Site hosted by Angelfire.com: Build your free website today!

Continut

 

Linia

Forma

Culoarea

Combinarea culorilor

Contraste cromatice

Compozitia plastica

Tehnici de lucru si materiale

 

 

 

 

 

ELEMENTE DE LIMBAJ PLASTIC

 

Punctul plastic este o forma plana sau spatiala, ale carei dimensiuni sunt reduse in raport cu suprafata sau spatiul in care se afla. Aceste dimensiuni trebuie sa fie aproximativ egale.

Punctul plastic poate avea marimi diferite in raport cu marimea suprafetei pe care el se afla.

Punctul plastic are diferite forme:

-         pete obtinute prin atingerea suprafetei cu un instrument de lucru;

-         forme geometrice diverse;

-     forme abstracte;

-         forme inspirate din natura.

Compunerea unei suprafete cu ajutorul punctului se realizeaza linear (vertical, orizontal, oblic) sau intr-o suprafata in ordine - dezordine. Ordinea sau dezordinea se refera la marimea, culoarea, pozitia si forma punctelor. Punctul poate avea rol in sine sugerand „florile pe camp”, „stele pe cer”, „spectatori in tribuna”, „flori, fructe sau frunze in pomi” etc. Punctul are si un rol secundar, subordonat unei forme. In acest caz punctul structureaza forma - tehnica folosita de pictorii impresionismului. Punctul are si rol decorativ de infrumusetare a unor suprafete conform principiilor artei decorative (repetitia, altemanta, simetria, asimetria, inversiunea etc.). intr-o compozitie plastica cu ajutorul punctului se obtin si unele efecte cu caracter expresiv determinate de marimea, culoarea si pozitia acestora:

-         punctele de marimi diferite pot da impresia de spatiu (mare - aproape, mic - departe);

-         punctele realizate in culori calde au tendinta de apropiere, pe cand cele reci se departeaza;

-         caracterul greu - usor este obtinut prin inchiderea sau deschiderea culorii (punctele deschise par usoare, iar cele inchise devin mai grele);

Intr-o compozitie plastica, punctul poate fi centru de interes fie prin contrast de culoare, de marime, de directie, fie prin locul pe care-1 ocupa in cadrul compozitiei.

Punctul expresiv, cu rol in sine, poate reprezenta elemente plastice legate de efectul de distanta, cum ar fi: casute indepartate, explozii de artificii, stoluri de pasari, cer instelat.

 

LINIA

 

 

Linia, in artele plastice, este o suprafata care are una din dimensiuni (lungimea) mult mai mare fata de cealalta dimensiune (latimea). Teroretic, linia ia nastere prin deplasarea pe o suprafata a unui punct intr-o anumita directie linia este creata deplasand un varf de pix, penita, creion, pensula, carbune, bat etc. dupa o anumita directie. In acest caz instrumentul de lucru determina grosimea liniilor (subtiri, medii, groase).Structura si aspectul liniei sunt deter­minate de natura instrumentului care o creeaza. Linia mai poate fi creata din insiruirea unor elemente de limbaj plastic (puncte, linii, suprafete) pe o anumita directie. Linia are un rol de sine statator, poate fi subordonata suprafetei ca structurare interioara a acesteia sau poate contura o forma .In functie de directia pe care se deplaseaza punctul, linia poate fi: dreapta, franta etc. Traseul continuu sau intrerupt determina caracterul intrerupt sau continuu al ductului liniei. Pozitia liniei pe suprafata de lucru poate fi: verticala, orizontala, oblica. Expresivitatea liniei se obtine in functie de traiectorie, structure, lungime, grosime pozitie, culoare, valoare, amplasare in spatiul plastic si de natura instrumentului de lucru. Linia verticala ca element dominant intr-o compozitie plastica da sentimentul de inaltare, monumentalitate, fermitate. Linia oblica in compozitia plastica creeaza miscare, instabilitate si agitatie. Linia curba sugereaza armonie, miscare, dinamism. Linia franta reda neliniste, duritate, tensiune.

 

FORMA

 

In general forma este aspectul exterior al unei figuri, determinata de limitele fizice ale acesteia. Figura perceptuala se poate modifica odata cu orientarea ei spatiala sau cu cea a mediului ambiant. Cand percepem o figura o interpretam constient sau inconstient, ea reprezentand forma unui continut si fiind forma vizibila a continutului, determinata de regulile intrinseci ale structurii care dau cheia nevazuta a configuratiilor formale ale sistemului reprezentat de fenomene, obiecte, procese indiferent de natura lor. In artele plastice forma are mai multe acceptii, dintre care cele mai uzuale sunt - forma spontana; - forma elaborata;

Forma spontana in pictura se poate obtine accidental sau dirijat prin diferite procedee tehnice cum ar fi: monotipia, dirijarea culorii cu un jet de aer, prin suflarea libera sau printr-un tub in diferite sensuri a unor pete de culoare fluidizata, prin stropirea cu pensula pe foaia umeda sau uscata, prin imprimarea cu ajutorul unor materiale textile imbibate cu una sau mai multe culori etc.

Forma elaborata este creata de om pe baza sugestiilor din natura, ea poate lua infatisari de ornament sau de semn plastic comunicand idei, cunostiinte sau provocand sentimente si trairi. Forma plastica elaborata se realizeaza in mod constient pe baza transfigurarii unor forme naturale.

 

CULOAREA

 

Culoarea este realitatea subiectiva generata de interactiunea a trei factori: ochiul, lumina si suprafata obiectului. Culoarea se percepe numai in prezenta luminii naturale (solare) sau artificiale. In afara de  culoarea formelor si fenomenelor din natura, exista culori lumina (spectrale) si culori pigment (vopsele). Culorile spectrale se obtin prin descompunerea unei raze de lumina solara trecuta printr-o prisma triunghiulara de cristal proiectata pe un ecran, obtinandu-se cele sapte sapte culori pure (rosu, oranj, galben, verde, albastru, indigo si violet). Fenomenul a fost descoperit in secolul al XVII-lea de catre savantul englez Isaac Newton. Culorile pigmentare (vopselele) sunt compuse din pulberi colorate combinate cu diferiti lianti. In functie de liantul folosit sunt vopsele pe baza de apa (acuarele, tempera, guase) si vopsele pe baza de ulei.

Combinarea culorilor

Cercul cromatic al lui Johannes Itten este alcatuit din: culori primare, binare, nuante, culori calde si reci, complementare.

Culori primare(rosu, galben si albastru) numite si fundamentale sau de baza deoarece nu iau nastere din combinarea altor culori pigment.

Culori binare de gradul I (oranj, verde, violet) care se obtin din amestecul fizic a culori primare (R + G = O;A + G = Ve; A + R = Vi) in cantitati aproximativ egale.

Culori binare de gradul II (tertiare) se obtin prin amestecul unei culori primare cu o culoare binara de gradul I (R + O; G + Ve; A + Vi).

Culori ternare (binare de gradul III) se obtin din amestecul fizic in anumite cantitati a doua culori binare de gradul I (O + Vi = maro; Vi + Ve = gri albastruS Ve + O = acru inchis).

Culori luminoase si culori intunecate. Daca vrem sa definim gradul de luminozitate sau de intunecime a unei culori, atunci vorbim de tonalitatea sau valoarea ei. Tonalitatea o putem varia prin amestecarea unei culori pure cu alb sau negru.

Culori calde si culori reci Culorile din cele doua categorii sunt determinate de impresia calorica pe care o culoare sau alta ne-o produce cand o privim. Astfel culorile galben, oranj, rosu ne dau senzatia de caldura, ne duc cu gandul la soare, foc, zilele calduroase etc. Din contra, culorile albastru, verde, violet, ne dau senzatia de frig, rece, racoare, ne due cu gandul la zilele friguroase, la racoarea padurilor, a apei etc. Cea mai calda culoare este oranjul, deoarece este obtinuta din amestecul fizic a doua culori calde(R +G). Cea mai rece culoare din categoria culorilor reci este considerata culoarea albastru pur, deoarece celelalte culori reci au in amestec si culori calde (verde = albastru, violet = rosu + albastru).

Culori complementare Complementara elementara unei culori primare este acea culoare asezata diametral opus in cercul cromatic si nu are in componenta ei culoarea primara respectiva. Perechile de culori complementare sunt: - rosu  - verde (G + A); galben - violet (R + A) si albastru - oranj (G + R); Din amestecul fizic al celor trei culori primare rezulta griul neutru, griul perfect, deoarece el contine toate culorile spectrului luminii (R, O, G, Ve, A, I, Vi). Din amestecul fizic a doua culori complementare rezulta, de asemenea, griul neutru: R + Ve = R + (G + A). Alaturate aceste perechi se resping, se exalta reciproc, se pun in valoare una pe alta, iar asezate la distanta, se atrag reciproc.

Amestecul fizic al culorilor si nonculorilor

Prin amestecul fizic a doua sau trei culori din cercul cromatic se pot obtine un numar foarte mare de tente distinctive pentru retina. Amestecul fizic poate fi realizat prin tehnica fuzionarii culorilor transparente pe suport umed, prin tehnica indoirii si presarii hartiei, dupa ce, in prealabil, au fost asezate pete de culori pe suprafata interioara prin tehnica amestecului pe paleta ori direct pe suportul de lucru.

Posibilitati de amestec al culorilor si nonculorilor

Amestecul fizic de alb si negru. Prin amestec de alb si negru se poate obtine o scara a valorilor constand in numeroase trepte de griuri neutre (valorice).

Amestecul culorilor cu alb sau negru. Prin amestecul fizic cu alb culorile se deschid, isi pierd stralucirea, intensitatea si se lumineaza. Prin amestecul fizic cu negru culorile isi pierd stralucirea, luminozitatea, intunecandu-se. Cand o culoare se amesteca cu negru tonul ei se stinge (se rupe); prin amestec cu alb tonurile se lumineaza. In amestec treptat cu alb sau negru se obtin tonuri deschise si respectiv inchise ( scara tonala ). De remarcat este faptul ca unele culori in amestec cu negru isi schimba caracterul, de exemplu galben plus negru da un verde kaky.

Amestecul fizic dintre culorile vecine. Prin amestecul a cate doua culori vecine, semne pe cercul cromatic, una fiind luata in cantitate mai mare, se vor obtine diferite nuante ale acelei culori. Acestea juxtapuse (succesiv dupa stralucirea lor) formeaza game complexe ale culorii respective.

Amestecul fizic dintre culorile opuse pe cercul cromatic. Din amestecul fizic a doua culori complementare, luate in cantitati diferite, plus alb sau negru se obtin griuri colorate (grizare). Ruperea unei culori pure se realizeaza prin:

a)      - amestec cu complementara sa (R + Ve; Ve + R) in cantitati neegale;

b)      - amestec cu alta culoare rupta R + (A + 0);

c)      - amestec cu alb sau negru;

d)      - amestec cu gri neutru.

Game cromatice

Gama cromatica este o succesiune de culori dispuse intr-o gradatie armonioasa. Ea este conditionata de existenta unei anumite dominante cromatice si realizeaza unitatea coloristica a compozitiei plastice. Clasificarea gamelor:

a)                     gama simpla, care se formeaza prin amestecul fizic a doua complementare sau a doua culori opuse (una calda, cealalta rece);

b)                      gama compusa , care se realizeaza dezvoltand paralel doua sau trei perechi de complementare.

Contraste cromatice si de alb-negru

Contrastul presupune existenta a doua elemente opuse. Vorbim despre contrast atunci cand intre doua efecte de culoare pe care le comparam, se constata deosebiri si intervale clare. Cand aceste diferente cresc la maximum, se realizeaza un contrast de opozijie sau polaritati (mare - mic, negru - alb, rece - cald). Contrastele se pot percepe numai prin comparatii: un element este mai mic sau mai mare cand il raportam la alt element. Contrastele joaca un rol de seama in lumea culorilor. Cand sunt juxtapuse, creeaza efecte deosebite, conflicte dintre culori sau dintre alb - negru. Teoria despre culoarea constructiva a lui Johannes Itten consemneaza sapte contraste:

1.                     contrastul culorii in sine este cel mai simplu contrast cromatic si se obtine prin juxtapunerea tentelor de culori pure (culori primare si culori binare). Efectul obtinut prin juxtapunerea culorilor primare este cel mai puternic. Puterea contractului culorii in sine scade cu cat culorile folosite se indeparteaza de culorile primare. Prezenta albului si negrului amplifica expresivitatea acestui contrast deoarece intervin efectele caracteristice de crestere a luminozitatii, respectiv stralucirii culorilor. O pata de culoare primara sau binara, inconjurata de negru, devine mai palida ca intensitate cromatica, dar mai luminoasa. Pentru a realiza acest contrast sunt necesare cel putin trei culori. Contrastele culorilor in sine sunt nenumarate si prin urmare si posibilitatile de varietate a expresiei coloristice sunt nesfarsite (exemplu: modificarea valorii culorii sau a raporturilor cantitative).

2.                      contrastul deschis - inchis ( clar-obscur ) Acest contrast se obtine prin juxtapunerea unor culori cu luminozitati diferite ( valori total diferite). Pentru a obtine efectul de contrast deschis - inchis este necesara alaturarea culorilor si a nonculorilor cu luminozitati egale sau apropiate de culori si nonculori de intunecime egala sau apropiata, respectand cerintele acordului cromatic. Folosind albul si negrul, cu toata gama valorica rezultata din amestecul acestora, florile luminoase cu toate seriile de griuri colorate, se poate realiza contrastul inchis - deschis sau clar - obscur. Acest contrast sugereaza si unele efecte impresive: aproape - departe, greu – usor.

3.                     contrastul cald – rece se realizeaza prin alaturarea culorilor calde cu cele reci. Un contrast pur se poate obtine inlaturand efectele celorlalte contraste (in special de clar -  obscur), aducand culorile calde si reci la aceeasi treapta de luminozitate sau intunecime. Pentru obtine efectul maxim de cald - rece se juxtapune culoarea cea mai rece – albastru - cu cea mai calda - oranjul. Intr-o compozitie culorile calde dau impresia de aproape, iar cele reci - de departare. Contrastul prezinta si importanta  pentru efectele perspectivale si plastice.  Raportului cald - rece din coloristica ii pot corespunde si altc efecte expresive dupa Itten: rece - cald, umbros - insorit, transparent - opac, linistitor – agitat, rar - des, vaporos - de pamant, departe - aproape, usor - greu, umed - uscat. Aceste efecte arata posibilitatile expresive ale contrastului cald - rece. In natura obiectele indepartate apar intotdeauna de culoare mai rece, din cauza stratului de aer interpus intre privitor si aceste obiecte.

4.                     contrastul complementarelor Doua culori pigmentare, care amestecate dau griul neutru, sunt culori complementare. Legea complementarelor este baza creatiei armonice deoarece prin indeplinirea ei, in ochiul nostru, se creeaza un echilibru deplin. Pe cercul cromatic al lui J. Itten complementarele sunt diametral opuse: R <> Ve; G <> Vi; A <> O; sau: G + O <>A + Vi;R + O <> A+ V; R + Vi <> O + Ve. Culorile complementare folosite in raporturi juste de cantitate dau stabilitate compozitiei, fiecare culoare ramanand neschimbata in puterea ei stralucitoare. Fiecare pereche de complementare are caracteristicile ei. Astfel, perechea culorilor G - Vi, prin natura ei contine nu numai contrastul complementar, ci si clar- obscur, deoarece galbenul este cea mai luminoasa culoare iar violetul – cea mai intunecoasa. In contrastul complementar se cere ca una din cele doua culori sa fie dominanta ca intindere, stralucire si ca suita de tente rupte ale acesteia. Intr-o compozitie plastica se pot dezvolta si doua sau trei perechi de complementare.

5.                     contrastul simlutan Prin contrastul simultan intelegem fenomenul prin care ochiul nostru cere, pentru o culoare pura data, in mod simultan, culoarea ei complementara, producand-o de lasine, daca aceasta nu este prezenta. Acest efect optic se obtine, practic, prin suprapunerea unui gri neutru, de intindere redusa (patrat, cerc, linie), pe o suprafata de dimensiuni mari, intens colorata, griul aflandu-se optic spre culoarea complementara culorii pure pe care el este suprapus.

6.                     contrastul de calitate Contrastul de calitate consta in opozitia dintre culorile saturate, stralucitoare si culorile amestecate, tulburate Culorile pot fi tulburate in mai multe moduri. O culoare pura se tulbura cu alb, negru, gri, cu complementara respectiva.

7.                     contrastul de cantitate Contrastul de cantitate se refera la raportul de marime a doua sau mai multe suprafete colorate. Este contrastul „mult – putin” sau „mare – mic”. Caracterul activ al unei culori este determinat de puterea ei de stralucire si marimea petei colorate. Pentru a evalua puterea de stralucire sau lumina, trebuie sa comparam culorile pure fata de un fond gri - negru. Vom constata in acest sens ca valorile de lumina ale fiecarei culori in parte nu sunt egale . Astfel Goethe a stabilit raporturile numerice de luminozitate a culorilor spectrale: galben =9, portocaliu = 8, rosu = 6, violet = 3, albastru = 4 si verde = 6. Valorile perechilor de culori complementare sunt: G-Vi=l/4:3/4 ; A-O=l/3:2/3 ; R-Ve=l/2:l/2 Raporturile de cantitate mentionate sunt valabile numai in cazul cand culorile sunt folosite la puterea lor de stralucire maxima.

 

COMPOZITIA PLASTICA

 

Compozitia consta in modalitatea organizarii elementelor de limbaj plastic intr-un ansamblu omogen, echilibrat, indistructibil, capabil sa transmita privitorului emotia si mesajul autorului. Modalitati de organizare a compozitiei plastice - scheme compozitionale: compozitie in friza; compozitie in registru; compozitie in triunghi; compozitie circulara; compozitie in spirala; compozitie radiala; compozitie pe verticala; compozitie pe orizontala;  compozitie pe diagonala (oblica); In functie de schema de organizare se obtin compozitii inchise si deschise cu efect statice si dinamice.

Compozitia inchisa sugereaza ca actiunea se desfasoara in interiorul spatiului plastic avand un centru de interes. In acest caz elementele sunt ordonate pe scheme compozitionale in forma de triunghi, patrat, cerc, oval.

Compozitia deschisa  sugereaza ca actiunea se continua si in afara spatiului plastic avand unul sau mai multe centre de interes. Centrul de interes este zona din compozitia plastica catre care se indreapta prioritar privirea si se obtine prin:  aglomerare de detalii; - modulari liniare (subtire - gros); - contraste (inchis - deschis, cald - rece, mare - mic, aglomerat – curat). Compozitia cromatica are o importanta deosebita in raport cu compozitia suprafetelor si valorilor. Astfel, caracterul static sau dinamic, liniile de forta, cel de interes, tensiunile, cromatica, ritmul ca si orice alt mijloc de expresie plastica subordonate structurii compozitionale de baza, singura in stare sa le reuneasca intr-un tot omogen. In ordonarea elementelor compozitiei plastice inchise sau deschise trebuie sa se tina seama de ritm, intrucat prin el se structureaza miscarea, dinamismul compozitiei. Ritmul plastic ia nastere prin succesiunea gandita, intentionala a elementelor de limbaj plastic. Expresivitatea ritmului plastic consta in modalitatea de ordonare a elementelor de limbaj plastic si, cu cat organizarea ritmurilor este mai inedita prin noutatea ei, cu atat compozitia este mai expresiva.

Compozitia statica se realizeaza prin organizarea semnelor plastice intr-un echilibru stabil, elementele constitutive incadrandu-se intr-o forma geometrica stabila (triunghi, patrat, dreptunghi, piramida).

Compozitia dinamica presupune structurarea semnelor plastice intr-un echilibru instabil prin folosirea liniilor curbe, spirale, oblice, intretaiate, ce dau configuratiei ansamblului miscare, dinamism. Daca compozitia statica are in general un singur centru de interes, compozitia dinamica poate avea mai multe centre de interes. Important este sa existe in compozitie unitate ce se manifesta prin legatura logica, constructiv - formala, propozitionala dintre parti si ansamblu, dintre continut si forma.

Compozitia decorativa presupune imbinarea elementelor plastice intr-un tot armonios. Aceste elemente se pot lua din natura, geometrie, din arta popoarelor antice, din arta moderna, arta populara sau din imaginatie. Inglobarea fireasca, unitara si armonioasa a elementelor in forme compozitionale nu poate fi facuta intamplator, ci pe baza cunoasterii principiilor compozitionale decorative, in scopul obtinerii unor expresivitati plastice. Aceste principii sunt: repetitia, alternanta, simetria etc. Repetitia este un procedeu de ornamentare, de compunere a unor elemente, motive, tinandu-se seama de ritm si cadenta. Ea presupune fie repetarea unui element de limbaj plastic (punct, linie, pata, forma) fie repetarea unui motiv decorativ. Alternanta este o succesiune de cel putin doua elemente diferite ca forma, marime, culoare si pozitie. Simetria exprima echilibru intr-o compozitie plastica, ea presupune existenta unei axe ce are de o parte si de alta elemente si motive asezate la distante egal departate de ea.O forma este simetrica daca axa de simetrie o imparte in doua parti egale, ale caror puncte coincid prin suprapunere. Un ansamblu compozitional poate deveni simetrie cand axa de simetrie imaginara orizontala sau verticala separa compozitia in doua parti identice. Formele naturale sau create pot avea una sau mai multe axe de simetrie orientate orizontal, vertical sau oblic. Simetria este una dintre legile fundamentale de structurare a formelor naturale. Formele compozitionale folosite in arta decorativa sunt: friza, chenarul decorativ, jocul de fond etc.

Friza este suprafata in forma de banda in care se ordoneaza motive si elemente dupa legile artei decorative.

Chenarul este o banda decorativa ce decoreaza o suprafata de jur imprejur.

Jocul de fond este compozitia ce se bazeaza pe o retea in care motivele decorative sunt organizate in functie de legile artei decorative .

 

TEHNICI DE LUCRU SI MATERIALE 

 

Tehnica acuarelei

Acuarela se fluidizeaza cu apa, obtinandu-se un lichid colorat si care asternut cu pensula pe hartie, nu se sterge prin atingere, dupa uscare. Ea se poate folosi pe hartie uscata sau umeda. Pe suprafata umeda fuzioneaza cu usurinta obtinandu-se amestecuri diverse de culoare, cu efecte neasteptate si expresive. Principiile acuarelei constau in transparent, prospetime, luminozitate si puritate.

Tehnica Temperei si a Guasei

Tempera si guasa sunt culori opace si dense. Ele se deschid numai in combinatii cu alb, spre deosebire de acuarela, care se poate deschide prin transparenta si diluare cu apa.

Tehnica colajului si decolajului Colajul este un procedeu de organizare a unei forme sau compozitii plastice cu ajutorul unor materiale diverse (hartie colorata, plante, fire etc.). Colajul se realizeaza prin taierea sau ruperea formelor intregi, a unor parti ale acestora din hartie, materiale textile etc. si lipirea totala sau partiala pe suportul compozitii plastice. Decolajul este procedeul prin care efectele expresive se obtin prin dezlipirea, prin ruperea fragmentara a unor materiale lipite in prealabil pe un suport de hartie panza, lemn, carton etc.

Tehnica monotipiei Acest procedeu face parte din tehnicile grafice, prin el obtinandu-se anumite efecte. Tehnica are un caracter de unicat cu efecte coloristice si decorative copmozitionale. Lucrarile prin tehnica monotipiei presupun folosirea ca suport de lucru a unor materiale ca sticla, metalul, linoleumul, pe care se realizeaza imaginile propuse. Se metode de lucru:

1.- Acoperirea  suportului cu cerneala tipografica, culori de ulei subtiate, tempera, pe care se deseneaza, prin zgariere, cu un varf de bat, pasla, deget etc., imaginile propuse. Deasupra se aseaza coala de hartie si apoi se preseaza cu ruloul intreaga suprafata. Se ridica cu grija hartia care va avea imprimata pe verso compozitia cu linii deschise pe fond colorat.

2. – Peste suportul acoperit cu cerneala tipografica cu ruloul, se pune usor coala de hartie ( poate fi si divers colorata) peste care se va transpune, cu un creion prin conturare, hasurare sau prin apasare cu degetul in anumite portiuni, compozitia plastica ( partea colorata a hartiei se va aseza cu fata spre suport). Se vor imprima numai zonele care au fost presate cu creionul sau degetul. Ridicandu-se plansa de pe suport, aceasta va avea un aspect grafic in culoarea cernelei de imprimare. Dupa uscare, se mai poate interveni cu acuarela transparenta in zonele neimprimate pentru a mari expresivitatea ansamblului.

3. – Desenarea sau pictarea pe suport a compozitiei cu pensula folosind una sau mai multe culori ( tempera, guasa, ulei, tusuri etc.) combinate sau nu, peste care se suprapune coala de hartie presandu-se apoi pe toata suprafata. Prin tehnica monotipiei al doilea exemplar imprimat apare mult mai slab colorat, culoarea cu intregile ei calitati expresive, transpunandu-se doar pe primul exemplar.

Tehnica linogravurii

Se foloseste ca suport de lucru o suprafafa de linoleum (suprafata lucioasa se va inlatura cu o hartie abraziva) pe care se schiteaza compozitia plastica cu creionul sau pixul. Avand in vedere ca se vor imprima numai suprafetele nescobite ale suportului, se vor inlatura cu ajutorul unor daltite de un anumit tip, toate suprafetele care nu dorim sa fie imprimate ( scobirea nu este profunda). Peste linoleumul gravat se transpune o pelicula subtire de cerneala tipografica cu ajutorul unui rulou, apoi se pune peste aceasta suprafata coala de hartie care va fi presata bine in final. Specific linogravurii este aspectul grafic, linia avand un rol preponderent.

Tehnica desenarii cu ceara

Se deseneaza cu ceara bruta, solida, formele plastice pe hartie, dupa care se astern culorile de apa (acuarela, guasa diluata) in functie de subiectul compozitiei, sau in prima faza se realizeaza un fond colorat peste care se deseneaza cu o bucata de ceara, apoi acoperindu-se cu o culoare intreaga suprafata .

Tehnica decolorarii cu pic

Se acopera intreaga suprafata a hartiei cu cerneala apoi cu varful unei pensule  subtiri sau al unui betigas inmuiat in solutia de pic, se deseneaza deasupra o compozitie plastica. Solutia de pic decoloreaza cerneala si desenul apare deschis, aproape alb, pe fondul acesteia. Se poate folosi picul si sub forma de pulbere presarata neuniform peste cerneala umeda cu care a fost acoperita o compozitie mai veche.

Tehnica imprimarii cu tesaturi rarite

Se aseaza pe o coala de hartie materialul textil, dupa ce in prealabil a fost imbibat in culoare si apoi stors, peste care punem alta foaie de hartie pe care o presam. Aceste foi imprimate pot constitui fondul unor compozitii cu subiecte diferite.

Tehnica picturii pe sticla

Se realizeaza pe hartie, peste care se aseaza sticla, transpunand desenul cu tus negru prin intermediul unei pensule fine, al penitei cu toc, sau al altor instrumente. Tusul se fixeaza, dupa caz. Culoarea de tempera in amestec cu aracet sau de ulei mai diluat va acoperi la inceput detaliile, peste care, dupa uscare, se va suprapune peste intreaga lucrare. In pictura pe sticla se folosesc culori vii, armonioase, cu aspect decorativ, acestea devenind placute si atragatoare. Trebuie sa tinem cont de faptul ca imaginea pictata apare pe spatele sticlei, inversata dreapta-stanga fata de desenul de pe hartia model.

Tehnica frotajului

Este tehnica imprimarii dupa suprafetele unor structuri din natura. Se imprima prin suprapunerea foii de hartie peste structura aleasa, usor denivelata, cu ajutorul creionului negru moale sau al creioanelor colorate, cu care se freaca atent hartia. Se poate freca si cu minele colorate asezate pe lat.

Tehnica amprentei si a stampilei  

Stampilele se confectioneaza din diferite materiale cum ar fi: plastilina, guma de cauciuc, cartof, pluta etc., prin gravarea desenului pe suprafata materialului respectiv. Stampila se acopera cu culoare umeda, dupa care se aseaza pe suprafata de hartie prin presare urmarind anumite retele compozitionale. Tehnica amprentei se refera la imprimarea unor structuri usor denivelate din natura. Suprafata structurata se acopera cu un amestec fluid de culoare si apoi se preseaza cu fata colorata peste foaia de desen, urmarind intentia compozitionala.

Tehnica modelajului

Prin aceasta tehnica se realizeaza prelucrarea artistica a unor materiale maleabile cum ar fi: lutul, argila, plastilina etc. Modelarea se realizeaza cu ajutorul palmelor si al degetelor. Pentru obtinerea unor forme in aceasta tehnica, se folosesc si instrumente speciale, numite ebosoare, care au diferite profile si forme (semirotunde, triunghiulare). Se pot realiza: - basoreliefuri (gen de modelaj in relief putin profilat fata de suprafata de fundal; - altorelief (gen de modelaj in relief, puternic profilat fata de suprafata plata de fundal); - rond - bosse (forma care poate fi vazuta de jur - imprejur, forma in sine ce poate reprezenta diferite obiecte, portrete, pasari).

 

 

HOME >>NOUTATI