOTRIVIRE ÎN CUVÂNT, NEASCULTARE, VIOLENŢĂ, REPEZIRE, INSISTENŢĂ, ÎNCĂPĂŢÂNARE, IRONIE, IPOCRIZIE, INVIDIE, DESCONSIDERARE, LOVIRE, OSÂNDIRE, EXCENTRICITATE, PERFECŢIONISM, HIPERSENSIBILITATE.

115. Am râs de păcatele şi defectele altora. Şi de faptele lor bune am râs.

116. Am lăudat păcatele altora.

117. M-am lenevit a face rugăciune în fiecare dimineaţă, seară, la fiecare masă.

118. Am mâncat de dulce în vreo zi de miercuri sau vineri.

119. N-am ţinut cele 4 posturi de peste an. Am mâncat carne în săptămâna brânzei.

120. Am ţinut post negru sâmbăta şi duminica.

121. Am zis: mai păcat este să pofteşti mâncarea de dulce, decât să o mănânci.

122. Am postit când Biserica dezlega, exemplu miercuri şi vineri când era harţi sau sâmbătă şi duminică când se mânca peşte, socotind că nu sunt bune aceste rânduieli.

123. Nu mi-am iubit soţul (soţia) ca pe mine însumi. Din pricina mea a făcut păcate.

124. Mi-am considerat soţia (soţul) ca fiind inferioară (inferior) mie.

125. Am trăit cu soţul (soţia) înainte de cununia religioasă.

126. N-am păstrat curăţie cu soţul (soţia): miercuri, vineri, sâmbătă, duminică, luni; în cele 4 posturi de peste an; în timpul sarcinii şi al ciclu-lui lunar; 40 de zile după naştere.

127. N-am păstrat curăţie cu soţul (soţia) cu acordul lui (ei), ci fără, încât putea să cadă în păcatul preacurviei.

128. Am luat pastile anticoncepţionale, am folosit spermicide, ca să nu fac copii (unele din acestea provoacă avort).

129. Am făcut păcatul onaniei ca să nu fac copii, adică: am folosit prezervativ sau am vărsat sămânţa afară ca bărbat, iar ca femeie am folosit diafragmă.

130. Am făcut avort. Ca bărbat, am dat voie soţiei să facă avort. Am îndemnat pe alţii să facă avort, făcându-mă autor moral al uciderii.

131. Am folosit sterilet ca să nu fac copii (steriletul provoacă avort).

132. M-am împreunat cu soţul (soţia) de mai multe ori în 24 de ore.

133. M-am împreunat cu soţul (soţia) în diferite poziţii, ca animalele.

134. Ca părinte nu m-am ruşinat de copiii mei, dezbrăcându-mă în faţa lor.

135. M-am împreunat cu soţul (soţia) în văzul sau auzul copiilor mei, crezând că sunt mici şi nu ştiu.

136. Mi-am maltratat sexual soţul (soţia).

137. Am curvit. Am preacurvit. Am curvit cu mintea şi cu inima, îndulcindu-mă prin închipuirea păcatelor trupeşti.

138. Am privit cu poftă la trupurile şi la feţele femeieşti sau bărbăteşti şi am preacurvit cu ele în inimă.

139. M-am ras pe părţile ascunse ale trupului. Am fost la plajă; am făcut nudism.

140. Nu mi-am ascultat soţul (soţia), făcând doar ce am vrut eu. Am vrut să fac din el (ea) unealta mea supusă şi nu l-am acceptat (n-am acceptat-o) cu defectele pe care le are.

141. Nu am răbdat şi nu am iertat greşelile soţului (soţiei).

142. Am regretat uneori că m-am căsătorit cu persoana respectivă şi nu cu alta.

143. Am necinstit şi nu am iubit părinţii şi rudele soţului (soţiei).

144. Nu am răbdat atunci când soţul (soţia) era nervos (nervoasă), aşteptând să-i treacă mânia ca să-i spun ce vreau.

145. Cu trecerea timpului, nu i-am mai arătat soţului (soţiei) afecţiunea şi interesul pe care i le-am arătat la început.

146. Am ignorat faptul că prin cununie am devenit una cu soţul (soţia) mea şi am arătat altora (părinţi, copii, rude) dragoste mai mare decât pentru el (ea), încât avem certuri în casă din cauza acestora.

147. Am expus problemele noastre şi ne-am certat în faţa copiilor, provocându-le traume psihice.

148. Am gânduri de desfrânare cu persoane de sex opus sau de acelaşi sex. Când îmi vin aceste gânduri, nu le depărtez, ci mă îndulcesc cu ele, deşi n-aş vrea să fac păcatul.

149. Am preacurvit cu rudă, fin, naş, văr, frate, fiu, fiică, nepot.

150. Am gândit să preacurvesc sau chiar am preacurvit cu preot, preoteasă, călugăr, călugăriţă.

151. Am pipăit alt trup pentru a simţi şi provoca plăceri de desfrâu.

152. Am trăit necununat(ă), adică în concubinaj.

153. M-am căsătorit cu altă femeie, nefiind divorţat de prima.

154. M-am culcat cu femeia mea după ce am divorţat de ea.

155. M-am căsătorit cu rudenie de sânge, de cuscrie (nu se poate decât de la gradul al 8-lea în sus, altfel e păcatul amestecării de sânge).

156. Ca naş (naşă), m-am căsătorit cu fina (finul) sau am dat voie copiilor mei să se căsătorească cu copiii finilor mei.

157. Mi s-au făcut mai mult de trei cununii în biserică (cununia a 4-a este păcat).

158. Am făcut păcatul malahiei singur(ă) (adică atunci când o persoană îşi provoacă plăcere singură, masturbare). Acest păcat se numeşte curvia cu diavolul.

159. Am făcut păcatul malahiei cu altă persoană, unul la altul. Eu cu altul, altul cu mine, cu femeie, bărbat cu bărbat, femeie cu femeie, cu copii.

160. Am făcut păcatul sodomiei (bărbat cu bărbat, femeie cu femeie).

161. Am făcut păcatul gomoriei (prostii cu gura, sex oral).

162. Am preacurvit cu animale, păsări (zoofilie), cu copii (pedofilie).

163. Am privit filme, poze cu prostii. Am în casă poze, statui cu prostii.

164. Am vorbit prostii.

165. Am privit cu plăcere cum se împreunau animalele.

166. Am fost invidios (invidioasă). Mi-a părut rău de binele altuia. Îmi pare rău că altul are şi eu nu. Invidia este aceeaşi cu zavistia şi pizma.

167. M-am lăcomit la muncă. Am muncit peste puteri, încât poate chiar m-am şi îmbolnăvit.

168. Am minţit. Am obiceiul să mint mereu.

169. Îmi place să „înfloresc” lucrurile şi poveştile.

170. Am obiceiul să dau vina mereu pe altcineva şi rareori mă învinovăţesc pe mine.

171. Am drăcuit. Am dat naibii. Şi pe mine însumi m-am dat dracului. Am zis: „să fiu al naibii”, „să mă ia”.

172. Am muncit în duminici şi sărbători. Am făcut lucruri pe care aş fi putut să le fac şi în alte zile: cumpărături, mâncare, spălat etc.. Am cumpărat şi am vândut în acele zile în loc să merg la biserică.

173. Am lipsit de la biserică în duminici şi sărbători. În timpul slujbei nu m-am rugat, ci am dormit ori m-am ocupat cu lucruri deşarte, am fost la târg etc.

174. Dacă am fost la biserică, n-am dat pomelnic şi n-am aprins lumânări, făcând aceasta mereu. Aceste lucruri trebuie să fie excepţii şi să se întâmple cât mai rar.

175. M-am dus la biserică numai de ochii lumii sau cu gânduri deşarte, nu din dragoste de Dumnezeu şi de Sfânta Biserică.

176. Am stat în faţa la toţi în biserică. I-am dat la o parte pe alţii, zicându-le că stau pe locul meu.

177. Am adus daruri, jertfe şi donaţii la biserică din ce era mai rău.

178. Am ucis animal, pasăre. Le-am chinuit, batjocorit, le-am împovărat peste puteri, le-am lăsat să moară deşi puteam să le salvez.

179. Am mâncat eu sau am pus altora în mâncare spurcăciune (animal netăiat, carne de om, jertfe sataniceşti, necurăţie etc.)

180. Am sfătuit şi învăţat pe alţii să facă păcate.

181. Am fost la petreceri destrăbălate. În posturi, miercurea, vinerea, în duminici şi sărbători.

182. Cred în superstiţii: căldare goală, să nu mă întorc că-mi merge rău, dacă întâlnesc preot îmi merge rău, numărul 13 e cu ghinion, potcoava aduce noroc, usturoiul te păzeşte de spiritele rele, este semn rău când ţi se zbate ochiul sau îţi ţiuie urechea, când îţi taie calea pisica neagră, să te uiţi în oglindă în noaptea de Anul Nou etc.

183. Am crezut că există strigoi, vârcolaci şi alte chipuri ale satanei şi din aceste pricini am ţinut unele datini sau zile ca să nu mi se întâmple ceva rău.

184. N-am mulţumit lui Dumnezeu pentru binefaceri.

185. Am făcut glume, bancuri cu şi despre cele sfinte.

186. M-am machiat, rujat, vopsit la păr, am dat unghiile cu ojă etc. Am purtat cercei, mărgele, inele, coliere, brăţări, pantofi cu toc. Mi-am făcut părul.

187. Ca femeie, am purtat pantaloni sau fustă scurtă, n-am purtat capul acoperit, am mers sau am vorbit, ca să atrag bărbaţii. Ca bărbat am îmbrăcat haine femeieşti, iar ca femeie haine bărbăteşti.

188. Am scuipat sau am vomitat în ziua în care m-am împărtăşit.

189. M-am mâniat şi nu mi-a trecut îndată, ci am ţinut mânie.

190. Am făgăduit ceva şi n-am împlinit. N-am ţinut învoiala, promisiunea, prevederile contractului.

191. Am fost nestatornic în cuvântul dat.

192. N-am tămâiat şi stropit casa cu agheasmă cel puţin o dată pe lună.

193. N-am iertat pe cei ce mi-au cerut iertare.

194. Nu mi-am cerut iertare pentru a depărta orice vrajbă, chiar dacă n-am fost vinovat(ă).

195. N-am aprins candela la rugăciune, în duminici şi sărbători.

196. N-am făcut semnul crucii cum trebuie, drept.

197. N-am făcut cruce când am trecut pe lângă biserică.

198. Am mers la mai mulţi preoţi şi am zis la unul unele păcate, la altul altele.

199. Din pricina ruşinii sau a altor motive, am ascuns cu bună ştiinţă la Spovedanie unele păcate. M-am şi împărtăşit după aceea.

200. M-am împărtăşit la un preot, fiind legat de altul.

201. M-am împărtăşit fără dezlegarea duhovnicului.

202. Ca femeie, m-am atins de lucruri sfinte din biserică, atunci când am avut ciclu.

203. Am venit târziu la biserică. Am plecat înainte de sfârşitul slujbei fără motive întemeiate. Am făcut din acestea o regulă.

204. N-am crescut copiii în frica de Dumnezeu. Nu i-am învăţat poruncile lui Dumnezeu. I-am învăţat la rău, contribuind la uciderea lor sufletească.

205. Nu mi-am dus copiii la spovedanie şi împărtăşanie (de la vârsta de 7 ani copiii trebuie să se spovedească).

206. Nu mi-am pedepsit copiii când i-am văzut că persistă în greşeli.

207. Am fost prea îngăduitor (îngăduitoare) cu copiii mei, alintându-i şi lăsându-i necercetaţi în „nevinovatele” (părute mie nevinovate) patimi, stimulând astfel un comportament egoist şi negativist la ei.

208. Am arătat dragoste exagerată faţă de copii şi i-am cocoloşit.

209. Am arătat dragoste exagerată faţă de copii, încât am neglijat dragostea datorată soţului (soţiei).

210. Am transmis copiilor mei dorinţele şi scopurile mele nerealizate (este o mare greşeală ca, atunci când n-ai reuşit tu să devii doctor spre exemplu sau avocat, să-i forţezi în orice fel pe copiii tăi să ajungă ceea ce tu n-ai reuşit).

211. Nu m-am îngrijit să înveţe copiii mei bine. Când am văzut că stau prost cu şcoala, nu m-am îngrijit de ei să înveţe o meserie.

212. Am fost un exemplu de păcătoşenie pentru copiii mei.

213. Nu le-am explicat copiilor mei ce este păcat şi ce nu este.

214. Nu mi-am iubit la fel toţi copiii. Am fost părtinitor (părtinitoare) cu unul sau mai mulţi din copiii mei.

215. Am fost prea autoritar (autoritară) cu copiii mei. I-am pedepsit prea aspru şi uneori fără motive serioasă. De multe ori i-am silit să facă precum voiam eu, deşi era greşit. Nu am acceptat să aibă copiii mei nici o greşeală.

216. Am considerat copiii mei ca fiind proprietatea mea şi nu daruri ale lui Dumnezeu.

217. Am considerat copiii un chin şi o povară greu de dus. I-am considerat piedici în calea distracţiei şi a comodităţii. Am căutat să scap de ei ducându-i pe la rude, aducându-le îngrijitoare, pentru ca eu să fiu mai fără grijă.

218. M-am opus dorinţei copilului meu de a deveni preot sau călugăr.

219. Am silit copilul meu să devină preot sau călugăr, fără ca el să simtă vreo chemare spre acestea, el dorind să aibă alte preocupări în viaţă.

220. Nu m-am îngrijit, pe cât mi-a fost posibil, de educaţia spirituală a finilor botezaţi şi cununaţi de mine.

221. Am amânat Spovedania. Am zis să păcătuiesc, că mai e timp să fac pocăinţă şi să mă spovedesc.

222. N-am făcut canonul pe care l-am primit după Spovedanie.

223. M-am împărtăşit după ce am avut necurăţie în vis.

224. Ca femeie, m-am împărtăşit când aveam ciclu.

225. Ca femeie, n-am făcut molitvele la o zi, 8 zile şi 40 de zile după naştere. Am intrat în biserică înainte de a trece 40 zile. Am citit molitva înainte de a trece cele 40 de zile.

226. Am pierdut sarcina fără voia mea. Dacă mi s-a întâmplat aşa, n-am venit la preot să-mi citească rugăciunea specială.

227. Am lovit sau am făcut altceva unei femei gravide şi, din cauza mea, a pierdut sarcina.

228. Am înăbuşit copilul lângă mine, botezat sau nebotezat.

229. Din neglijenţa mea, mi-au murit copiii.

230. Am lăsat să-mi moară copilul nebotezat.

231. Am născut copil mort (se consideră că din pricina păcatelor părinţilor se întâmplă aşa).

232. Am scris pe pomelnic sau am plătit slujbe pentru copiii avortaţi, născuţi morţi sau morţi nebotezaţi.

233. Am abandonat copiii vii pe drumuri, în orfelinate (Sf. Vasile cel Mare spune că cine abandonează pruncul cade sub acuzaţia de ucidere).

234. Am mustrat prea aspru. Am cicălit. Am stat cu gura şi am fost prea băgăcios (băgăcioasă) pe altcineva.

235. Am lăsat nefăcută sfeştanie în casă mai mult de un an de zile.

236. Am făcut jocuri şi râsete la priveghiurile de morţi.

237. Nu mi-am făcut datoria faţă de rudele moarte. Nu le-am făcut tot ce trebuia.

238. N-am îngrijit mormintele. M-am zgârcit să plătesc sărindare, slujbe pentru sufletele celor adormiţi.

239. Am jelit morţii. Am pus bani pe crucea lor de pe piept sau în mână. Am dat lucruri peste groapa lor. Am spart ceva când a fost scos mortul din casă.

240. Am în casă, am citit cărţi sectare. Am fost la adunări de sectanţi, i-am primit în casă. Am luat daruri şi ajutoare de la ei. Am cântat cântece de la sectanţi.

241. Am ucis oameni, cu voie sau fără voie. Poate din şi din cauza mea, a murit cineva.

242. M-am căsătorit cu evreu, turc, catolic, sectant etc.

243. Am dat anaforă pe jos.

244. Cred în vise. Ceea ce fac a doua zi este în funcţie de cele ce visez. (Dracii îşi bat joc de noi în vise, vestindu-ne cele care se vor întâmpla. Împlinindu-se visele, ne minunăm şi credem că avem darul preştiinţei).

245. Am cântat şi am ascultat cântece lumeşti şi cu prostii. Am dat bani celor care cântă astfel de cântece.

246. Am jucat şi am mers la discoteci şi alte petreceri anormale.

247. Am făcut nunţi şi petreceri cu mâncare de dulce şi cu muzică în post.

248. Am smintit şi l-am făcut să păcătuiască pe aproapele meu când a auzit ce zic şi a văzut ce fac (astfel sunt răspunzător în faţa lui Dumnezeu pentru păcatul aproapelui meu).

249. M-am mascat.

250. N-am plătit contribuţia la Sfânta Biserică.

251. Am ascultat discuţiile altora, deşi nu-mi folosea şi îi deranjam

252. Ca femeie, am intrat în Sfântul Altar. Ca bărbat, am intrat în Sfântul Altar fără să am vreun rost şi vreo treabă acolo.

253. Am moştenire şi n-am îngrijit pe cei care mi-au dat-o.

254. Nu mi-am căutat sănătatea după datorie.

255. Am refuzat ajutorul medical atunci când am fost bolnav(ă), crezând că doctorii şi medicamentele nu sunt de la Dumnezeu.

256. Am luat anaforă şi agheasmă după ce am mâncat şi am băut, ori după ce m-am împreunat cu soţul (soţia) sau când am avut scurgeri în vis.

257. Am luat Agheasmă Mare fără a fi spovedit (excepţie face perioada de la Bobotează până pe 14 ianuarie când putem lua Agheasmă Mare chiar dacă nu ne-am spovedit).

258. Am râvnă nesocotită, habotnicie (post mult încât poate m-am şi îmbolnăvit, milostenie fără socoteală încât suferă cei din casă etc.).

259. Nu m-am rugat totdeauna cu faţa către răsărit.

260. Am dat importanţă mai mare celor trupeşti (hrană de prisos, îmbrăcăminte cât mai multă şi în pas cu moda, curăţenie exagerată etc.) decât celor sufleteşti, având astfel prea multe griji lumeşti şi nemaiavând timp deloc pentru cele ale sufletului.

261. În loc de a mă împăca cu aproapele, l-am tras la judecată.

262. Am făcut diferite pariuri diavoleşti, prin care mulţi şi-au pierdut sănătatea şi viaţa.

263. N-am sfătuit pe cel care avea nevoie de sfat. N-am învăţat pe cel nepriceput.

264. Am dat de pomană mâncare de dulce în zile de post.

265. Am mânuit fără grijă şi am necinstit obiecte sfinţite precum agheasma, tămâia, uleiul de la Maslu, anafora.

266. M-am expus pericolului fără să am motiv, ispitind astfel pe Dumnezeu (exemplu, am mers cu maşina cu viteza mare).

267. Nu m-am îngrijit şi am transmis altora boli contagioase.

268. Obişnuiesc să merg în localuri (baruri, cârciumi, discoteci), care constituie locul naşterii vieţii imorale şi conduc la păcate ca: alcoolismul, dependenţă de droguri, goană după câştiguri ilegale şi uşoare şi alte fapte care degradează personalitatea.

269. Am profitat de pe urma bisericii, căutând să-mi iasă câte ceva de la biserică.

270. Am venerat şi am idolatrizat persoane sau grupuri dintre artişti, sportivi, oameni politici sau din alte domenii.

271. Am venerat şi am idolatrizat o persoană bisericească, preot, episcop, în loc să-L cinstesc pe Dumnezeu.

272. Am avut dragoste de Dumnezeu din frică sau din interes.

273. Am cerut la rugăciune mai mult pe cele materiale decât pe cele ale sufletului.

274. Am ţinut calendarul pe vechi, nesocotind hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii.

275. Am fost de acord şi/sau am practicat: schimbarea sexului, eutanasia, clonarea etc..

276. Am cerut la Dumnezeu să mă scape de ispite şi greutăţi, dar eu nu am luptat ca să scap.

277. Am fost la stadioane, săli de sport, pentru a urmări meciuri, spectacole sau alte manifestaţii păgâne sau sectare.

278. Am frecventat case şi locuri păcătoase. Am fost în baruri, bordeluri, sex-shop, striptease etc.

279. Nu am avut adevărata cunoştinţă de sine, adică nu am avut vedere clară despre toate slăbiciunile şi neputinţele mele.

280. Am fost stăpânit şi de aceste patimi: uitarea, neevlavia, iuţimea, amărăciunea, înfurierea, ura de oameni, pomenirea de rău, osândirea, întristarea de suflet, îndoiala, laşitatea, rivalitatea, împătimirea, afecţiunea pentru cele pământeşti, nebărbăţia, nemulţumirea faţă de Dumnezeu şi de oameni, cârtirea, clevetirea, înfumurarea, părerea de sine, mila de sine, cruţarea de sine, îndreptăţirea de sine, trufia, îngâmfarea, iubirea de stăpânire, iubirea de a porunci, iubirea de arătare, dorinţa de a plăcea oamenilor, neruşinarea, înşelăciunea, ironia, duplicitatea, îndoiala, rătăcirea gândurilor, iubirea de slavă, iubirea de argint, iubirea de plăceri trupeşti, iubirea de sine, care este maica şi rădăcina tuturor răutăţilor.

281. De asemenea, am fost stăpânit şi de aceste patimi: hulă, blasfemie, semeţie, împietrirea inimii, nesupunere, bârfă, defăimare, amăgire, nebunie, neînfrânare, nepricepere, neştiinţă, ieşire din minţi, aiureală, sălbăticie, toropeală, negrija de cele bune, greşeala de fiecare clipă, risipă, zgârcenie, cunoştinţa mincinoasă, odihna trupească fără de trebuinţă, moleşeală, răutate, nepăsare, puţina credinţă, slujirea la multe patimi, înălţare, amăgire, cutezanţă, întristare, grăirea împotrivă, făţărnicie, prefăcătorie, curiozitate, învoirea cu păcatele cele pătimaşe ale sufletului şi deasa cugetare la ele.

ALTFEL DE CLASIFICARE A PĂCATELOR

 

 

PĂCATELE ÎMPOTRIVA CELOR ZECE PORUNCI

 

Împotriva poruncii întâi greşesc:

 

 

- Cei fără de Dumnezeu;

- Cei cu mulţi dumnezei;

- Cei ce se leapădă de pronia lui Dumnezeu şi cred în noroc, în superstiţii, ursitori, fermecători, vrăjitori, descântători, eretici;

- Cei ce se nădăjduiesc spre sine şi spre alţi oameni;

- Cei care se deznădăjduiesc de mila lui Dumnezeu;

- Cei care se hotărăsc de a păcătui până la moarte şi a nu se pocăi;

- Cei ce urăsc pe Dumnezeu şi se leapădă de El;

- Cei care ispitesc pe Dumnezeu şi cer de la El minuni fără de nevoie;

- Cei care fură lucruri sfinte şi bisericeşti;

- Cei care cumpără cu bani darul lui Dumnezeu;

- Cei care se lenevesc şi nu voiesc a învăţa tainele credinţei celei dreptmăritoare;

- Cei care citesc cărţile eretice şi care se împărtăşesc cu nevrednicie cu Sfintele şi Preacuratele Taine ale lui Hristos.

 

La porunca a II-a greşesc:

 

- Cei care se închină zidirii în locul Ziditorului;

- Cei care prin împătimirea către materie slujesc zidirii în locul Ziditorului, aşa cum sunt iubitorii de argint, desfrânaţii, lacomii cu pântecele, pe care Apostolul îi numeşte închinători de idoli, zicând: „Omorâţi mădularele voastre cele de pe pământ: desfrânarea, iubirea de argint şi lăcomia, care este slujire de idoli” (Coloseni 3, 5) şi cărora „dumnezeul lor este pântecele” (Filipeni 3, 19);

- Toţi câţi au evlavie făţarnică;

- Cei care cred în viziuni şi în vedenii deşarte şi înşelătoare;

- Toţi iubitorii de dezmierdări, care iubesc chipurile şi idolii patimilor cu mintea şi cu inima lor.

 

La porunca a III-a greşesc:

 

 

- Toţi hulitorii, cei ce jură strâmb şi pun pe alţii să jure;

- Cei ce zic "zău";

- Cei ce fac făgăduinţe bune şi le calcă;

- Proorocii cei mincinoşi, dascălii cei mincinoşi, ereticii;

- Cei ce fac glume cu cuvintele Sfintei Scripturi;

- Cei ce hulesc şi cârtesc împotriva lui Dumnezeu la necazuri şi la supărări;

- Toţi care nu suferă cu răbdare şi mulţumire bolile, necazurile, pagubele şi alte încercări care le vin prin îngăduinţa lui Dumnezeu;

- Toţi care hulesc adevărul şi Sfintele Scripturi şi zic că în Scriptură se află basme şi alte neadevăruri.

 

La porunca a IV-a greşesc:

 

 

- Toţi care nu merg regulat la Sfânta Biserică în ziua Duminicii

- Cei ce lucrează în Duminici şi sărbători;

- Cei ce prăznuiesc păgâneşte şi nu creştineşte şi se duc în Duminici şi sărbători la cârciumi, la baluri, la jocuri, la filme nepermise, la scrânciob, la jocuri de noroc;

- Toţi păstorii duhovniceşti care nu învaţă poporul în zile de Duminici şi sărbători, din Sfânta Evanghelie şi din alte învăţături ale Sfintei Scripturi.

 

La porunca a V-a greşesc:

 

- Toţi copiii care nu cinstesc şi nu ascultă pe părinţii lor;

- Cei care nu ascultă de părinţii lor duhovniceşti, de arhierei, de duhovnici, de dascălii Bisericii;

- Toţi supuşii care nu ascultă de stăpânii şi conducătorii ţării lor;

- Toţi părinţii trupeşti şi duhovniceşti care nu se îngrijesc de fiii lor trupeşti şi duhovniceşti;

- Bărbaţii care nu îngrijesc trupeşte şi sufleteşte de femeile lor şi femeile care nu ascultă de bărbaţii lor când aceia le învaţă pe ele cele bune.

 

La porunca a VI-a greşesc:

 

 

- Toţi care omoară pe alţii cu mâna lor sau prin alte meşteşuguri, sau prin pâră şi clevetire;

- Toţi care omoară sufleteşte pe alţii, precum sunt ereticii şi învăţătorii cei mincinoşi;

- Cei bolnavi de boli contagioase care molipsesc pe alţii;

- Cei care se aruncă în primejdie de moarte fără de socoteală şi se omoară singuri în orice fel;

- Femeile care omoară pe pruncii lor şi cei ce le ajută pe ele la acest mare păcat;

- Toţi cei care fac sminteală prin pilda vieţii lor celei rele;

- Toţi care se bucură de răul şi primejdia aproapelui lor;

- Toţi care zavistuiesc şi se mâhnesc pentru binele şi sporirea aproapelui lor.

 

La porunca a VII-a greşesc:

 

- Toţi câţi preacurvesc cu femei străine, măritate sau nemăritate;

- Monahii care au căzut din făgăduinţă;

- Cei ce se sulemenesc cu scopul de a atrage pe alţii în cursa desfrânării;

- Cei ce au căzut în desfrânare duhovnicească (eres);

- Toţi câţi au îndemnat pe alţii să păcătuiască, i-au ajutat sau i-au sfătuit prin scrisori şi prin alte mijloace spre păcatul desfrânării.

 

La porunca a VIlI-a greşesc:

 

- Toţi furii, tâlharii, răpitorii cei ce iau cu sila lucrurile sau viaţa altora;

- Toţi care fură din averea altora;

- Toţi negustorii care fură cu vicleşug punând cumpene nedrepte şi înşeală la cântar;

- Toţi care cumpără lucruri de furat ştiind aceasta;

- Toţi care iau amanet lucru străin şi îl strică sau nu-l dau înapoi în starea în care a fost;

- Toţi care fură prin acte false de la stat, de la Biserică sau de la oricine;

- Cei ce lucrează cu vicleşug şi cu nepăsare la lucrul aproapelui şi îl fac în pagubă în loc de folos;

- Toţi care nu plătesc, cât s-au învoit, la cei ce le-au lucrat;

- Toţi câţi amestecă cele bune cu cele rele (cum ar fi vinul curat cu apă, laptele cu apă, smântâna cu lapte, mierea cu zahăr, seminţele de grâu cu alte seminţe, cu corpuri străine, spre a trage mult la cântar ş.a.m.d.).

- Cizmarii, croitorii, lemnarii, cojocarii şi alţi meseriaşi care fac lucrul rău sau fură din materialul care li s-a încredinţat, spre a face lucrul cerut.

- Toţi care mută gardul sau hotarul ş.a.

 

La porunca a IX-a greşesc:

 

 

- Cei ce mărturisesc strâmb asupra altora;

- Cei ce jură strâmb spre paguba altora;

- Cei ce primesc şi se învoiesc cu minciunile minţii, adică cu păreri greşite asupra altora;

- Cei ce râd de sluţeniile şi neajunsurile fireşti ale altora;

- Cei ce îndeamnă pe alţii să jure strâmb;

- Cei ce clevetesc pe fraţii lor şi îi pârăsc pe ei la alţii spre a le face rău sau pagubă sau necinste;

- Judecătorii care luând mită judecă strâmb;

- Toţi cei care spun minciuni sau îndeamnă pe alţii să spună minciuni sau să jure strâmb;

- Toţi care din zavistie pun piedică altora care au dregătorii spre folosul de obşte al poporului.

 

 

La porunca a X-a greşesc:

 

_ Toţi care poftesc lucru străin, ca de exemplu: femeie, casă, ţarină, bou, slugă, slujnică, haine, avere şi toate câte sunt ale aproapelui.

Din cele zece porunci, patru învaţă dragostea şi datoriile noastre faţă de Dumnezeu, iar celelalte şase porunci învaţă dragostea şi datoriile noastre faţă de aproapele. Din acestea şase, primele cinci opresc păcatul cu lucrul: cinsteşte pe tatăl şi pe mama, să nu ucizi, să nu desfrânezi, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui, iar porunca a zecea este cea mai subţire, căci opreşte păcatul spre a nu se face nici cu gândul şi nici cu pofta. Cu alte cuvinte această poruncă scoate păcatul din rădăcina lui.

Această sfântă poruncă ne învaţă pe noi şi ne porunceşte să ne păzim inima noastră de poftele şi gândurile cele rele care izvorăsc din ea, căci după cuvântul Domnului: Din inimă ies gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtişaguri, mărturii mincinoase, hule (Matei 15, 19). Şi în alt loc zice: Cel ce caută la femeie cu poftă, a şi preacurvit cu ea în inima sa. Dumnezeiescul Ioan Gură de Aur zice: "Precum flacăra aprinde pe trestie, aşa pofta aprinde pe suflet. Precum fumul întunecă şi vatămă ochii, aşa pofta întunecă şi orbeşte mintea". Şi iarăşi zice: "Rădăcină a preacurviei este pofta cea neînfrânată".

 

BIBLIOGRAFIE

 

 

Protosinghel Nicodim Măndiţă: Îndreptar de Spovedanie

Arhimandrit Cleopa Ilie: Îndreptar de Spovedanie

Diacon Gheorghe Băbuţ: Pelerinul român

Arhimandrit Atanasie Anastasiou, stareţ al Sfintei Mănăstiri Meteora: Spovedania - îndrumar.

 

 

 

ÎNVĂŢĂTURI  DESPRE SPOVEDANIE

---CAND TREBUIE SA NE SPOVEDIM ?

          O viata autentic crestina nu se poate concepe fara Spovedanie. Asa cum pentru neputintele si bolile trupului adesea luam medicamente, tot asa si pentru bolile sufletului, adica pacatele, trebuie sa administram tratamentul harului. Cu cat ne marturisim mai des, cu atat suntem mai aproape de Hristos, de adevarata viata crestina. Porunca a 4-a bisericeasca care zice" Sa ne spovedim si sa ne impartasim in cele 4 posturi de peste an sau cel putin o data pe an, in postul Sfintelor Pasti" nu interzice Spovedania in celelalte perioade ale anului. Oare hirotesia intru duhovnic este activa doar in timpul posturilor? ”Daca marturisim pacatele noastre Dumnezeu este credincios si drept sa ne curateasca pe noi de toata nedreptatea"( 1 Ioan 1;9 ), ni se spune in Sfanta Scriptura. Chiar daca nu savarsim mereu pacate mari  totusi pacatele mici sunt nelipsite si ele se aduna. Orice eliberare de aceste  rele este binevenita oricand si fiecare dintre noi am simtit o eliberare si o usurare imensa pe care ne-o aduce  fiecare Spovedanie. Oare daca simtim ca ne-am imbolnavit, lasam acea boala pana ajunge in faza acuta, sau o tratam cat se poate de grabnic ?

Deci, de datorie crestineasca, spovedanie trebuie facuta in cele 4 posturi de peste an. Aceasta se face cu 1-2 zile mai inainte de Sf. Impartasanie, daca crestinul nu este oprit de preot a se impartasi. Crestinul se poate spovedi si in alte perioade ale anului, daca simte nevoia, sau a cazut in pacate grele; si atunci sa mearga la spovedanie cu hotararea temeinica de a nu mai repeta pacatele. Trebuie evitata spovedania rara, doar la Pasti de exemplu, intai de toate din pricina uitarii pacatelor. Evitati de asemenea, Spovedania in prima si ultima saptamana din post, dar mai ales Spovedania in Saptamana Mare, din pricina ca atat preotul, cat si crestinii sunt foarte ocupati atunci.

Crestinul care doreste să se spovedească trebuie întai sa-si aleaga ziua cand preotul randuieste in programul de la biserica data si ora pentru Spovedanie. Sa faca rugaciuni cu cainta, cu lacrimi, cu metanii, cu parere de rau pentru pacatele pe care le-a facut. Sa-si faca apoi un examen de constiinta, amintindu-si pacatele facute de la ultima Spovedanie si daca nu cumva a ramas vreun pacat care sa nu fi fost spus la aceasta. Este recomandat ca aceste pacate sa se noteze pe hartie si cu aceasta hartie sa venim la Spovedanie. Astfel Spovedania va fi completa si va decurge mai repede,  nemaifiind necesar ca preotul sa ne intrebe toate pacatele. De asemenea este bine sa scriem pacatele pe hartie pentru ca, oricat ar vrea, nici un preot nu va reusi vreodata sa ne intrebe tot. Examenul de constiinta inainte de Spovedanie este strict necesar. Ca rugaciuni sa nu lipseasca Psalmul 50.

---Daca la spovedit primesti canon cu metanii, cum procedezi in zilele de sambata si duminica si in zilele oprite de metanii?

Canonul de metanii nu se face sambata si duminica, nici in perioadele praznicelor împărătesti, se intrerupe si se continua dupa aceea.

---De la ce varsta se spovedesc copii ?

 De la varsta de 7 ani. Asa este randuit in Sfintele Canoane.

---Este primita spovedania pe patul de moarte sau boala ?

Cat este de primita, numai Dumnezeu stie exact. Aceasta insa trebuie sa se faca, pentru ca nu se stie credinta si cainta omului. Si, in ce ne va gasi moartea, in aceea vom fi judecati, a spus Mantuitorul.

---In ce cazuri se schimba duhovnicul ?

 Duhovnicul il poate schimba orice persoana, daca nu se foloseste de sfatul lui, daca nu tine seama de pacatele pe care le marturiseste, daca este caterisit pentru unele pacate mari si daca este indraznet, obraznic, neserios. Se mai poate schimba si in cazul in care preoteasa ar fi geloasa, banuind ca persoana care se spovedeste nu vine cu ganduri serioase. Sau cand preotul moare, cand se muta preotul sau crestinul.

 ---Cand preotul nu da canon, iar constiinta cere, cum se procedeaza ?

 Crestinii cunoscatori, credinciosi, au inteles si au rupt-o cu pacatele mari si nu au pacate de moarte care indica canoane grele si oprirea de la Sf. Impartasanie, sa aleaga drept canon milostenia.

---CE ESTE DEZLEGAREA DE LA SPOVEDANIE ?

          Este rugaciunea pe care preotul duhovnic o rosteste la sfarsitul marturisirii pacatelor: "Domnul si Dumnezeul nostru Iisus Hristos, cu harul si cu indurarile iubirii Sale de oameni sa te ierte pe tine fiule duhovnicesc ... si sa-ti lase tie toate pacatele. Si eu, nevrednicul preot si duhovnic, cu puterea ce-mi este data, te iert si te dezleg de toate pacatele tale in numele Tatalui si  al  Fiului si al Sfantului Duh, amin". Aceasta dezlegare nu este obligatorie dupa Spovedanie. Daca duhovnicul gaseste motive sa nu acorde aceasta dezlegare, poate sa nu o faca. Exemplu de motive : pacate foarte mari, constatarea unei insuficiente pocainte la o persoana care s-a mai marturisit mai inainte etc. Observam ca dezlegarea aceasta nu contine nimic referitor la Sfanta Impartasanie. Nu inseamna ca toti carora li s-a citit aceasta dezlegare se pot impartasi. Duhovnicul va face totdeauna o mentiune suplimentara referitoare la aceasta si daca el o va omite din felurite motive, este necesar ca noi sa-l intrebam.

---BISERICA  ORTODOXA PERMITE MARTURISIREA PUBLICA (COLECTIVA) ?

          Nu. Ea este opusa atat traditiei si randuielii tipiconale ortodoxe, cat si scopului Tainei Spovedaniei. Ea este o marturisire sumara si consta in citirea de catre duhovnic a "Rugaciunii de  iertare a tuturor pacatelor de voie si fara de voie si a tot juramantul si blestemul", care contine o insiruire a tot felul de pacate care pot fi savarsite si pentru iertarea carora se roaga preotul. Dupa ce preotul enumera aceste pacate, credinciosii spun cu totii: "ca acestea si mai mari decat acestea am facut", iar duhovnicul rosteste peste toti odata rugaciunea de dezlegare.

         Personal am vazut si o alta metoda: rugaciunile dinaintea dialogului dintre duhovnic si crestin, asa-numitele Molitfe de la Spovedanie se citesc in mod firesc pentru toti crestinii, dar apoi dialogul duhovnic-crestin nu mai are loc individual, ci preotul ii intreaba pe toti deodata daca au facut un pacat, iar credinciosii raspund fiecare in parte cu "da" sau "nu", adaugand eventual si pacatul spus anterior de preot. Dupa aceea primesc in comun dezlegarea.

        Este lesne de inteles de ce o asemenea forma de spovedanie nu poate fi acceptata de Biserica. In primul rand pentru ca Spovedania presupune un dialog direct intre penitent si duhovnic, dialog in care penitentul sa-si descarce sufletul (ajutat si de intrebarile duhovnicului) si din care duhovnicul sa-si dea seama de circumstantele atenuante sau agravante ale pacatelor, in scopul prescrierii unui canon cat mai potrivit. Simpla enumerare a pacatelor si recunoasterea lor exterioara, fara parere de rau, nu pot fi numite Spovedanie si nici iertarea nu se poate obtine, lipsind una din conditiile iertarii: parerea de rau pentru pacatele savarsite. Si lucrul cel mai grav care se intampla la marturisirea publica este ca multi se impartasesc cu nevrednicie, duhovnicul neputand sa aprecieze daca sunt cazuri care trebuie oprite de la Impartasanie. Spovedania colectiva nu aduce nici o marcare psihologica in sufletul crestinului, asa cum se face in urma unei  Spovedanii individuale desfasurata in tihna, stare psihologica care formeaza sau adanceste parerea de rau pentru pacate si hotararea de a nu le mai repeta, doua din conditiile iertarii pacatelor.

---CE ESTE "SPOVEDANIA DUPA PRAVILA"?

          Pentru a lamuri  mai  usor aceasta notiune, trebuie sa explicam mai intai ce inseamna acest termen de "Pravila". Pravila inseamna colectie de legi civile si bisericesti dupa care se conduce Biserica, constand majoritatea in canoane (exemplu "Pravila bisericeasca" scrisa de arhimandrit Nicodim Sachelarie). Desigur ca intre aceste canoane exista si unele referitoare la Spovedanie, dar nu la modul ei de savarsire, ci mai ales la modul in care preotul trebuie sa aplice canonul sau epitimia data penitentului dupa Spovedanie. Asa este de exemplu canonul 102 al sinodului VI Trulan care spune ca duhovnicul trebuie sa cerceteze felul pacatului si dorinta de intoarcere a celui care a pacatuit si astfel sa aduca bolii vindecarea potrivita, ca nu cumva sa greseasca in privinta izbavirii celui suferind. "Caci nu este simpla boala  pacatului, ci felurita si in multe chipuri, si nascatoare de multe vlastare ale stricaciunii". Iar Sfantul Vasile cel Mare invata pe duhovnici asa:"...sa se cerce rodurile pocaintei, caci nu dupa timpul de penitenta le judecam, ci tinem seama de felul pocaintei" (canonul 4). Tot astfel mai sunt: canonul 12 al sinodului I ecumenic, canoanele 2, 3, 74, 75, -5 ale Sfantului Vasile cel Mare (el are cele mai multe canoane privitoare la epitimie), 4, 5, 7, - ale Sfantului Grigore de Nyssa si canoanele intregitoare ( care completeaza pe celelalte ) ale Sfantului Ioan Postitorul, ale carui canoane sunt in majoritate referitoare la epitimie.

          Deci nu exista o carte anume care sa contina o randuiala a Spovedaniei si care sa se numeasca "Pravila", ci randuiala Spovedaniei se gaseste in "Molitfelnic" si "Aghiasmatar", doua carti de cult, singurele care contin randuiala acestei slujbe.

          Asadar, adevarata Spovedanie trebuie sa se faca cu parere de rau pentru pacate, o cainta sincera, sa fie completa si cu hotararea de a nu mai repeta pacatele. Acestea sunt conditii ale iertarii si nu Spovedania la unii duhovnici in jurul carora exista o aureola  ca ar avea mai mult har decat altii pentru ca "spovedesc dupa Pravila". Nu exista "preot fara har" sau "preot cu mai putin har", pentru ca toti sunt hirotoniti  dupa aceeasi randuiala. Harul pe care unii slujitori ai altarului il au in plus nu este altceva decat experienta pastorala si tactica de a se adapta pentru fiecare credincios in parte in tot ce tine de Spovedanie si nu in ultimul rand acest surplus de har este rezultatul curatiei vietii unora dintre preoti.

---AVEM VOIE SA NE SCHIMBAM DUHOVNICUL ?

           Da. Prin schimbarea duhovnicului nu facem nici un pacat. De ce insa se spune ca nu e bine sa ne schimbam duhovnicul? Doar pentru aspectul practic al  acestei  probleme. Unui  doctor  la  care mergem, oare nu-i prezentam atat bolile  pe  care  le-am  avut pana  in  acel  moment, cat si pe cele din momentul respectiv ? Tot asa si unui duhovnic nou trebuie sa-i prezentam intreaga noastra situatie referitoare la  pacate, repetandu-i chiar pe unele spovedite deja si facandu-i cunoscute si acestui duhovnic nou toate intimitatile si problemele noastre sufletesti. Doar asa se poate crea o legatura sufleteasca cu el, doar asa il putem simti parinte iertator si doar asa  el  ne  poate inconjura cu  dragoste. Si, cu  cat  el  cunoaste  mai amanuntit problemele noastre, cu atat ne poate oferi o  cale  mai  sigura  pentru  izbavirea  de pacate. De aceea schimbarea duhovnicului nu se recomanda. Cand  totusi  se  impune  aceasta schimbare? Cand duhovnicul trece la cele vesnice, cand el se transfera  la alta parohie sau cand noi ne mutam in sectorul altei parohii ( desi in aceste doua cazuri, uneori, se  mai poate pastra legatura ) si cand nu suntem multumiti de felul in care ne spovedeste, dorind sa avem un duhovnic cu mai multa experienta. Deci, daca anumite imprejurari sau motive personale ne determina sa   schimbam duhovnicul, o putem face fara nici o teama ca am savarsi un pacat.

---CARE ESTE ROLUL SI SEMNIFICATIA CANONULUI (EPITIMIEI) ?

       Canonul sau epitimia nu inseamna o pedeapsa pentru pacatul comis, ci este un mijloc de indreptare, o cale de a iesi din obisnuinta pacatului, scotandu-l afara din inimile noastre prin inlocuirea cu virtutea si fapta buna. Canonul poate fi inca un motiv de a face mai multe fapte bune si un prilej de a ne opri de la pacat (exemplu canonisirea cu metanii si rugaciuni atunci cand ne vine gandul de pacat).

      Ceea ce trebuie mentionat in final referitor la canon si la duhovnic este faptul ca, daca am primit un canon de la un duhovnic, tot el este cel care trebuie sa constate indeplinirea lui. La fel si daca am fost legati de un duhovnic, tot el si nu altul trebuie sa ne dezlege, chiar daca, sa zicem, intre timp am schimbat duhovnicul si ne-am spovedit deja la altul.

---ESTE OBLIGAT DUHOVNICUL SA DEA CANON DUPA SPOVEDANIE ?

         Nu. Aceasta problema tine de arta duhovniciei si fiecare duhovnic procedeaza in felul sau referitor la canon. Se spune ca cel mai mare canon este sa nu se mai repete pacatul, si este chiar una din conditiile iertarii pacatelor  spovedite. Deci iata ca avem un canon care nu mai trebuie mentionat de fiecare data. Doar daca duhovnicul considera necesar si potrivit poate adauga si alt canon: rugaciune, post, milostenie etc. Valoarea Spovedaniei nu sta neaparat in aceste feluri de canon, ci in  indeplinirea conditiilor iertarii pacatelor: marturisirea completa si cu parere de rau a tuturor pacatelor, insotita de hotararea de a nu le mai repeta.

---ARE VREO LEGATURA IERTAREA PACATELOR SPOVEDITE CU PLATA UNEI SUME DE BANI CATRE DUHOVNIC ?

          Nicidecum. Nu este aceasta o conditie a iertarii pacatelor, ci este un obicei asemanator celui care exista in Biserica Catolica, cel al indulgentelor. Aceasta practica trebuie eliminata acolo unde exista nu numai de preoti, ci chiar de credinciosi prin refuzul platii Spovedaniei. Credinciosii care doresc sa lase bani pentru folosul bisericii ii pot lasa in cutia milei sau in alt loc special amenajat.

---ÎN VINEREA MARE NU E BINE SA NE SPOVEDIM DEOARECE ATUNCI S-A SPOVEDIT IUDA.

Gresit! Iuda nu s-a spovedit niciodată, cu toate că la templu el şi-a recunoscut vina. La spovedanie se mărturisesc păcatele şi faptele ascunse. Iar dacă vrei să te împărtăşeşti în noaptea Sf. Paşti, trebuie să fii spovedit cât mai de curând, pentru a nu face alte păcate între Spovedanie şi Împărtăşanie. Evitati însă Spovedania in prima si ultima saptamana din post, dar mai ales Spovedania in Saptamana Mare, din pricina ca atat preotul, cat si crestinii sunt foarte ocupati atunci.

 

DESPRE CELE PATRU FEMEI CARE AU FOST OSÂNDITE ÎN IAD FIINDCĂ AU LĂSAT CÂTE UN PĂCAT NEMĂRTURISIT

        O femeie oarecare a făcut un păcat de moarte şi nu a îndrăznit niciodată să-l mărturisească de ruşinea şi urâciunea faptei. Însă a făcut alte fapte bune: da milostenie, postea, priveghea, se ruga şi se mărturisea de toate celelalte păcate şi se împărtăşea cu sfintele Taine, socotind că va afla milă la Dumnezeu, ca să-i ierte fărădelegea ascunsă, pentru celelalte fapte bune. În sfârşit a căzut în grea boală şi şi-a mărturisit toate păcatele; iar pe cel mare nu a îndrăznit, nenorocita, nici măcar la moarte să-l mărturisească, ci plângând s-a împărtăşit cu dumnezeieştile Taine şi apoi s-a sfârşit. După multe zile rugându-se una din fiicele sale în odaia ei, a simţit atâta rea putoare, încât nu mai putea să stea de multa împuţiciune pe care o simţea. Căutând într-o parte şi în alta a casei, ca să înţeleagă de unde vine atâta putoare, a văzut deasupra patului o umbră atât de urâtă şi înfricoşată, încât nu a mai putut sta în picioare, ci căzând jos, chema pe Stăpânul Hristos şi pe Maica Lui, într-ajutor. Atunci a venit glas de la umbră, zicând: Nu te teme fiică, eu sunt nenorocita ta mamă. Din acest cuvânt, tânăra a luat îndrăzneală şi sculându-se i-a zis, ei: Cum este cu putinţă, o mama mea, să fii atâta de urâtă şi cu rea putoare, tu care ai fost atâta de îmbunătăţită? Iar ea a răspuns: Adu-ţi aminte că ţi-am spus odată, că am făcut un păcat de moarte şi niciodată nu l-am spus la vreun duhovnic, pentru ruşinea faptei. Deci, pentru acest păcat am fost osândită în munca cea veşnică, ca să mă chinuiesc nesfârşit, si nu mi-au folosit celelalte bunătăţi pe care le-am făcut. Când am avut vreme, nu m-am îndreptat cu puţină osteneală, nepriceputa, dar acuma orice vei face nu mă foloseşte. Că îndată ce m-am despărţit de trup, m-au răpit viclenii draci şi înfăţişându-mă la judecata lui Hristos. Acesta m-a privit cu căutătură înfricoşată şi întorcând faţa Sa de la mine, a zis cu glas tunător şi înfricoşat: "Du-te de la mine, blestemato, în gheena cea nesfârşită", şi îndată m-am aflat în fundul iadului. Aşa dar numai este pentru mine milă. Numai ca să luaţi voi cei vii pildă, a slobozit Judecătorul Cel drept sa mă arăt ţie astăzi, ca să propovăduieşti la toţi, munca mea, şi să vă păziţi să nu pătimiţi ca şi mine. Spune fratelui tău să-şi îndrepteze petrecerea sa, şi Iasă şi tu împodobirile trupului. Niciodată să nu te împodobeşti sau să-ţi înfrumuseţezi faţa că multe şi nenumărate femei numai pentru această pricină s-au osândit. Iar dacă nu mă vei asculta, curând vei veni ca să mă însoţeşti în acel loc întunecat şi plin de întristare. Acestea ţi le-am spus, ca să nu crească chinurile mele când vă voi vedea şi pe voi chinuindu-vă împreună cu mine în gheena. Acestea auzindu-le tânăra a întrebat-o şi alte multe despre iad, iar ea i-a răspuns: Numai atâta am putut să-ţi spui, şi nu întreba mai multe. Acestea zicând, s-a stins ca vântul şi a ră­mas atâta putoare, că numai putea cineva să intre în acea cameră. Fata a făcut, în alt loc patul său, şi a zăcut bolnavă multe zile, de frica şi groaza acestei vedenii. Chemând pe duhovnicul ei cu numele Serafim din Bolonia, i-a spus cu de-amănuntul cea mai sus zisă vedenie, pe care a povestit-o, în tot oraşul acesta şi a scris-o pe o carte a sa, ca să o citească urmaşii şi să se păzească cu osârdie, ca să nu se primejduiască.  

ALTA ASEMENEA  

Într-o cetate, era o femeie bogată şi de foarte bun neam. Ea a făcut un păcat foarte urâcios şi nu l-a spus la duhovnic, pentru ruşinea faptei, ca să nu-l afle şi altcineva. Într-una din zile s-a întâmplat un ieromonah strein cu ucenicul său, care mergeau să se închine la Sf. Mormânt, şi muierea văzându-i în biserică, la un praznic, slujind Sfânta Liturghie, a pus în mintea ei să se mărturisească la el, fiindcă era strein şi nu o cunoştea. Deci, s-au dus Ia o parte în biserică şi i-a spus lui, păcatele sale. Dar când a vrut să spună şi acea mare fără­delege, i-a venit atâta ruşine, din lucrarea drăcească, încât a roşit şi nu putea ca să-l spună. Iar ucenicul duhovnicului, om simplu şi îmbunătăţit, stând deoparte vedea cum iese din gura muierii un şarpe la fiecare păcat mărturisit, iar la urmă, a văzut un şarpe mare care de trei ori a scos capul ca să iasă din gura ei, dar se trăgea iarăşi înapoi şi n-a ieşit.

    Atunci a văzut şi şerpii de mai înainte, că întorcându-se au intrat inapoi în gura ei, fiindcă nu a spus şi celălalt păcat. şi după ce a iertat-o duhovnicul, s-au dus în calea lor. Iar ucenicul i-a spus vedenia de mai sus. Atunci el a înţeles pricina şi s-a întors înapoi ca să arate muierii vedenia, şi să o indemne să spună şi celălalt păcat. Ducându-se la casa ei, a găsit-o moartă, şi plângând a făcut rugăciune să le descopere Domnul ce s-a făcut sufletului ei. Şi iată că o văd pe dânsa şezând pe un înfricoşat balaur, şi alţi doi şerpi o necăjeau şi o chinuiau cumplit. Atunci ea a zis către dânşii: Eu sunt acea ticăloasă muiere care m-am mărturisit astăzi, şi fiindcă nu am spus un păcat pe care l-am făcut, m-a dat Judecătorul să mă omoare acest balaur, şi să mă arză în focul cel veşnic, fiindcă m-a aşteptat atâta vreme să-l mărturisesc; iar eu, nepriceputa, de ruşine l-am ascuns. şi acum nu am nici o nădejde de mântuire, nenorocita. Acestea zicând, s-a făcut nevăzută.

ALTA ASEMENEA

        Era un împărat în Italia, care avea o fiică evlavioasă şi îmbunătăţită, care da multă milostenie şi se îngrijea minunat de săraci. A rugat pe tatăl ei să o lase să se facă călugăriţă, însă el din multă dragoste pe care o avea că­tre dânsa, nu se îndura să se despartă de ea, şi a pus pe Arhiepiscopul Romei să o sfătuiască, fiindcă mai multă plată va avea dacă rămânând în casa el va face fapte bune, decât să fie călugăriţă şi să se folosească numai pe ea. Deci, a rămas tânăra, fără voia ei, ca să nu iasă de sub părinteasca ascultare şi petrecea ca şi mai înainte în fapte bune. Iar şarpele cel viclean nu răbda să vadă asemenea fapte bune la o tânără ca aceea, încât i-a dat război trupesc şi ea a iubit un tânăr frumos care slujea împăratului. Atâta a luptat-o cu această patimă, încât s-a biruit şi a căzut cu acel tânăr în păcat. În puţină vreme a cunoscut că este îngreunată, şi atâta întristare i-a venit, încât voia să se omoare de ruşine, să nu se audă această faptă între oameni. Atunci, ea a încredinţat această pricină unei muieri bătrâne care-i slujea, şi aceasta i-a dat o buruiană care a ucis pruncul. Aşa dar nu s-a aflat nimic de fapta aceasta, însă ea se mâhnea mult şi se întrista pentru aceste două păcate. Împăratul văzând-o întristată atâta, a socotit că se chinuia din pricină că nu a lăsat-o să se călugărească, şi a întrebat-o dacă voieşte să se călugărească. Iar ea auzind aceasta, s-a bucurat. Deci, a dus-o la o mănăstire în care s-a tuns şi păzea toate orânduielile vieţii monahiceşti atât de mult, încât n-a fost văzută de fel râzând, sau spunând cuvinte deşarte. Când veneau femei din palat, rude, sau alte cocoane de neam mare, sau împăratul ca să o cerceteze, le vorbea foarte puţine şi scurte cuvinte, şi închinându-se lor intra în chilia ei plângând păcatele sale, pe care nu le-a spus niciodată duhovnicului, adică: păcatul curviei şi uciderii, şi plângea în taină cerând iertare. În sfârşit a murit, după ce şi-a mărturisit celelalte păcate şi s-a împărtăşit cu preacuratele Taine. Iar după 30 de zile s-a arătat în vedenie egumenei, căreia i-a zis: M-am osândit în iad. Iar egumena a răspuns: Cum este cu putinţă, tu care erai atâta de îmbunătăţită, şi aveai la cele dumnezeieşti evlavie multă şi râvnă nemăsurată? Iar ea a răspuns: Două mari păcate am făcut pe care nu Ie-am mărturisit duhovnicului, socotind că ajungea să le plâng înaintea lui Hristos Care acum m-a osândit să mă chinuiesc veşnic pentru această pricină. Iar celelalte fapte bune nu mi-au folosit deloc. Păziţi-vă să nu ascundeţi vreun păcat, că mai bine este să te ruşinezi aici puţin, măcar de-ai fi şi de bun neam şi slăvită, decât să ai ruşine veşnică şi moarte nesfârşită. Că aici spui păcatul numai unui om, care nu-l mărturiseşte măcar de i-ar tăia şi capul. Dar acolo, ţi se vesteşte ruşine nespusă, fiindcă îl află toţi oamenii.

ALTA ASEMENEA

La o mănăstire de femei, era o monahie nepoată egumenei, care a iubit un tânăr ce venea adesea în acea mănăstire, ca să vadă pe sora sa. Iar pomenita monahie atâta l-a dorit, încât căuta chip şi vreme îndemânatică să se unească ca să săvârşească cu fapta păcatul, cu dânsul, căci cu mintea şi cu gândul de multe ori curvise. Deci, într-această patimă rea a murit, ticăloasa, fără să-şi săvârşească pofta ei, căci nu i-a ajutat locul. Iar la moarte, a mărturisit celelalte păcate ale ei, şi primind Sfânta Împărtăşanie s-a sfârşit fără să spună duhovnicului pofta ei pe care o avea să păcătuiască, dacă ar fi găsit vreme îndemânatică. Egumena care o iubea mult pentru că-i era rudă, după ce i-a făcut pomenirile, se ruga Domnului să descopere în ce loc se află. Aşadar, rugându-se cu post şi cu lacrimi, după multe zile a văzut-o în vedenia sa, că era întunecată şi urâtă, zicând egumenei: Cunoaşte maica mea, că sunt osândită în iad. Iar ea s-a minunat, zicând: Cum este cu putinţă? Tu erai fecioară. Ai venit de mică în mănăstire şi ai păzit toate rânduielile vieţii monahiceşti. Pentru ce dar te-ai osândit? Iar ea a spus pricina de mai sus. Îi zice egumena: Nu cred ca Milostivul Dumnezeu numai pentru o poftă trupească pe care nu ai săvârşit-o să te muncească veşnic. Iar ea a răspuns: Nu te minuna, căci cu dreptul sunt osândită, că ochiul Celui Preaînalt nu suferă să vază vreo întinăciune sau prihană de faptă, sau de cuget, care să nu se spele şi să se albească prin Sfânta Mărturisire. Căci eu deşi nu am săvârşit păcatul în faptă, dar cu cugetul de multe ori am curvit, şi de a-şi fi găsit loc şi vreme îndemânatică, l-aş fi săvârşit şi cu lucrul. Să ştii

dar, că mulţi nu numai mireni, ci şi monahi se osândesc, fiindcă nu se grijesc de Mărturisire, şi sfătuieşte şi pe surorile mănăstirii să se mărturisească cu luare aminte, dacă doresc mântuirea lor. Acestea văzând egumena, se tânguia pentru pierzarea nepoatei sale.

Să nu fie necredincios cineva la aceasta, iubiţilor, fiindcă am văzut că s-au mântuit mulţi care cugetau numai să facă binele, dar n-au ajuns de a-l săvârşi, precum s-a mântuit acel tâlhar, şi alte asemenea pilde se văd în cărţile Bisericii noastre, că s-au mântuit unii prin gândul cel bun, fără a săvârşi binele. Deci, precum Cel bogat dăruitor Dumnezeu încununează dreapta socotinţă, tot aşa osândeşte reaua socotinţă.

Aveam multe mărturii să vă aduc spre adeverirea acestei pricini. Însă aceasta, să ştiţi că este una adeverită de Dumnezeiasca gură care n-a greşit niciodată, ca să împlinească pe toate, fiindcă şi dascălii, ca oameni, pot de multe ori să greşească. Adică cel ce se uită la femeie spre a o pofti pe ea, a şi preacurvit cu dânsa în inima sa. Poate cineva să se împotrivească unor asemenea evanghelice cuvinte? Să nu fie! Aşadar să ia aminte fiecare să nu se lenevească de mântuirea sa, că vine vremea să plângă fără folos şi să nu găsească nici un ajutor. Să plângem dar aici puţin, ca să ne veselim acolo veşnic în Hristos Domnul nostru, a Căruia este slava în veci!

 

CUVÂNT PENTRU SPOVEDANIE AL PĂRINTELUI ILIE CLEOPA

 

        Din frica de Dumnezeu vine mustrarea de conştiinţă: "Măi, nu este bun ce fac eu! Mă mărturisesc şi las păcatul". Căci supărăm pe Dumnezeu în tot chipul. De aceea vreau să vă spun, cât vom putea, să fim atenţi, cu băgare de seamă. De vezi că te mustră cugetul, nu lăsa! Du-te la mărturisire şi nu mai face păcatul! Cât de bun este Dumnezeu că ne primeşte la pocăinţă! Că de n-ar fi pus între noi şi El Taina Spovedaniei, nimeni nu s-ar putea mântui. Că zice Evanghelia: Nimic necurat nu va intra în Împărăţia Cerurilor. Nimeni fără mărturisire nu se poate mântui. Că acolo este atâta sfinţenie şi curăţenie! Cum să intre în Rai omul păcătos? Ce? Dacă ai o cămaşă şi se murdăreşte, n-o mai speli? Sau o haină, când se umple de noroi, nu zici: "Ia s-o spăl, că s-a murdărit"? Aşa să faci şi cu sufletul. Spălare prin pocăinţă şi spovedanie şi părăsirea păcatelor.

        A pus Dumnezeu pocăinţa. Este al doilea Botez. Te-ai mărturisit, te-a dezlegat preotul, să nu mai faci păcatul. Fă oleacă de canon şi te-ai curăţit. Când simţi că iar ai mai greşit, du-te iar la spovedanie. Când vedeţi în casa voastră că a slăbit cineva: tata, mama, sora, copilul, nora, oricine ar fi, şi vezi că-i bolnav tare, nu aduce întâi doctorul! Doctorul este un bolovan de pământ ca şi mine. Eu mor acum, el moare mâine. Ai văzut vreun doctor de 500 de ani? Cum să moară, dacă are şi injecţii şi pastile şi-i doctor? Cum să moară? Dar când a sosit clipa, toţi ne ducem.

        Stalin avea mii de doctori lângă el şi când i-a venit ceasul, l-a luat dracul! N-au putut doctorii să-l scape. Mai mare grijă să ai de suflet, decât de trup, că sufletul este nemuritor. Sufletul este mai scump decât toată lumea, cum zice Mântuitorul: Ce va da omul în schimb pentru sufletul său? Chiar dacă ar câştiga toată lumea ce folos dacă îşi va pierde sufletul său? Adu întâi preotul, că el a luat putere de la Hristos: Ce va dezlega preotul pe pământ, va fi dezlegat şi în cer. Şi zi-i: "Părinte, vino şi spovedeşte după carte pe mama, pe tata, copilul sau fata sau nora sau ginerele".

        Omul, când a slăbit tare, nu mai ţine minte ce păcate a făcut. El uită, dacă-i chinuit de boală şi-i ameţit de cap; dar îl poţi spovedi chiar dacă nu poate vorbi, ci numai dacă aude. Şi dacă aude, preotul îl întreabă, şi el, dacă a făcut păcatul, face semn că "Da". Dacă n-a făcut, face semn că "Nu". Dar dacă i s-a legat limba şi şi-a pierdut şi cunoştinţa, nu-l mai poţi mărturisi că el nu mai ştie nimic.

        De aceea nu aştepta, Doamne fereşte, să cadă omul în comă. Sau cum a păţit nu de mult o femeie cu bărbatul ei care zicea: "Nu aduce preotul că doar eu nu mor!". "Dar eşti slab, măi Ioane". "Nu aduce preotul acum!". Şi în noaptea aceea a murit nespovedit de douăzeci de ani. Vedeţi cum l-a înşelat diavolul să nu aducă preotul? Dar ce, preotul vine cu moartea la tine? Vine cu Preacuratele Taine. Şi Hristos este Viaţa lumii! Vine cu Viaţa, cu Învierea şi cu Dumnezeirea lui Iisus Hristos să te vindece şi să-ţi dea sănătate!

        Iată, vine de la Dolhasca, dintr-un sat, o femeie de 63 de ani, slabă, necăjită, cu sora ei, cu ginerele şi cu fata, cu o maşină. Îmi spunea că bărbatul ei n-a fost la biserică de când s-a însurat, de 43 de ani. Nu mai asculta de Dumnezeu; înjura, fuma, era beţiv şi desfrânat şi nu credea în nimic. Numai cu ţigara în gură stătea. Soţia era plecată la o fată măritată acolo în sat. El a venit de la crâşmă, beat, cu ţigara în gură şi s-a culcat cu ţigara aprinsă. De la ţigară s-a aprins casa şi a ars omul plin de păcate. Numai câteva oase i-au mai găsit.

        Ai auzit cum moare omul păcătos? Ce spune Apostolul Pavel? Al cărui sfârşit va fi după faptele lui. Patruzeci şi trei de ani n-a fost în biserică, nu s-a spovedit şi nu s-a împărtăşit. Şi acum a ars cu ţi gara în gură! De la focul acesta s-a dus în focul cel veşnic. Aici a luat arvuna muncii celei veşnice. L-a ars Dumnezeu de viu pentru păcatele lui, ca să ardă în veci, cum spune Mântuitorul: Unde focul lor nu se stinge şi viermele lor nu doarme. Aşa moare păcătosul. Ai auzit ce spune în Psaltire? Moartea păcătosului este cumplită. Şi a venit femeia să-l pună la slujbe. "Mătuşă - i-am zis -, dacă îmi dai munţi de aur, de aici până la Bucureşti, nu-l pot pune la slujbe!". Şi i-am citit din Pravila Mare, unde scrie: "Cine moare din beţie, este ca şi cel care moare spânzurat". O murit din beţie, e ca şi cum s-ar fi spânzurat, şi-a făcut sama. Şi n-am putut să-l pun la nici o slujbă. Pentru că o păţesc şi eu. Canoanele Bisericii mă opresc şi cade şi pe cei vii ai lui.