|
22 noiembrie - 20 decembrie |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
| Săgetător, Sagittarius | Semn de foc, mutabil (transformare), masculin (extrovertit), dominat de planeta Jupiter. Acest semn se raportează din punct de vedere fizic la coapsele și șoldurile Marelui Om.
statură mare, impunătoare, figură ovală, ten curat, frunte înaltă, ochi adesea cenușii, nas mare; frumusețe rece (atunci când există)
|
Simbolul acestui semn îl reprezintă pe nativ ca fiind jumătate om, jumătate cal (un centaur), ceea ce spune că există două tendințe fundamentale în cadrul personalității sale, una umană și alta animală, al căror dezechilibru îl poate îndruma spre misionarism în slujba oamenilor, respectiv primitivism în gândire și comportament. Aceste trăsături se pot regăsi într-o singură persoană, ca medie între calități și scăderi omenești, dar în funcție de ele se poate de asemenea structura și împărți această zodie în două tipuri de nativi. Cei negativi care sunt definiți de: ipocrizie, infatuare, lipsă de stăpânire, spirit risipitor, fanatism, impulsivitate, suspiciune, infidelitate. Cei pozitivi iși vor atenua până la desființare aceste defecte și își vor dezvolta virtuțile ce se opun lor: sinceritate, loialitate etc. Aceștia vor deveni emblematici pentru spiritul zodiei, acela de îmblânzire și supunere a naturii brute din fiecare, și se vor realiza ca: magistrați, educatori, colonizatori, sportivi și filosofi predestinați ai acestei lumi. Ei au o inteligență limpede și știu exact ce trebuie să urmărească pentru a trage concluziile corecte dintr-o lectură, expunere sau discuție. Nu se vor împiedica în amănunte în vederea obținerea unei viziuni globale asupra unui subiect, cu alte cuvinte nu ei vor fi aceia care, într-o împrejurare complicată și încâlcită, nu vor vedea pădurea din cauza copacilor. Dacă doriți să-i enervați, lungiți o povestire, la nesfârșit, cu detalii lipsite de importanță și ignorați constant esențialul. E posibil chiar ca, în multe cazuri, ei să schematizeze simplist anumite fapte de viață, amputând unele aspecte, din ambiția de a obține o maximă concizie. Pe lângă inteligență, săgetătorii mai dispun și de o fină intuiție care e în concordanță de multe ori cu un remarcabil simț al anticipării unor situații ori a finalității discursurilor. Se întâmplă ca această calitate să atingă performanțe uimitoare (se știe de pildă că Nostradamus era un săgetător). Posedă, de asemenea, arta de a conduce strălucit o discuție (atunci când evoluează pozitiv), argumentația lor fiind clară și foarte convingătoare. Dacă ei au o mare putere de a influența pe ceilalti, nu același lucru se poate spune însă și despre reciproca acestui raport, săgetătorii fiind greu de urnit într-o direcție sugerată sau aleasă ca bună de alții. Această trăsătură din urmă îi face uneori să pară putin egoiști și trebuie luat în considerație întreg ansamblul actelor lor de comportament pentru a ne da seama dacă lucrurile stau sau nu așa. Una dintre cele mai distinctive note ale nativilor acestei zodii este nerăbdarea, care la ei atinge granița unor stări deosebit de tensionate, iar atunci când nu își pot găsi finalitatea corespunzătoare acestor stări, ele devin și frustrante. Energia de care dispun din plin îi împinge în permanență către noi acțiuni și proiecte, ceea ce dă celorlalți impresia unei agitații neîntrerupte care pare de multe ori complet inutilă. Motorul acestui du-te-vino perpetuu îl constituie dorința lor profundă de mișcare și de schimbare, fără ea ei nemafiind ceea ce sunt în mod esențial: individualități puternice, bine definite ca oameni de acțiune, întreprinzători și, nu în puține cazuri, aventurieri. Săgetătorii sunt făcuți pentru viața în societate, căci sunt simpatici, comunică și se exprimă foarte ușor în raporturile cu ceilalți și au în general multă bunăvoință. Nu trebuie uitat însă că sunt și foarte irascibili și furia lor devine oarbă atunci când sunt foarte iritați de către o persoană. Ei au un fond orgolios pe care se articulează calitățiile lor de sociabilitate și nu vor respinge niciodată elogiile la adresa realizărilor cu care se mândresc. Orice critică îndreptată împotriva lor îi va răci în relațiile cu dumneavoastră. Ceea ce prețuiesc mai mult este afirmarea pe plan profesional, care este obiectivul numărul unu în activitățile lor extra-sentimentale. Dinamici, entuziaști, veseli, îndrăzneți, direcți, mari iubitori de natură și de animale, superficiali, ambitioși și impetuoși, săgetătorii ilustrează pe deplin caracterul extrovertit al semnului lor și par să tindă ca temperament îndeosebi către tipul colericului.
Profesiile și le aleg în funcție de trăsăturile lor esențiale. Astfel, o meserie statică îi poate face nefericiți și de aceea își doresc să fie în funcții în care să călătorească mult și să ducă o viață aventuroasă. Pot fi vânători, misionari, colonizatori, dar și medici, pedagogi, magistrați, sau funcționari superiori. Dragostea pentru animale îi determină să devină dresori, veterinari, crescători de vite s.a. Sunt atrași de funcțiile bisericești și, de asemenea, de sfera muzicii.
Pot suferi de afecțiunile legate de sistemul muscular și de cel arterial. Să se păzească de fracturi, îndeosebi la picioare și în zona coapselor. Sunt predispuși la crampe musculare și crize de sciatică. Multe accidente și frecvente tulburări nervoase.
Este atletic, genul sportiv, viril și singur pe el în tot ceea ce face. În dragoste e subtil și amuzant, dar sentimentele sale sunt foarte instabile și din această cauză nu i se poate pretinde prea multă loialitatea și nici statornicie. Îi place să fie independent, liber de orice constrângere și, ca urmare, căsătoriile sale sunt adesea nefericite. Cu toate acestea nu se resemnează la burlăcie, ci nutrește constant dorința de a-și întemeia o familie. Odată atins acest scop, va avea grijă ca membrii ei să aibă tot confortul și toate condițiile pentru a trăi decent, rareori neglijându-și aceste îndatoriri. E bine ca soția sa să nu fie prea exigentă în ceea ce privește anumite reguli de conduită, centrifuge, ale sale, și să încerce să-i tolereze aceste tendințe. Mai trist este însă atunci când ele se transformă în acte de infidelitate conjugală, pe care el însă, cel mai adesea, nu le consideră astfel, căci fac parte în mod firesc din dorința sa de permanentă schimbare. Îl interesează afacerile profitabile și se orientează bine în sfera relațiilor comerciale. Uneori, dacă e un tip neevoluat, poate aluneca lesne în speculațiile ieftine, de bișnită, care îi vor crea o proastă reputație. Bărbatul săgetător e un tip înzestrat adesea cu un farmec indiscutabil și, în ipostazele sale optime, poate îmbina în mod fericit preocupările intelectuale cu gustul pentru aventură, rezultând în final o personalitate captivantă, cultivată și dinamică.
Este înaltă, zveltă, cu picioare lungi și având ceva de felină în gesturi și în mers. Pare întotdeauna mândră și reținută, degajând o anume afectare și fiind foarte hotărâtă în ceea ce face. Ca soție e foarte agreabilă, fără a fi însă o femeie de interior. Uneori poate deranja un soț mai posesiv prin preocupările sale exterioare, nu neapărat foarte multe, dar constant menținute. Dacă nu se simte apreciată la justa ei valoare își va revendica fără întârziere dreptul la relațiile conjugale mai bune și mai echilibrate. Cu timpul, nefericirea îi poate accentua unele trăsături negative. Va fi întotdeauna o bună prietenă, sociabilă, veselă, având însă și frecvente căderi în melancolie și ușoară izolare. Îi plac complimentele și aprecierile pe linie profesională și își va direcționa o mare parte din forțe pentru obținerea unui loc bun în ierarhia socială și la serviciu. Este indicat să nu i se încalce libertatea și spiritul de independență, căci nu poate suporta acest lucru și va deveni foarte combativă. Într-un anume sens, dincolo de planul rațiunii ei limpezi, este naivă și poate face greșeli grave în probleme mai serioase. Își păstrează tinerețea fizică și spirituală până la vârste foarte înaintate, și din acest punct de vedere are un aer inocent de femeie-copil. Spiritul camaraderesc îl transferă și în relațiile materne, fiind o adevărată prietenă pentru copiii săi (ca și tatăl-săgetător, dealtfel). Uneori are tendința de a-i răsfăța și în acest caz va fi plină de surprize plăcute. Este, fără a străluci, o bună bucătăreasă, cu un meniu destul de variat. Bărbatul care îi trebuie este unul suficient de cult și de dinamic, ea detestând închistarea și inactivitatea și având nevoie de cineva cu care să opereze în permanentă schimbări în modul ei de viață, în ansamblul mobilierului căminului și în alte activități. Se căsătorește ori foarte devreme, ori foarte târziu (sau rămâne singură) și acestea din cauza nesiguranței și vulnerabilității sale în problemele serioase de care era vorba mai sus.
Sunt zburdalnici, veseli, schimbători și nu suportă constrângerile impuse de educație, dacă nu le sunt explicate foarte clar motivele ce determină atari măsuri. Părinții, deși nu au o misiune ușoară, trebuie să fie flexibil și să nu le impună un program rigid și reguli de conduită prea aspre, căci acestea vor dăuna evoluției spirituale și morale ulterioare ale micilor săgetători. Ceea ce trebuie supravegheat îndeosebi la ei este tendința constantă de a pleca prea des de acasă și o alunecare posibilă spre vagabondaj. Sunt inteligenți, buni elevi, iar performanțele lor evoluează în raport direct cu gradul de satisfacere a gustului lor de aventură și de libertate. Sunt foarte curiosi și preferă lecturile exotice și S.F. Ei au încă de mici gustul pentru replici directe, tăioase și ironice și ar fi foarte bine dacă ar căpăta, cu timpul, printr-o îndrumare aleasă și corectă, o mică doză de discernământ asupra situațiilor în care pot deveni sau nu sarcastici.
Această funcție nu pare nici să i se potrivească, nici să-i displacă mai mult ca altele. Posedă un cumul satisfăcător de calități necesare unei atari poziții, calități ce au legătură mai mult cu felul său de a se comporta decât cu vreo aptitudine deosebită pentru rolul de conducător al unei instituții, întreprinderi sau fabrici. În fruntea unui colectiv el va rămâne același tip entuziast, dinamic, plin de bună-dispoziție și spunându-și foarte franc opinia asupra vreunei probleme. Uneori, sinceritatea sa poate deveni brutală, dar niciodată rău intenționată. În caracterul său ambiția și generozitatea nu se exclud reciproc și el găsește întotdeauna mijloacele de a împăca ambele laturi ale felului său de a fi. Este în general prietenos, amabil (dar și irascibil, adeseori), foarte curajos și va lupta din toate puterile pentru a-și atinge obiectivele stabilite. De aceea el de regulă și câștigă. Deși pare superficial (si de multe ori chiar este) se organizează foarte bine în preajma unei bătălii și e foarte sistematic, atât în evaluarea situației, cât și în planificarea atacului ori a defensivei.
Nu s-ar spune că acest săgetător dispune de mai mult tact decât ceilalți și că gafează mai puțin. Chiar dacă nu e campion al călcatului în străchini, poate furniza oricând surprize, amuzante pentru cine stă pe margine și privește cum superiorul său pe linie ierarhică primește o doză apreciabilă de adevăruri neplăcute. Cu toate aceste isprăvi și cu toate că ironiile sale nu cruță pe nimeni, subalternul săgetător nu e nici pe departe cârcotaș în ceea ce privește greutatea și volumul muncii sale, sau mărimea salariului. El va fi probabil printre ultimii pe lista greviștilor - dacă va fi. Nu trebuie concluzionat însă de aici că se poate abuza de el, căci își cunoaște foarte bine drepturile și valoarea proprie și se va revolta atunci când aceasta îi sunt în mod vădit desconsiderate. Feriți-vă atunci de săgeata sa, căci e un țintaș de elită! Vă poate totuși deruta uneori printr-o lamentare continuă în legătură cu rolul său ingrat și viața sa distrusă. Unde e săgetătorul acela conștiincios, muncitor și necârcotaș pe care-l știam? vă veți întreba. Prin preajmă, fiți sigur; aceste vaiete nu sunt decât o eschivă, o stratagemă de care el uzează câteodată (sau mereu) pentru a-i deruta pe ceilalți asupra adevăratelor sale intenții și a executa astfel o mișcare de învăluire. Chiar dacă în asemenea situații este mai nesincer decât de obicei, vă puteți baza totuși pe spiritul său de justiție și de camaraderie.
Pentru a întreține raporturi bune cu el e necesar să fiți dinamic, franc, să aveți simțul umorului și să nu deveniți prea convențional. Ascultați-l cu atenție, fiți în același timp vioi și nu uitați că nu-i plac firile sobre sau mohorâte. Îl pasionează sportul, excursiile și preferă spațiile deschise statului în casă. Iubește animalele. Atenție! A nu se confunda înclinația lui permanentă pentru prietenie cu un sentiment real de dragoste.
Nu e un lucru greu, căci un săgetător nu insistă niciodată într-o relație în care celălalt nu mai are ce-i spune. Pentru mai multă siguranță, e mai bine de știut că-l desconcentrează și-l alungă de lângă dumnevoastră câteva lucruri foarte clare; proasta dispoziție permanentă, inactivitatea, criticile, pesimismul, amestecul în treburile sale profesionale, contactele cu oameni dificili, gelozia excesivă, necomunicativitatea.