Site hosted by Angelfire.com: Build your free website today!
ORASTIE - POARTA DE INTRARE
ÎN VALEA GRÃDISTEI






  ORÃSTIA DE IERI SI DE ASTÃZI

     Orasul este situat în centrul culoarului depresionar al Orãstiei, având coordonatele geografice de 45° 47m 30s latitudine nordicã si 23° 11m 30s longitudine esticã. Strãveche si mereu nouã asezare româneascã, cu un trecut istoric de câteva secole si cu un binemeritat prestigiu economic si cultural, Orãstia se prezintã în zilele noastre ca un oras în plinã înflorire, pe care si-a pus pecetea munca fãrã preget a locuitorilor sãi. Mentiunea documentarã cea mai importantã despre existenta orasului dateazã din anul 1224, ceea ce a dus în 1974 la sãrbãtorirea a 750 de ani de atestare.
     Cele mai vechi urme ale existentei omului pe aceste meleaguri, cu specificul vietii lui materiale si spirituale, pot fi urmãrite pânã în comuna primitivã. Omul a gãsit aici conditii prielnice de adãpost si locuire.
     Mãrturii cu privire la civilizatia locuitorilor care au populat si aceastã zonã a Vãii Grãdistei dateazã mai ales din cea de a doua epocã a fierului (Latène), când strãmosii nostri daci au dezvoltat aici o strãlucitã viatã materialã si spiritualã. Fiind situatã în vecinãtatea muntilor, unde s-au ridicat vestitele cetãti dacice, în frunte cu Sarmizegetuza Regia, capitala statului dac centralizat, Orãstia si zona înconjurãtoare nu puteau sã nu cunoascã anumite atributii militare în sistemul de apãrare al centrului organizatoric al înaintasilor. Valea Grãdistei avea sã devinã mai târziu, când legiunile romane îsi întinseserã stãpânirea pânã la Dunãre, culoarul de pãtrundere a ostilor lui Traian spre inima statului dac.
     În secolele XII, XIV si XV, Orãstia îsi câstigã un bun renume ca centru recunoscut de mestesugari.  La aceasta au contribuit si sasii, colonizati aici de regii unguri. Cu toatã superioritatea numericã a românilor, în oras elementul privilegiat din punct de vedere politic si social îl constituiau sasii, în urma unor drepturi speciale cãpãtate de la regalitate. În 1376 se aminteste de reînnoirea statutelor breslelor din Orãstie. Referitor la acest an, statutele breslelor din Orãstie consemneazã existenta a 25 branse mestesugãresti, organizate în 19 bresle (fraternitas).
     Rememorând datele mai însemnate care au marcat destinul istoric al Orãstiei, vom reaminti cã atestarea documentarã a orasului dateazã din 1224, de când se pãstreazã Diploma regelui Ungariei Andrei al II-lea, care confirmã înnoirea privilegiilor acordate sasilor de aici de cãtre înaintasul sãu Geza al II-lea. Diploma aceasta recunoaste prezenþa aici a unei populaþii autohtone românesti. Se atestã cã folosirea pãdurilor si a apelor se va face în comun cu populatia autohtonã româneascã.
     În secolul al XIV-lea, orasul numãra 1.300 locuitori. Asezarea fãcea comert cu tãrile Române, cu Polonia si Dalmatia.
     Dependent de regele Ungariei si Universitatea sãseascã, orasul evolueazã pe aceleasi coordonate ale feudalismului, cu obligatii, impozite si dãri cãtre stãpânirea vremii.
     În secolul al XVI-lea, în Orãstie sunt consemnati printre juzii regali si unii de origine românã. Astfel, între anii 1504-1520, jude regesc la Orãstie a fost Stefan Olahul, tatãl marelui umanist Nicolae Olahul. Numit în aceastã dregãtorie de cãtre regele Ungariei Vladislav, Stefan Olahul nu a primit asentimentul Universitãtii sãsesti din Sibiu pentru functia respectivã, pe care a exercitat-o totusi în ciuda opozitiei respective.
     La sfârsitul secolului al XVI-lea se tipãreste aici Palia de la Orãstie (1581-1582), una dintre primele tipãrituri în limba românã, care îsi are, fãrã îndoialã, partea ei de contributie la temelia limbii noastre literare. Pentru prima oarã în carte întâlnim forma de români, dovadã cã Serban, fiul lui Coresi, si Marian erau constienti de originea noastrã latinã.
     În documentele de la sfârsitul secolului al XVI-lea apare si prima descriere a Orãstiei prin pana lui Antonio Possevino, trimis papal, cel ce preluase în 1580 conducerea Universitãtii din Cluj, nou înfiintatã, care consemneazã în 1584: « Scaunul Orãstiei avea 11 sate regesti si orasul este un pãmânt numit de germani Broos care spre miazãzi e departe de Câmpul Pâinii de o leghe si asezat aproape de râul Mures, cu buni locuitori, nu departe de civilizatie, cu climã foarte sãnãtoasã, cu câmpii roditoare, foarte buni pesti, animale sãlbatice, multime de iepuri, de daini si cerbi.«
 La sfârsitul secolului al XVII-lea (1691), Transilvania trece sub stãpânirea Habsburgilor. Sub noua stãpânire este instaurat în Transilvania un regim de exploatare si mai mare, principatul fiind subordonat direct împãratului. Prin Diploma leopoldinã sunt confirmate privilegiile « celor trei natiuni « (maghiari, sasi si secui), în detrimentul populatiei majoritare românesti.
 Prin actul de la 1700, adicã prin cea de a doua Diplomã leopoldinã, Curtea din Viena confirmã privilegiile si scutirile de care se vor bucura preotii uniti, ca si clerul catolic. În diplomã se afirma cã si tãranii români, dacã vor accepta unirea cu biserica catolicã, nu vor mai fi considerati "tolerati", ci vor beneficia de toate drepturile civice, prevedere care nu a fost însã niciodatã aplicatã. Chiar Dieta Transilvaniei - constituitã în imensa majoritate din nobilii celor trei natiuni - respinge revendicãrile românilor, înaintate de episcopul lor, Inochentie Micu Klein, la 1736. La Orãstie , ca si în satele înconjurãtoare, s-a produs o scindare a locuitorilor în douã: uniti si neuniti, între care s-au desfãsurat permanente conflicate. Nemultumirile locuitorilor de aici au îmbrãcat tot mai mult forma religioasã, ajungând pânã la miscãri si proteste de masã, cum au fost cele conduse de Visarion la 1744 si Sofronie din Cioara între anii 1759-1761. Pretextul miscãrilor respective era unirea cu Roma.
 Pe la 1733, asa cum rezultã dintr-un registru de dãri si plãti, populatia Orãstiei era formatã în majoritate din români si consta din 560 familii, dintre care: 240 familii de români, 170 familii de unguri, 100 familii de sasi, 50 familii de tigani si 8 familii de greci. Admitând pentru o familie 5 persoane, orasul ar fi putut numãra 2.8.. locuitori. Evident dupã nationalitate, elementul cel mai numeros îl constituiau românii. Cu toatã aceastã superioritate numericã a românilor, în oras elementul privilegiat din punct de vedere politic si social îl constituiau sasii, în urma unor drepturi speciale ale orânduirii feudale.
 Rãscoala tãranilor români din Muntii Apuseni, condusã de Horea, Closca si Crisan, s-a manifestat în tinutul Orãstiei mai mult în satele din dreapta Muresului, iar în stânga lui mai cu seamã în satul Bintinti, azi Aurel Vlaicu, asezare care era în stãpânirea unor feudali maghiari.
 Referitor la aceastã mare rãscoalã, se mentioneazã numele lui Nicolae Popa din Orãstie, «care are meritul de a fi mers în noiembrie 1784 în tara Româneascã pentru a recruta un corp de 700 oameni, cu care sã vinã în ajutorul rãsculatilor lui Horea.« Faptul apare semnificativ prin aceea cã evenimentul din Transilvania a avut ecou si în celelate tãri române.
 Desi rãscoala a fost înfrântã, fiind urmatã de noi împilãri sociale, ea a constituit pentru populatia româneascã de pe aceste meleaguri o contribuþie la dezvoltarea constiintei nationale si fãurirea de noi sperante în lupta pentru libertate.
 Din punct de vedere urbanistic, Orãstia, nefiind înconjuratã de ziduri ca alte asezãri sãsesti din Ardeal, a avut doar în  mijlocul orasului o cetate-castel, o bisericã fortificatã, oferind astfel posibilitatea ca si românii  sã locuiascã în oras, în toatã perioada ce a urmat dupã colonizarea sasilor. Astfel, în oras existau trei zone: cetatea cu bisericile, casa sfatului, centrul cu piata si clãdirile publice mai însemnate. Zona a doua o formau breslele, atelierele si locuintele patronilor, precum si cele ale locuitorilor liberi ai orasului, agricultori, viticultori, etc., care nu depãseau cifra de o mie. Cea de a treia zonã era cea locuitã de românii " de sus" si "de jos". Cei din centru beneficiau de privilegii si erau scutiti de dãri si diferite contributii publice.
 Cu toate progresele înregistrate în Transilvania, mai ales în epoca "absolutismului luminat", când o serie de asezãminte anacronice ale feudalismului au fost adaptate noilor realitãti, Orãstia rãmâne sub raport economic destul de putin dezvoltatã, cu o industrie restrânsã; economia rãmâne mai mult agrarã. Transilvania însãsi constituia, în general, mai mult o sursã de materii prime pentru provinciile centrale ale imperiului. Pe parcurs, asistãm totusi la intensificarea productiei agricole, la dezvoltarea meseriilor si a manufacturilor, fapt ce a atras dupã sine si dezvoltarea comertului.
O evidentã cât de cât autenticã în ceea ce priveste dezvoltarea
 meseriilor în secolul al XIX-lea la Orãstie se poate tine numai de pe la 1880 încoace.
 Dupã al doilea rãzboi mondial venirea comunistilor la conducerea tãrii a dus la persecutarea intelectualilor si patronilor din oras.Oameni de culturã,personalitãti politice au fost aruncati în uitare
 Populatia a cunoscut si ea cresteri sensibile, atingând cifra de 30.000 locuitori în 1995.
 

CÃI DE ACCES
Harti:
        Romania
        Regiunea Orastie
De la Deva, municipiul de resedintã al judetului Hunedoara, pe
 calea feratã Arad-Teius (27 km) sau pe DN 7 cu autobuzul;
de la Hunedoara, principalul centru siderurgic al judetului, pe
 soseaua Hunedoara -Sîntuhalm si în continuare, pe DN7, prin Simeria, la Orãstie (28 km);
de la Alba Iulia, pe soseaua nationalã Sebes - Orãstie (50 km) sau
 prin Vintu de Jos; de asemenea pe calea feratã Alba Iulia - Orãstie;
de la Zlatna, pe drumul modernizat pânã în dreptul Bãilor Geoagiu, iar de aici prin comuna Geoagiu, pe DN 7, în Orãstie (43 km).