Nae Ionescu: Chestiunea evreiască si răspunsul unui ortodox din anii ’30



Nae Ionescu
Chestiunea evreiască si răspunsul unui ortodox din anii ’30
 Ed. Samizdat


        „Sperăm că cititorii interesati de problematica iudaismului se vor bucura de posibilitatea cunoasterii unor opinii diferite, adesea socante, în orice caz altceva decât cenusiul discutiilor „corecte politic” de astăzi.”
        – Editorul

        „Chestiunea evreiască” semnată de Nae Ionescu în 1934 face parte din suita de cărti- atitudine, de cărti- alarmă, tipărite în fluxul de constiintă natională rodit de la Eminescu spre actualitate, flux de constiintă natională si de legitimă apărare dezăvorât ca reactie la multipla agresiune iudaică împotriva poporului român. Împotriva istoriei, limbii, culturii, economiei lui. Folosind întregul arsenal al războiului atipic, Nae Ionescu, filosoful realismului organic, care a pus, ca si Lucian Blaga, în termenii filosofiei gândirea românească, gânditorul care a formulat legile realităţii si destinul formelor istorice autohtone, profesorul universitar care cu începere din 1922 a influentat decisiv partea pură a studentimii noastre, gazetarul si ideologul care a zguduit viata civilă a României interbelice, nu putea decât să devină o „tintă” a iudeo-masoneriei stăpână în România timpului prin unealta ei sadică, ex-regele Carol al II-lea, manevrat abil de amanta sa Elena Grunberg- Wolf- Lupescu. În plină vigoare creatoare, a murit misterios, asemenea lui I.I.C.Brătianu, asemenea lui Eminescu. Cercetări încă tinute sub obroc demonstrează că au fost otrăviti.
        „Chestiunea evreiască” ridică la valoarea generalizării filosofice teza „poporului ales”, adăugând încă un semnal de alarmă, lungului sir de semnale de alarmă date de intelectualii români patrioti si de cei constienti de pe Terra, alarmati de ferocitatea cu care oculta suprastatală duce războiul împotriva statelor nationale, culturale si etnocitătilor specifice.”
        - Radu Theodoru

            Citate din carte:

        „Evreii sunt poporul ales. Despre aceasta, conform credintei lor, nu trebuie să depună mărturie doar evreii, ci si crestinii. Sunt poporul ales pentru că au fost primii cu care Dumnezeu si-a luat un angajament fată de oameni, situatie de care evreii sunt perfect constienti. Ca popor ales, înseamnă fără îndoială că li s-a rezervat o anumită functie; cu alte cuvinte, evreii nu au fost alesi din cauza unui anumit lucru, ci în vederea unui anumit lucru, dacă nu cumva pentru un scop bine determinat. Pe de altă parte, pentru a-si putea îndeplini misiunea, evreii trebuie în mod necesar să se mentină ca popor ales, lucru pe care l-au înteles foarte bine.
        Asa se explică faptul că, încă de la începutul istoriei lor, se poate remarca usor tendinta lor deliberată de a evita orice contact cu cei de altă credintă. În tara lor si oriunde în lume au trăit întotdeauna în comunităti închise si izolate cu strictete. Constiinta superioritătii credintei lor si ideea pe care o aveau despre ei însisi ca popor ales le stimulau orgoliul imens care, chiar si în zilele noastre, după atâtea nenorociri si suferinte, este la fel de intact ca în epocile măretiei evreiesti.
        Desigur, evreii au fost mereu un corp străin printre popoarele în sânul cărora au trăit si, întrucât diferenta dă nastere urii, ei bine, au fost serviti! Pe de altă parte, trebuie să recunoastem cu totii că acest proces de diferentiere, de singularizare si de izolare, împins astăzi atât de departe încât nu mai e cu putintă nici o legătură durabilă între evrei si celelalte popoare, a fost întreprins de evreii însisi. Vechiul Testament este o lege pe care o recunoastem si noi, deci ar trebui să avem ceva în comun cu evreii. Cu toate acestea, nu se întâmplă deloc astfel.
        De fapt, fondul ethosului iudaic este constituit mai de grabă de comentariul Vechiului Testament. Talmudul a înlocuit Tora, chiar dacă acest fapt nu s-a petrecut dintr-o dată, ci printr-un proces îndelungat. Deci, descendentii fariseilor au avut de luptat până în sec. al XIV-lea pentru a face să prevaleze exclusivismul evreiesc, care postulează că poporul ales trebuie să evite orice contact cu celelalte popoare – fie ei persani sau romani, greci sau egipteni, arabi sau crestini. În acel moment, însă, succesul rabinilor era total si incontestabil, iar prăpastia dintre evrei si celelalte popoare era absolută.
        Atunci când cineva vă îndepărtează cu dispretul său, pentru că vă consideră inferior si nedemn, nimic nu e mai normal ca al considera, la rândul vostru, ca dusman sau, în orice caz, ca posesor al unei naturi complet diferite. Asa se face că separarea indusă de evrei a fost apoi mărită de celelalte popoare, cu atât mai mult cu cât un caz concret pusese gaz pe foc. Cu sigurantă, evreii sunt mistici, dar sunt în aceeasi măsură –după cum o dovedeste Kabbala– adepti ai rationalismului. Cu toate acestea, se dovedeste că talmudistul si zaraful care cântăreste aurul si dă bani cu împrumut nu sunt decât una si aceeasi persoană. Aceasta este calitatea care le-a permis să se strecoare în anturajul regilor si al conducătorilor popoarelor, cărora le-au făcut adesea servicii importante. Dar, în ciuda tuturor nenorocirilor care s-au abătut asupra lor, evreii nu au înteles niciodată, că, de fapt, cea mai mare nenorocire este de a-i servi pe printii acestei lumi în schimbul unei recompense. Privilegii, întotdeauna mai multe privilegii, acesta este singurul lucru pe care îl pot oferii printii în schimbul serviciilor primite. De fapt privilegiile evreilor pot ajunge de invidiat... Am văzut ce s-a întâmplat la Alexandria în antichitate sau mai târziu în Spania, unde privilegiile erau atât de însemnate, încât multi oameni au trecut la iudaism numai pentru a se bucura de avantajele imense. Mai devreme sau mai târziu izbucneste criza, iar atunci se dezlăntuie toate resentimentele împotriva acestor privilegiati lipsiti de rusine. Ori, dacă uneori printii acordă privilegii, nu înseamnă că îi vor apăra pe cei care devin obiectul urii publice. Evreii s-au bucurat de privilegii enorme peste tot, dar soarta a făcut ca însăsi aceste privilegii să-i izoleze încă si mai mult. Revolta împotriva evreilor va fi amorsată de opinia publică, dar, de fapt, ea nu este decât o consecintă a sciziunii rabinice.

        Fără îndoială, evreii sunt poporul ales. Dar ales cu ce scop? Dacă ne-am lua după ei, au fost alesi pentru a deveni stăpânii lumii, si astfel nu am mai putea purta nici o discutie. Atunci ar fi mai bine să punem problema altfel, căci e dificil de definit în ce constă stăpânirea lumii. Când se va produce, potrivit evreilor însisi, constituirea Imperiului lor Mondial? Momentul acesta va fi marcat de aparitia lui Mesia. Astfel putem conchide că evreii sunt poporul ales, întrucât Dumnezeu a hotărât ca Mesia să provină din rândurile lor. Aici suntem cu totii de acord, evrei si crestini deopotrivă, dar tot de aici porneste si controversa.
        De fapt, pentru crestini Mesia a venit deja, prin încarnarea Logos-ului în Iisus Christos. Evreii au fost cu adevărat poporul ales, anume ales pentru Încarnarea lui Dumnezeu. De îndată ce acest fapt s-a produs, de îndată ce si-au îndeplinit misiunea, evreii au încetat să mai fie poporul ales. Evreii pot ori să recunoască faptul că Mesia a venit deja prin Încarnarea christică si deci din acel moment încetează să se mai considere poporul ales, ori contestă autenticitatea lui Christos- Mesia si atunci îsi refuză chiar conditia de popor ales, deci calitatea de instrument ales de Dumnzeu pentru salvarea lumii – caz în care nu ar păcătui numai fată de misiunea lor, ci si fată de Dumnzeu însusi. Evreii repetă fără încetare că Iisus Christos, atât timp cât se pretinde Fiul lui Dumnzeu si al lui Mesia, nu este decât un impostor. Mesia nu a sosit încă, socotesc evreii, el va veni pe un cal alb, si în momentul acela se va constitui imperiul Israelului, care va stăpâni peste întreaga lume. Cele două pozitii sunt ireductibile. Pozitia evreilor este limpede. Ei sunt poporul ales; în consecintă, atunci când va veni Mesia, pământul întreg va intra în posesia lor.
        Numai că unul dintre fii lui Israel s-a prezentat deja drept Mesia. Este adevărat, evreii l-au considerat întotdeauna un impostor, dar aceasta nu a împiedicat un mare număr de popoare să-l recunoască drept Fiul lui Dumnezeu. Acest Mesia, si nimeni altcineva, a creat pentru aceste popoare (în sânul cărora trăiesc si numerosi evrei) o nouă conceptie asupra lumii si o nouă structură spirituală, valori noi pe o scară nouă a valorilor. Blestemat pentru Israel, Mesia a creat pentru aceste popoare ordinea crestină a lumii. De aici începe dificultatea majoră. Evreii trăiesc în mijlocul lumii crestine, dar ce lege respectă ei? Oare se supun legilor lui Iisus Christos, respectă atmosfera si conditiile crestine? Dacă ar fi asa, atunci ar fi renuntat la legile lor, ar fi încetat să se considere poporul ales; mai mult, ar fi încetat să fie evrei. Or, nimic de felul acesta nu s-a întâmplat. Evreii continuă să fie evrei. Cu alte cuvinte, si-au stabilit o ordine particulară în sânul altor popoare, o ordine contrară, în special, ordinii crestine pe care o consideră opera unui impostor. Rezultă de aici că, respectându-si legea iudaică, evreii trebuie în mod necesar să saboteze ordinea si valorile crestine.
        Nu e vorba numai de o problemă religioasă, desi este usor de văzut că necazurile si suferintele evreilor sunt mai adânci si mai frecvente în perioadele si în regiunile în care oamenii aderă la crestinism într-un mod mai categoric, în timp ce sunt cu mult mai mici în tările protestante, cu o religiozitate formală. În fapt, cel putin în câteva aspecte, protestantismul este forma cea mai putin crestină a crestinismului si cea mai apropiată de structura iudaică. Ceea ce dorim să spunem este că iudaismul si crestinismul depăsesc planul strict religios în măsura în care constituie în acelasi timp principii formatoare ale vietii sociale. Există o ordine iudaică si alta crestină a lumii. Existenta paralelă a valorilor crestine si a valorilor iudaice este un fapt incontestabil. Fie că este vorba de organizarea politică a unei natiuni, de productia si circulatia bunurilor materiale sau de sensul general pe care îl conferim existentei, aceste valori există si nu le putem pune la îndoială. Oricare ar fi domeniul pe care l-am lua în discutie, evreii si crestinii sunt separati printr-o incompatibilitate organică, iar aceasta are un caracter categoric, total, definitiv. Pe baza acestei incompatibilităti îi consideră crestinii pe evrei un pericol pentru ordinea lăsată de Iisus Christos. Crestinismul si iudaismul sunt două lumi complet străine una fată de cealaltă; între ele nu este cu putintă nici un fel de fuziune. Conflictul este atât de intens, încât pacea nu se va instaura decât la disparitia unuia dintre ei.
        Evreii suferă deoarece, din clipa în care au refuzat să-l recunoască pe Christos drept Mesia, pentru a se crampona de prerogativa de popor ales, si-au asumat misiunea de a distruge valorile crestine. Dacă poporul lui Israel suferă, e si din cauză că, după ce l-au dat pe Christos lumii, au refuzat să-l recunoască: l-au văzut, dar nu l-au crezut. Acest lucru nu ar fi fost poate atât de grav dacă alte popoare nu l-ar fi crezut. Ei bine, noi facem parte dintre cei care l-au crezut!

        Prin sionism, evreii au crezut că au găsit calea de a însela destinul. Ierusalimul continuă să fie polul magnetic al iudaismului, dar mai mult din punctul de vedere al unui iudaism mistic. Căci urarea nostalgică „la anul la Ierusalim” nu este legată de nimic concret, ci corespunde unuia dintre acele mituri despre care vorbea Sorel, mituri care se sprijină pe evenimente care nu au avut loc niciodată, dar care polarizează, cu toate acestea, atentia generală obligându-i pe oameni să-si conducă viata ăn vederea acestor evenimente, ca si cum ele ar trebui să se producă în mod necesar. Fără îndoială, pentru evrei întoarcerea la Ierusalim este o realitate incontestabilă, poate cea mai puternică dintre toate manifestările iudaice. Această certitudine mistică –potrivit căreia poporul lui Israel se va regăsi la poalele Templului- este atât de puternic înrădăcinată în sufletul evreiesc, încât toată viata în diaspora le va părea tuturor evreilor ceva trecător, dacă nu chiar o fictiune. În fapt, dacă evreii au temple si consilii religioase peste tot în lume, nu e mai putin adevărat că Ierusalimul rămâne singurul lor loc de rugăciune si jertfă, sediul adevăratului lor templu, fată de care templele din diaspora nu sunt decât niste înlocuitori palizi. Spiritul Israelului este legat de conceptele originale ale propriilor sale dorinte si nenorociri mai mult decât de realitate, care se destramă asemenea transparentei unei iluzii pentru a fi apoi reconstruită la nivelul fictiunii pure.
        Întelegem acum cât de mult se îndepărtează de ideea sionistă a lui Theodore Herzl realitatea iudaică contemporană. În mod sigur, dacă cineva ar reusi să adune la un loc toti evreii din lume si să-i constituie politic într-un stat Israel, atunci problema necazului evreilor ar fi profund modificată, dacă nu chiar rezolvată pe deplin. Cum s-ar putea ajunge la constituirea unui stat evreu? Întrebarea merită să fie pusă întrucât evreii au avut în multe ocazii propriul lor stat. Ar fi destul de bizar să credem că evreii l-au asteptat pe Theodore Herzl pentru a descoperi ideea statului iudaic. Regula generală cere ca fiecare popor să aspire în mod natural si ne-deliberat la viata de stat, asa cum o sugerează imaginea moleculelor dintr-o solutie suprasaturată, pe punctul de a se cristaliza. Exact acest lucru nu l-am putut descoperi la evrei. Chiar din contra, de fiecare dată când au avut un stat grija lor permanentă a fost de a-l distruge. Încercarea de a fixa un termen vietii lor în diaspora ar fi o nebunie, căci exact pe această viată se sprijină starea naturală a evreului.

        Ce căuta deci Theodor Herzl, ce doreste sionismul? Vor ei să-i smulgă Ierusalimului aura sa mistică si caracterul mitologic pentru a transforma acest oras într-o capitală modernă, cu ministere si o politie a tot puternice? Este posibil. Numai că aceasta va fi o efemeră experientă în plus, ca toate institutiile iudaice de până acum; pe de altă parte, o cetate o Ierusalimului concretă i-ar face pe evrei să-si piardă credinta lor comună, fundamentul vietii lor de până acum. Sionismul ar fi rezultatul matematic al distrugerii mitului Ierusalimului. Sionismul va consacra sinuciderea neamului lui Israel? S-ar putea să fie chiar asa.
        Dacă evreii suferă, suferă pentru că sunt evrei. Vor înceta să mai fie evrei în ziua în care nu vor mai suferi si nu vor putea scăpa de suferintă decât atunci când nu vor mai fi evrei. Iată o teribilă fatalitate împotriva căreia nu este nimic de făcut: Israel va agoniza până la sfârsitul lumii!

        Tu, Iosif Hechter, esti bolnav, tu nu mai îti găsesti locul în propria piele. Esti bolnav chiar în substanta ta; nu poti să nu suferi; suferinta ta nu are iesire. Să fii totusi sigur, Iosif Hehter, că toată lumea suferă. Noi crestinii, suferim si noi, dar pentru noi există o scăpare: mântuirea, reînvierea. si tu speri: speri că va veni Mesia cel îndelung asteptat, Mesia pe calul său alb, împlinirea regatului lui Israel pe pământ. Încă mai speri, tu, Iosif Hechter. Continuă să speri, este tot ceea ce ti-a rămas! Cât despre mine, eu nu te pot ajuta în nici un fel, căci sunt convins că acel Mesia pe care îl astepti nu va veni niciodată. Mesia a venit deja, dar tu nu l-ai recunoscut. Doar atât ti se ceruse în schimbul bunătătii pe care ti-o arătase Dumnezeu: ti se ceruse să veghezi, iar tu n-ai făcut-o. Dar poate ai fost orbit, trufia fiindu-ti ca un grăunte de nisip în ochi. Nu simti, Iosif Hechter, frigul si tenebrele care te înconjoară din toate părtile?”

Deconspirarea francmasoneriei