A fost odata ca niciodata o familie de iepuri, care traia in mijlocul unei păduri intunecoase. Familia era compusa din tatal Iepuroi, mama Iepuroaica si cei sase iepurasi mici. Iepurasii s-au nascut la inceputul primaverii, si pana n-au implinit trei saptamani (cand si-au deschis ochii), n-au plecat de langa mama lor. Chiar si dupa ce s-au nascut, cat timp erau foarte mici, nu ieseau aproape deloc din cuib. Dar crescînd, au inceput sa iasa afara, sa se joace, cum se joaca toti copii. Toţi iepuraşii erau foarte jucăuşi, iar cel mai mic dintre ei era şi cel mai deştept dintre ei. De cîte ori jucau cîte un joc, el ieşea cîştigător.

Intr-o zi, tatal Iepuroi i-a chemat pe toti si le-a spus:

- Dragii mei iepurasi, trebuie sa va spun ca viata nu e chiar atata de simpla precum credeti voi. De exemplu, noi, animalele mai slabe, trebuie sa luptam pentru supravietuire. In pădurea asta ne pîndesc tot felul de pericole: odată, sunt vulpile cele şirete care vor sa ne prinda, apoi mai este batranul lup, care s-ar bucura sa prinda asa o prada gustoasa. Si, nu in ultimul rand, padurea e uneori calcata de vanatori, iar acestia sunt cei mai periculosi. Singura noastra arma este fuga. Trebuie sa fim atenti sa nu ne prinda nici unul din acesti dusmani ai nostri. Voi, ca si copii, nu trebuie pentru nimic in lume sa plecati de langa cuibul nostru si de langa mama voastra. Cat sunteti atata de mici, doar noi va putem apara.

- Da, au spus iepuraşii în cor, aşa o să facem!

Dar, copii fiind, uneori se îndepărtau prea mult de cuib, iar mama lor era foarte îngrijorată pînă reuşea să îi găsească. Într-o bună zi, inevitabilul s-a produs: iepuraşii tot  jucîndu-se, s-au depărtat de culcuşul lor, iar cînd s-a lăsat seara, şi-au dat seama că nu mai ştiu drumul către casă. Noaptea se lăsa ameninţătoare peste pădurea cea întunecoasă, desenînd umbre ameninţătoare în tufişuri.

Iepuraşii s-au speriat şi au început să scîncească. Dar cel mic le-a spus celorlalţi:

- Nu trebuie să ne speriem, hai mai bine să căutăm un adăpost pentru noaptea aceasta, iar mîine dimineaţă, pe lumină, vom reuşi să găsim drumul spre casă. Mai ales că mama şi tata ne vor căuta. Zis şi făcut: micuţii iepuraşi şi-au căutat un tufiş mai des şi s-au înghesuit unul în altul, să se încălzească, căci începuse să se cam lase cu frig... Au găsit un tufiş în care au îngrămădit paie, crenguţe, frunze uscate şi au făcut un culcuş pentru noapte.

Noaptea a trecut cam greu... Iepuraşii, care din fire sunt sperioşi, se trezeau cînd auzeau vreun zgomot suspect. Dar era doar vîntul care mişca crengile copacilor.

Cînd a venit dimineaţa, iepuraşii au început să caute drumul către casă. Mergînd ei prin pădure au auzit la un moment dat o mişcare în faţă, pe cărare. Iepuraşii au inceput să strige:"Tată! Tată!", dar cel mic le-a făcut semn să tacă. şi să se ascundă. El ştia că pădurea este uneori periculoasă. 

Într-adevăr, pe potecă venea un lup. Lupul era foarte bătrîn, dar cu toate acestea, a văzut mişcarea de pe cărare şi, din două mişcări, i-a ajuns din urmă pe iepuraşi.

- Ha, ha, uite cu ce prînz gustos m-am ales pe ziua de azi, a zis lupul, lingîndu-se pe bot. 

- Uşurel, domnule Lup, nu vă grăbiţi, vă rog, zise iepuraşul cel mic, fără pic de emoţie în glas. Ne-am ascuns în tufiş pentru că acum un minut au trecut pe această cărare un grup de vînători care vă căutau chiar pe Dumneavoastră. Eu zic să renunţati la prînzul cel gustos şi să o fugiţi să vă ascundeţi, pînă nu e prea tîrziu.

- Îţi mulţumesc tinere, şi îţi rămîn dator, zise lupul zbughind-o la fugă printre copaci .

- Cu mare plăcere, murmură micul iepuraş, în rîsetele batjocoritoare ale fraţilor săi.

Şi aşa iepuraşii scăpară de lupul cel rău. Într-un tîrziu, osteniţi, au ajuns acasă, unde au fost întîmpinaţi de părinţii lor care îi căutaseră ingrijoraţi toată noaptea. Bucuria revederii a fost mare, iar iepuraşii au promis că nu se vor mai îndepărta de casă.

-sfîrşit-

Înapoi la pagina principală